Prestigiosul Centru Pompidou, muzeul naţional de artă modernă din Paris, aduce capodoperele cineaştilor suprarealişti la Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/prestigiosul-centru-pompidou-muzeul-national-de-arta-moderna-din-paris-aduce-capodoperele-cineastilor-suprarealisti-la-festivalul-international-de-film-experimental-bucuresti/

Evenimentul va avea loc între 17 şi 20 noiembrie. Câteva dintre cele mai importante capodopere cinematografice ale avangardei suprarealiste, filme ce influenţează practicile vizuale experimentale şi în prezent, vor fi prezentate în cadrul festivalului. Centrul Pompidou este unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă din lume şi deţine una dintre cele mai impresionante […]

Un articol de Andrada Văsii|23 octombrie 2012

Evenimentul va avea loc între 17 şi 20 noiembrie. Câteva dintre cele mai importante capodopere cinematografice ale avangardei suprarealiste, filme ce influenţează practicile vizuale experimentale şi în prezent, vor fi prezentate în cadrul festivalului.
Centrul Pompidou este unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă din lume şi deţine una dintre cele mai impresionante colecţii de film, ce acoperă mai mult de un secol de cinema şi artă vizuală, începând cu „Voyage dans la lune”, de Georges Mélies, până în prezent, reflectând practici cinematografice experimentale dezvoltate în afara cinema-ului mainstream.
Centru Pompidou se alătură astfel demersului educaţional al Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti, oferind publicului bucureştean o incursiune inedită în universul oniric, plin de umor şi surprinzător de actual al avangardei suprarealiste, prin programul special realizat de curatorul colecţiei, Philippe-Alain Michaud. Programul special va fi reprezentat la Bucureşti de Jonathan Pouthier, responsabil de programele de cinema ale Centrului Pompidou, invitat în dublă ipostază, fiind de asemenea membru al juriului al ediției din acest an al festivalului.

Sursa: Radiocultura

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.