CRONICĂ DE FILM Doi prieteni săraci furând sicriul lui Chaplin pentru bani ar fi putut fi subiectul unui film de ţinut minte. Cu „Preţul gloriei”, regizorul francez Xavier Beauvois ratează însă atât în a oferi o comedie sănătoasă, cât şi în a-l omagia pe marele comic.
Un articol de Ionuţ Mareş|8 septembrie 2015
Unul din cele mai evidente semne ale eşecului unui film este lipsa unei abordări regizorale unitare şi sigure. Oscilarea, nesiguranţa. Este impresia pe care o lasă „Preţul gloriei” („La rancon de la gloire”), nominalizat anul trecut pentru Leul de Aur la Veneţia, dar atacat dur în revistele franceze Cahiers du Cinema şi Positif.
Este cu atât mai surprinzător cu cât Xavier Beauvois îşi câştigase un renume printre regizorii francezi ai momentului. În afara ediţiei din 2014, mai fusese prezent de două ori în competiţie la Veneţia. În 1995 obţinea un Premiu al Juriului la Cannes, iar în 2010 era încununat cu Marele Premiu al Juriului la acelaşi festival, pentru cel mai cunoscut şi mai de succes film al său, drama „Oameni şi zei”, despre un grup de călugări trapişti aflaţi sub ameninţarea teroristă în Algeria.
Pentru „Preţul gloriei”, Beauvois se opreşte din nou asupra unui fapt real, abordat de această într-o cheie mult mai lejeră. Nici nu prea se putea altfel, dată fiind premisa narativă: în Elveţia anului 1978, doi prieteni săraci, imigranţi, află de la televizor de moartea lui Charlie Chaplin, aşa că se decid să-i fure sicriul pentru a obţine o răscumpărare cu care unul dintre ei, rămas singur cu fetiţa, să poată plăti cheltuielile uriaşe de spitalizare ale soţiei.
Subiectul cerea o tratare comică. Nu lipsesc unele momente bune de umor, datorate în special contrastului dintre personajele şi jocul celor doi interpreţi – cunoscuţii actori Benoît Poelvoorde şi Roschdy Zem. Numai că Beauvois nu fructifică absurdul întregii poveşti şi potenţialul tuturor situaţiilor, în principal din cauza unei regii anoste, lipsite de inspiraţie. Aşadar, „Preţul gloriei” nu este comedie până la capăt, deşi probabil aşa ar fi trebuit să fie.
Nu este însă nici (mini)dramă socială, deşi situaţia de imigranţi săraci a protagoniştilor, trăitori în rulote, este constant scoasă în faţă, prin scene dominate de seriozitate şi naturalism. Nu avem de-a face nici cu un film structurat ca un basm, deşi introducererea temei circului înspre final pare a încerca o tratare în această direcţie.
Circul, cu ale sale numere de clovni, este, de altfel, doar una din numeroasele referinţe – unele discrete, altele evidente – la universul lui Chaplin.
Protagoniştii sunt la rândul lor nişte vagabonzi, nişte „nefericiţi ai sorţii”, la fel ca Charlot, aşa cum îi apără avocatul în instanţă. Relaţia dintre fetiţa personajului jucat de Zem şi prietenul acestuia (interpretat de Poelvoorde) aminteşte de „Piciul”, la fel cum fapta „eroilor” seamnă cu o „goană după aur”, iar chipul de clovn cu ochii umezi ai lui Poelvoorde trimite la „Luminile rampei”. Muzica lui Michel Legrand contribuie de asemenea la reconstruirea lumii lui Chaplin.
Totuşi, întregul nu funcţionează nici ca omagiu adus marelui cineast, pentru că trimiterile spre filmele acestuia nu rămân decât simple semnalizatoare, reprezentări, fără a fi integrate organic. De aici şi incapacitatea de a declanşa, măcar parţial, râsul şi emoţia pe care le produceau filmele lui Chaplin.
„Preţul gloriei” este distribuit în România de Independenţa Film şi va putea fi văzut pe marile ecrane începând cu 2 octombrie.
La rancon de la gloire (Preţul gloriei), Franţa/Belgia, 2014
Regie: Xavier Beauvois
Distribuţie: Benoît Poelvoorde, Roschdy Zem, Chiara Mastroianni, Nadine Labaki, Peter Coyote
Rating: ●●○○○
