Prim-solista Teatrului Naţional de Operetã, Bianca Ionescu, susţine un eveniment de 8 martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/prim-solista-teatrului-national-de-opereta-bianca-ionescu-sustine-un-eveniment-de-8-martie/

Recitalul “Tea Time”, susţinut de Bianca Ionescu, va avea loc vineri, 8 martie 2013, ora 19.00, în Aula Bibliotecii Naţionale.

Un articol de Andrada Văsii|5 martie 2013

Recitalul “Tea Time”, susţinut de Bianca Ionescu, va avea loc vineri, 8 martie 2013, ora 19.00, în Aula Bibliotecii Naţionale, şi va cuprinde piese din repertoriul internaţional precum Sabor a mi, Parole, paroleBig Spender sau Caruso, alături de piese celebre româneşti, dar şi compoziţii proprii ale solistei.

Recitalul, dedicat Zilei Femeii, beneficiază de participarea tenorilor Florin Budnaru, Anton Zidaru şi Cezar Balan şi face parte dintr-o serie mai amplă de evenimente organizate anul acesta de Teatrul Naţional de Operetă“Ion Dacian” în diferite locaţii din capitală.

Recitalul „Tea Time” este primul eveniment organizat de Teatrul Naţional de Operetă în Bucureşti de la începutul anului 2013 şi are loc în contextul turneului naţional iniţiat în stagiunea 2012-2103. Recitalul va fi urmat de alte două evenimente susţinute în Bucureşti – doua reprezentaţii ale spectacolului-colaj de sansonete „Paris, mon amour”, care vor avea loc în 11 şi 12 martie, la Teatrul Metropolis.

Bianca Ionescu este prim-solista a Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” şi absolventã a Conservatorului de Muzică din Bucureşti la clasa de Canto a Artei Florescu. Din anul 2005 este Doctor în muzica, în domeniul Operetei româneşti. Repertoriul său include 20 de roluri principale de operetă şi 10 titluri de operă. Printre rolurile interpretate amintim: Adela în „Liliacul”, Franzi în „Sange vienez”, Anina in „O noapte la Venetia”, Arsena în „Voievodul Tiganilor”, Vallencienne în „Vaduva vesela”, O Lia San în „Victoria si-al ei husar”, Mania în „Contesa Maritza”, Maria în „Poveste din Cartierul de Vest” şi Edyth van Hopper în musicalul „Rebecca”.

Momentele coregrafice vor fi interpretate de soliştii Diana Ferencz şi Relu Dobrin, balerini ai Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”.

Biletele pot fi achiziţionate online, în reţeaua vandbilete.ro, sau de la casieria VandBilete.ro (Str. Vasile Lascar, nr. 42-44) de luni până duminica, în intervalul orar 11.30 – 19.00.

31
/10
/20

Cei 15 ani ai Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo vor fi aniversați începând de sâmbătă, 31 octombrie, până pe 9 decembrie 2020, cu o serie de concerte transmise live din sălile de concerte din Brașov, Bușteni, Sibiu și București.

30
/10
/20

O celebrare excepţională în lumea artei – ca omagiu la Centenarul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România: Festivalul şi Concursul Naţional al Liedului Românesc. Iniţiată de soprana Mariana Nicolesco, manifestarea este un adevărat revelator al comorii de peste 10.000 de lieduri fondate pe vechiul cântec de dor, eternă expresie a sufletului românesc.

19
/10
/20

Joi, 22 octombrie 2020, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Lior Shambadal, va susține, de la ora 19.00, un program integral semnat de Wolfgang Amadeus Mozart, în regim live, în cadrul stagiunii online. Concertul este transmis în direct, fără spectatori, din Sala mare a Ateneului Român, pe canalele online ale instituției.

30
/09
/20

Să asculți muzică clasică la mall sau când îți faci cumpărăturile la un hipermarket? Da, pentru că din octombrie 2010, în fiecare zi a lunilor martie și octombrie, Radio România Muzical propune înregistrări cu celebre lucrări din muzica cultă în spații neconvenționale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme.

28
/09
/20

Muzica revine la Sala Radio, dupa cateva luni in care a ajuns la public doar pe calea undelor! Vineri, 2 octombrie (ora 19.00), debuteaza o noua stagiune (2020-2021) cu invitati speciali si evenimente de calitate, siguranta publicului fiind asigurata prin respectarea normelor in vigoare in contextul pandemiei.

28
/09
/20

Turneul naţional „Clasic la puterea a treia - Violoncellissimo” revine în octombrie pe scenele de concerte din România, propunând o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan, după avanpremiera în aer liber din septembrie, de la Râmnicu Vâlcea. Violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, vă invită să îi ascultaţi la revenirea în sălile de concert din România la Sibiu, Timişoara, Deva, Bucureşti şi Piteşti, între 9 şi 16 octombrie.