Primele zece filme confirmate la TIFF 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/primele-zece-filme-confirmate-la-tiff-2018/

Cinefilii pot începe deja să lucreze la lista cu filme musai-de-văzut la TIFF 2018. Ediţia cu numărul 17 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc între 25 mai şi 3 iunie, la Cluj. Primele zece titluri confirmate vin de la festivalurile de film de la Veneţia şi San Sebastian.

Un articol de Petre Ivan|18 decembrie 2017

Foxtrot, câștigător al Leului de Argint la Veneția, este semnat de Samuel Maoz, regizorul filmului Lebanon (Leul de Aur la Veneția 2009) și membru al juriului TIFF în 2010.

În Foxtrot, Maoz combină drama pe muchie de cuțit și comedia neagră cu accente absurde într-o fabulă despre destin, prin prisma unei familii isreliene care își pierde copilul în conflict. În rolul principal reîntâlnim un actor „perfect capabil să sugereze furtuni de sentimente doar din ochi” (AV Club) – Lior Ashkernazi, văzut la TIFF în Big Bad Wolves și The Wanderers.

Prezent de două ori în competiție oficială a festivalului cu Either Way și Paris of the North, Hafsteinn Gunnar Sigurdsson revine la TIFF cu Under the Tree, proiectat în secțiunea Orizzonti la Veneția și premiat la festivalurile de la Zurich și Hamptons. Under the Tree este o tragicomedie construită în jurul unui copac mare și frumos din curtea unei familii, care face umbră fix pe locul de bronzat al vecinilor. Războiul e declarat, iar conflictul escaladeaza dincolo de orice limite.

Love and Bullets / Ammore et malavita este un muzical original despre Mafia semnat de frații Maretti, prezentat în competiția oficială de la Veneția. Plasat în periculosul Napoli și populat de bande rivale, filmul povestește despre înscenarea morții unui șef mafiot și incredibila întâmplare ca singurul martor incriminator să fie iubirea demult pierdută, dar deloc uitată, a ucigașului trimis să facă curățenie.

Muzică avem și în Nico, 1988, scris și regizat de Susanna Nicchiarelli, dar filmul biografic despre Christa Päffgen, una dintre muzele lui Andy Warhol și solistă în formația Velvet Underground,este mai mult de atât. Câștigător al premiului secțiunii Orizzonti de la Veneția, filmul se focusează pe ultimul turneu al artistei și “funcționează nu doar ca portretul unei personalități complexe, dar arată și costurile îndrăznelii de a fi nonconformist” (Screendaily). „Preoteasa întunericului” este interpretată magistral de actrița daneză Trine Dyrholm, iar alături de ea o regăsim și pe Anamaria Marinca.

Tot din secțiunea Orizzonti vine la TIFF 2018 documentarul-șoc Caniba,  câștigătorul premiului special al juriului. Regizat de antropologii Lucien Castaing-Taylor și Verena Paravel (Leviathan), Caniba explorează cu un curaj extraordinar viața canibalului japonez Issei Sagawa și este „o experiență inconfortabilă, dar fascinantă” (The Hollywood Reporter).

Distinsă cu Premiul Publicului la festivalurile de la Veneția și Ierusalim, comedia neagră a lui Savi Gabizon, Longing, e povestea unei nunți improbabile și a unui unui bărbat care învață să devină tată, după ce află de moartea fiului pe care nu a știut că îl are.

În Candelaria, câștigătorul juriului secțiunii Venice Days, regizorul Jhonny Hendrix Hinestroza pune o cameră de filmat în mâinile unui cuplu de septuagenari care trăiesc de pe azi pe mâine, în Cuba, pe timp de criză economică. Cei doi regăsesc pasiunea privindu-se prin ochiul nou al obiectivului, dar jocul devine problematic atunci când filmulețele lor ajung pe mâna unor dealeri.

De la Festivalului Internațional de la San Sebastian vine Life and Nothing More, câștigător al premiului FIPRESCI, a cărui imagine o semnează Barbu Bălășoiu (Sieranevada, Charleston). Este cel de-al doilea film al regizorului António Méndez Esparza (Aqui y allá) care a decis să lucreze doar cu actori neprofesioniști pentru a face radiografia unei comunități sărace din nordul Floridei, văzută prin ochii lui Andrew, un tânăr de 17 ani, aflat la primele sale audieri după ce a fost prins spărgând mașini.

„Un film fantastic, alegoric și profund poetic” (El Mundo), Giant / Handia, regizat de Jon Garano și Jose Mari Goenaga, a fost premiat la San Sebastian cu Premiul Juriului pentru povestea plasată în secolul XIX a celui mai înalt om din lume și faima care dezbină chiar și cele mai unite familii.

Tot despre fragilitatea familiei vorbește și filmul regizat de argentinianul Diego Lerman, A Sort of Family, câștigătorul marelui premiu la Chicago și al premiului pentru cel mai bun scenariu la San Sebastian, cu Bárbara Lennie (Magical Girl) în rol principal.

Noi titluri și secțiuni vor fi anunțate în următoarele săptămâni. Campania de înscrieri e în plină desfășurare, toate detaliile legate de regulamentul competiției oficiale TIFF 17 pot fi citite aici. Termenul limită este 1 februarie 2018.

Foto: TIFF 2018 – www.tiff.ro

07
/12
/15

Lungmetrajul "Brâncuşi din eternitate", de Adrian Popovici, cu Claudiu Bleonţ, Vlad Rădescu, Alexandru Potocean, Iulia Verdeş, Andra Negulescu şi Ioan Andrei Ionescu, va fi prezentat criticilor de film şi membrilor British Academy of Film and Television Arts (BAFTA), la New York şi la Londra.

06
/12
/15

Regizorul Ron Howard („O minte sclipitoare”) aduce, din 4 decembrie, pe marile ecrane aventura „În inima mării”, o ecranizare a best-sellerului omonim semnat de Nathaniel Philbrick despre expediţia vaporului Essex. Dezastrul maritim real l-a inspirat pe Herman Melville să scrie „Moby-Dick”. Însă cartea nu relatează decât jumătate din poveste.

05
/12
/15

Deşi, cu acest ultim film al francizei (“Jocurile Foamei: Revolta – partea 2”) se închide cercul celor trei ani în care Jennifer Lawrence a intrat în pielea lui Katniss Everdeen, gaiţa zeflemitoare rămâne un model de stil şi look pe care nu îl vom uita prea curând.

03
/12
/15

„Moromeţii” poate fi privit ca o apariţie de necrezut: este un film lansat spre sfârşitul perioadei comuniste, când, la fel ca întreaga atmosferă din ţară, peisajul cinematografic devenea tot mai puţin respirabil din cauza cenzurii şi a ideologiei partidului unic.

03
/12
/15

Festivalul anual "Making Waves: New Romanian Cinema" de la New York, ajuns la cea de-a zecea ediție, este considerat de New York Times drept una dintre "comorile anuale" ale circuitului cinematografic newyorkez și se desfășoară pentru al treilea an consecutiv în două centre culturale importante: Film Society of Lincoln Center (2-7 decembrie) și respectiv Jacob Burns Film Center (3-8 decembrie).

29
/11
/15

„Alături de filme de festival, MUBI înseamnă și filme cult și clasice, așa că o bună parte din catalog conține nume sonore din istoria cinematografiei”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ioana Diaconu, reprezentanta pentru România a MUBI, platformă internaţională de filme.

27
/11
/15

Chiamatemi Francesco (Spuneți-mi Francisc) prezintă drumul pe care l-a parcurs fiul unor imigranți italieni din Argentina pentru a deveni șeful Bisericii Catolice. Filmul va fi lansat în cinematografele italiene la 3 decembrie.

23
/11
/15

Cea de-a şasea ediţie a Bucharest International Experimental Film Festival (BIEFF) este una itinerantă şi va debuta duminică, la Cinema Muzeul Ţăranului, de la ora 19.00, cu proiecţia a şase scurtmetraje care au ca temă criza refugiaţilor.

23
/11
/15

"Labyrinthus" a primit premiul pentru cel mai bun lungmetraj la Festivalul de Film pentru Copii KINOdiseea. Trofeul European Children's Film Association (ECFA) a revenit producției "Păsări călătoare", iar o mențiune specială — peliculei care a fost proiectată în închiderea festivalului — "Curcubeul".

21
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Regizat de Steven Spielberg, „Bridge of Spies” („Podul spionilor”) este un thriller „old school” cu spioni, care omagiază discret un anume cinema clasic american, oferind în acelaşi timp suspans pe un fond istoric.