Proaspăt premiată, opera-junk revine la întâlnirea cu spectatorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/proaspat-premiata-opera-junk-revine-la-intalnirea-cu-spectatorii/

Cartea cu poze a copiilor cuminţi, în regia lui Máté Hegymegi, va fi deschisă din nou pe 11 şi 13 februarie, când această producţie a Teatrului Tamási Áron va avea două reprezentaţii. Pentru costumele acestui spectacol, Ilka Giliga a câstigat Premiul Scenograful Anului,  în cadrul Expoziţiei Spaţiul Vizual2022, de la FUGA – Centrul de Arhitectură din Budapesta.

Un articol de Petre Ivan|9 februarie 2022

Povestea  acestei  opera-junk a început  de  Crăciunul anului 1845, când Heinrich Hoffmann, un medic din Frankfurt, a colindat în zadar prin magazine,  pentru a cumpăra o carte de povești pentru fiul său de trei ani. Negăsind nimic pe placul său, a ajuns să scrie şi să deseneze el o carte, creând astfel una dintre figurile emblematice ale literaturii germane pentru copii, Struwwelpeter / Petrică Ciuf-Zbârlit.

În 1998, faimosul şi demenţialul band The Tiger Lillies din Londra a făcut muzica acestei cărți de povești. Pe orice pune mâna The Tiger Lillies iese un lucru unic şi ciudat, care forțează limitele. Aşa s-a întâmplat şi când,  cu titlul Shockhead Peter, au pus pe muzică cartea de povești din secolul XIX a lui Heinrich Hoffmann, Petrică Ciuf-Zbârlit. Apoi,  Phelim Mcdermott și Julian Crouch au făcut din asta un musical horror şi grotesc, plin de umor negru. Mai târziu, din jocurile de cuvinte ale lui Parti Nagy Lajos și din muşcătoarea sa ironie s-a născut versiunea maghiară: opera-junk, cu titlul Cartea cu poze a copiilor cuminți.

La Expoziția Spaţiul Vizual2022 de la FUGA –  Centrul de Arhitectură din Budapesta, au fost prezentate creaţiile de anul trecut ale celor mai cunoscuți designeri de decor și costume din Ungaria. Premiul scenograful anului i-a revenit Annei Fekete, pentru decorurile spectacolului Nero al Teatrului StudioK din Budapesta, iar Premiul cel mai bun designer de costume al anului l-a câştigat Ilka Giliga, pentru costumele din Cartea cu poze a copiilor cuminţi, producţie a Teatrului Tamás Áron.

Până acum, Cartea cu poze a copiilor cuminţi a avut doar 5 reprezentaţii, aşadar Trupa Tamási Áron îi aşteaptă cu drag pe toţi cei ce vor să vină la reprezentaţiile din luna februarie. Biletele pot fi procurate la Casa Centrală de Bilete și online, prin sistemul de bilete Biletmaster.ro. Spectacolul este recomandat spectatorilor cu vârsta peste 16 ani.

 

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.