”Problema Voorman” – premiul publicului la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte
https://www.ziarulmetropolis.ro/problema-voorman-premiul-publicului-la-noaptea-lunga-a-filmelor-scurte/

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, ediţia 6, a avut loc sâmbătă, 28 iunie, la Grădina Botanica Bucureşti. Aproape 4000 de spectatori s-au bucurat de scurtmetraje premiate sub cerul liber până-n zori, dar şi de muzică şi tururi ghidate pe aleile unuia dintre cele mai frumoase spaţii verzi din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|1 iulie 2014

Pentru prima dată, Noaptea Lungă a Filmelor Scurte a inclus competiția ShortsUP Audience Award, susținută de Digi Film, în care publicul a avut misiunea de a alege cel mai bun film scurt al serii. Majoritatea spectatorilor de la picnicul cinematografic a acordat cea mai mare notă scurtmetrajului britanic Problema Voorman (r. Mark Gill, UK, 2012), o comedie neagră ce-l are în prim plan pe actorul Martin Freeman, cunoscut pentru rolul din blockbuster-ul The Hobbit (Bilbo) dar și din serialele Fargo și Sherlock.

Preferatul publicului ShortsUP este o poveste despre identitate și religie, un film cu o construcție provocatoare care reușește să suprapună ironia cu teme existențiale actuale. Williams (Martin Freeman), psihiatru cu reputație, e nevoit să-l examineze pe enigmaticul domn Voorman (Tom Hollander), un prizonier ce se crede Dumnezeu. Ceea ce ar fi trebuit să fie un simplu diagnostic se transformă într-un joc al minții în care rolurile se schimbă dramatic. Ce ne legitimează să fim ceea ce credem că suntem? Identitatea noastră nu e nimic mai mult decât o convenție socială.

După ce a fost nominalizat la Oscar și Bafta, scurtmetrajul Problema Voorman (r. Mark Gill, UK, 2012) primește distincția ShortsUP Audience Award și un premiu de 1500 E oferit de Digi Film, care-l face cel mai popular film la Noaptea Lungă a Filmelor Scurte 2014.

Noaptea Lunga 2014 Foto AnaMaria Dascalu

La fel de aplaudată a fost și producția românească Să mori de dragoste rănită (r. Iulia Rugină, România, 2014) situată pe locul 2 în topul preferințelor cinefililor de la Noaptea Lungă. Al 3-lea loc în ordinea voturilor a fost ocupat de Ferma de Ponei  (r. Joost Reijmers, Olanda 2014), comedia olandeză despre un cuplu de vârsta a treia, un iPad și o fermă online de ponei.

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte este organizată în fiecare vară de ShortsUP, numitorul comun al filmelor scurte și bune. Scurtmetrajele prind viață în fiecare sezon, prin evenimente tematice și zilnic, prin recomandări online pe platforma www.shortsup.ro.

Foto: Anamaria Dascălu

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.