Producţiile de mare succes ale Teatrului Metropolis, transmise de Antena 1 la „Teatru TV“
https://www.ziarulmetropolis.ro/productiile-de-mare-succes-ale-teatrului-metropolis-transmise-de-antena-1-la-teatru-tv/

Spectacolele „Doctori de femei“ şi „Pijamale“, regizate de Emanuel Pârvu la Teatrul Metropolis din Bucureşti, vor fi difuzate la Antena 1.

Un articol de Dan Boicea|6 martie 2013

Spectacolele „Doctori de femei“ şi „Pijamale“, regizate de Emanuel Pârvu la Teatrul Metropolis din Bucureşti, vor fi difuzate pe 13 martie şi respectiv 20 martie, la Antena 1, în cadrul unui nou proiect de televiziune, „Teatru TV“, iniţiat de actorul Mihai Bendeac.

Din distribuţia spectacolului „Doctori de femei“, care va fi difuzat pe 13 martie la Antena 1, fac parte: Mihai Bendeac, Adrian Titieni, Anca Sigartău, Emanuel Pârvu, Mariana Dănescu, Andreea Vasile, Vlad Corbeanu, Gabi Costin. Regia este semnată de Emanuel Pârvu, care a făcut şi adaptarea după „Tailleur pour dammes“ de George Feydeau.

Tot în stagiunea actuală a Teatrului Metropolis se află şi spectacolul „Pijamale“, care va fi difuzat la Antena 1 pe 20 martie. Pe afiş apar nume precum Mihai Bendeac, Adrian Titieni, Monica Davidescu, Anca Sigartău, Şerban Pavlu, Romeo Pop, Alexandra Velniciuc. Producţia regizată de Emanuel Pârvu este o adaptare după „Moumou“ de Jean de Letraz.

Pijamale

„Sunt fericit că aceste comedii vor călători dincolo de cortină şi îi vor binedispune pe telespectatori chiar pe canapeaua din propria sufragerie“.

George Ivaşcu,
directorul Teatrului Metropolis

„Acest proiect este doar începutul revenirii divertismentului de bună calitate. Mi-am pus în joc întreaga carieră pentru asta“.

Mihai Bendeac,
actor

Artiştii-telespectatori aşteaptă entuziasmaţi să vadă din nou spectacole de teatru la televizor. Ovidiu Lipan Ţăndărică spune că „teatrul ne readuce la o stare normală şi ne face să trăim momente senzaţionale împreună cu cei dragi“. Pentru Dan Bittman, „teatrul e o minune“, iar teatrul TV înseamnă copilăria lui. George Mihăiţă asigură telespectatorii de ineditul spectacolelor ce îi aşteaptă „Venim la voi, suntem foarte aproape de voi, cum n-am mai fost de 20 şi ceva de ani. Ce întâlnire extraordinară!“.

„Suntem onoraţi că Antena 1 a ales să difuzeze spectacolele noastre, «Doctori de femei» şi «Pijamale», în cadrul proiectului «Teatru TV»“, spune George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis. „Selectarea producţiilor, care vor putea fi văzute de milioane de telespectatori, arată că la Teatrul Metropolis avem divertisment cultural de calitate. De multe ori m-am bucurat să-i văd pe oameni cum pleacă acasă cu zâmbetul pe buze, după ce au ieşit din sala de spectacol. Iar acum sunt fericit că aceste comedii vor călători dincolo de cortină şi îi vor binedispune pe telespectatori chiar pe canapeaua din propria sufragerie“, mai spune George Ivaşcu.

Proiectul „Teatru TV“ este realizat de Antena 1, în colaborare cu Teatrul Metropolis şi Teatrul de Comedie. Pe parcursul proiectului vor fi difuzate la acest post de televiziune şi spectacole realizate de Teatrul de Comedie din Bucureşti, „O noapte furtunoasă“ şi „Bani din cer“.

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu