„Profesorul de vioară”, între filarmonică și favelă, din 19 august la cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/profesorul-de-vioara-intre-filarmonica-si-favela-din-19-august-la-cinema/

Din 19 august, Transilvania Film aduce pe marile ecrane din România ,,Profesorul de vioară”, cel mai recent film al regizorului brazilian Sergio Machado.

Un articol de Liliana Matei|4 august 2016

Câștigător al Premiului publicului la Festivalul de Film Sao Paolo, 2015, și unul dintre cele mai apreciate filme de la TIFF, proiectat în Piața Unirii din Cluj, în fața a peste 2500 de spectatori, Profesorul de vioară spune povestea unui violonist care ajunge să se cunoască pe sine abia după ce începe să predea vioară copiilor din Heliopolis, cea mai mare favelă din Sao Paolo.

Povestea filmului este inspirată din istoria reală a institutului Baccarelli, o organizație non-profit din Sao Paolo care oferă cursuri de muzică gratuite pentru tinerii din zonele defavorizate. „Când am început să lucrăm la scenariu, am făcut tot posibilul să intrăm cât mai adânc in istoria din spatele institutului Baccarelli. Nu am vreo iluzie că filmul ăsta, sau oricare altul, poate schimba realitatea unei țări, însă cred că poate deschide calea spre un dialog despre rolul artelor în dezvoltarea tinerilor cetățeni.”, spune regizorul care, în ciuda “lipsei de talent muzical”, s-a înscris la cursuri de violoncel în cadrul institutului pentru a putea fi mai aproape de studenți și a-i înțelege mai bine.

După ce pierde un post în prestigioasa orchestră simfonică din Sao Paolo, Laerte, un violonist talentat, se întreţine dând lecţii de muzică adolescenţilor dintr-o şcoală publică din Heliopolis, cea mai mare favelă din Brazilia. Calea sa e plină de obstacole, dar puterea muzicii şi prietenia ce se înfiripă între profesor şi elevii săi vor deschide uşi într-o nouă lume.

“Poveștile aspiraționale cu profesori au fost o constantă în cinematografie, cuprinzând întregul spectru dramatic: de la sentimentalismul lui Adio, domnule Chips la degetele distruse din Whiplash. Profesorul de vioară se înscrie într-o formulă cunoscută, dar o face cu o poveste despre salvare atât de elegantă și sinceră, încât cu greu îi reziști.”, spune Screendaily.

Sergio Machado este un regizor și scenarist brazilian care a câștigat aprecierea publicului și criticilor odată cu Lower City, o poveste de dragoste din 2005, cu zeci de nominalizări și premii, printre care Premiul tinerilor la Cannes, Cel mai bun film la Festivalul de Film Rio de Janeiro, Cel mai bun scenariu la Festivalul Internațional de Film Latino Los Angeles, și multe altele.

În Profesorul de vioară, regizorul lucrează atât cu mari actori ai Braziliei, ca Lazaro Ramos sau Sandra Corveloni (câștigătoarea unui Palme d’Or la Cannes), cu actori la început de drum ca tânărul și talentatul Kaique de Jesus, dar și cu nume cunoscute din scena muzicală braziliană: rapperii faimoși Criolo și Rappin’ Hood, maestrul Marin Alsop și orchestra simfonică din Sao Paolo.
“Sunt copil de muzicieni. Tata cânta la pian, mama la bas la orchestra simfonică a universității Bahia. Erau amândoi studenți și nu-și permiteau o bonă, așa că am crescut printre instrumente muzicale. Filmul ăsta mi-a redat atâtea amintiri pe care le crezusem pierdute.”, spune regizorul.

24
/09
/15

Agresat de: soția depresivă, amanta posesivă, fiul parazit, menajera prea curioasă, vecinul intruziv, el vrea doar... O oră de liniște. După « Les VisIteurs » și « "Qu'est-ce qu'on a fait au Bon Dieu?"», o nouă comedie, în cinematografe, cu Christian Clavier.

23
/09
/15

5 scurtmetraje și două documentare românești au fost incluse în selecția HipTrip Travel Film Festival de anul acesta. Aflat la a doua ediție, festivalul își continuă misiunea de a inspira și încuraja spectatorii să se transforme din turiști, în călători și chiar în exploratori, oferind filmelor românești un loc aparte în programul festivalului.

23
/09
/15

Filmul care a şocat o lume întreagă şi a schimbat perspectiva asupra supravegherii cetăţenilor, distins cu 44 de premii şi 25 de nominalizări, poate fi văzut în premieră în România, pe 25 septembrie, de la 22.10, la TVR 1.

23
/09
/15

Seymour Bernstein, pianistul, are optzeci și opt de ani. Și la optzeci și opt de ani, omul acesta poate să spună că nu credea să ajungă cu mâinile lui până la Dumnezeu. Iar adevărul este că el chiar a ajuns cu mâinile lui până la Dumnezeu, căci Seymour cu adevărat este dintre aceia pentru care au apărut pe lume sonatele și pianele și melancolia.

22
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă Denis Villeneuve nu revoluţionează nici filmul de acţiune, nici pe cel de autor, „Sicario”, o combinaţie între cele două, este spectacol pur.

22
/09
/15

Lungmetrajul "Room", realizat pe baza unui roman nominalizat la Man Booker Prize, despre o mamă şi fiul ei care sunt ţinuţi în captivitate timp de cinci ani, a câştigat premiul People's Choice, cea mai importantă distincţie decernată la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.

21
/09
/15

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est sărbătorește, în octombrie, 10 ani de existență, alături de invitați de excepție. Două dintre cele mai mari studiouri de animație din lume, Pixar și LAIKA, vin la București pentru a oferi publicului acces în culisele animației la cel mai înalt nivel.

21
/09
/15

Regizorul Nima Nourizadeh și scenaristul Max Landis au ieşit din tipare cu cea mai nouă producție FilmNation Entertainment, „American Ultra: Agent Descoperit”. Filmul aduce în prim plan povestea fascinantă a lui Mike (Jesse Eisenberg), un tip veşnic „fumat”, aparent ghinionist şi nemotivat, care este de fapt un agent CIA letal, extrem de bine antrenat, aflat în aşteptare.

20
/09
/15

Cei mai mici fani ai animaţiei au un nou prilej de entuziasm, la început de octombrie: ediţia aniversară Anim’est, ce sărbătoreşte 10 ani de existenţă a festivalului, pregăteşte o nouă selecţie de filme îndrăgite şi premiate în toată lumea, proiectate la Bucureşti în cadrul secţiunii Minimest.

19
/09
/15

Inaugurată cu ocazia Zilelor Bucureștului, aplicația mobilă ARCUB îi va ţine pe bucureșteni la curent cu ultimele noutăți din film, muzică, teatru, dans, fotografie, carte, workshop-uri tematice sau alte evenimente culturale din stradă. Disponibilă gratuit pentru smartphone-urile cu sistem de operare iOS sau Android, aplicația oferă posibilitatea de a obține toate informațiile necesare despre evenimentele din Capitală.

18
/09
/15

Realizatoriii filmului Un etaj mai jos se vor întâlni cu publicul din București astăzi 18 septembrie, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc. La Cinema Studio, vor răspunde curiozităților spectatorilor, după proiecția de la 20.00, regizorul Radu Muntean, actorul Teodor Corban, scenaristul Alexandru Baciu și directorul de imagine Tudor Lucaciu. Echipa se va muta apoi la Cinema Elvire Popesco, pentru o sesiune de Q&A aproape de miezul nopții, la finalul proiecției de la 22.00.

18
/09
/15

O poveste de dragoste cu un soț fantomă, iubiri interzise, mentalități distructive, căutători de comori și drame de conștiință - cinci dintre filmele premiate la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, vor fi proiectate la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.