Proiect artistic prezentat de Laurent Weiss: „Grădină franceză” în Gara de Nord
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiect-artistic-prezentat-de-laurent-weiss-gradina-franceza-in-gara-de-nord/

Artistul francez Laurent Weiss, care a lucrat şi pentru grupul Hermes, este prezent la Bucureşti pentru a realiza o grădină-instalaţie în holul Gării de Nord, care va putea fi admirată în perioada 27 septembrie – 7 octombrie. Specializat în arta tradiţională a împletiturilor din răchită, artistul francez a creat un complex de instalaţii efemere din […]

Un articol de |28 septembrie 2012

Artistul francez Laurent Weiss, care a lucrat şi pentru grupul Hermes, este prezent la Bucureşti pentru a realiza o grădină-instalaţie în holul Gării de Nord, care va putea fi admirată în perioada 27 septembrie – 7 octombrie.

Specializat în arta tradiţională a împletiturilor din răchită, artistul francez a creat un complex de instalaţii efemere din răchită şi crengi fixate pe sol, care vor schimba perspectiva asupra Gării de Nord.

„Cuiburile Sonore” ale lui Laurent Weiss fac parte din a treia ediţie a proiectului „Artă şi Peisaj” al Institutului Francez din Bucureşti, coordonat de peisagistul urbanist Nicolas Triboi.

Ediţia de anul acesta, cea de-a treia, se desfăşoară în trei locuri din Bucureşti: curtea Institutului Francez (pe bulevardul Dacia, numărul 77), Piaţa Verona (lângă Biserica Anglicană) şi Gara de Nord.

Tema evenimentului – „Strigătul peisajului” – propune o revizitare a peisajelor prin sonoritatea lor, fie că este vorba de sunetele specifice unor piaţete urbane, ale unor mici uliţe de ţară sau ale unor păduri, sau cele distincte ale unor clopoţei prinşi în vârful unor crengi.

Ediţia a treia a manifestării propune şi o seară de dezbatere pe tema identităţii sonore a peisajului şi se bucură şi de participarea artistei Maria Balabaş şi a proiectului Open Shout, instalaţie manifest prezentată pe insula San Servolo din Veneţia la deschiderea evenimentului OPEN 15.

 

Sursa: Mediafax

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.