Proiectul „Prezent! Cort de lectură la Petrila” aduce literatura contemporană în mijlocul orașului timp de 10 zile
https://www.ziarulmetropolis.ro/proiectul-prezent-cort-de-lectura-la-petrila-aduce-literatura-contemporana-in-mijlocul-orasului-timp-de-10-zile/

Între 8 şi 16 august, în incinta fostei mine Petrila, se desfăşoară „Prezent! Cort de lectură la Petrila”, un program de accesibilizare a literaturii contemporane în rândul locuitorilor din Petrila, la iniţiativa Asociaţiei inCAP.

Un articol de Liliana Matei|10 august 2019

Scopul proiectul este de a crește interesul pentru literatura contemporană în fostul oraș minier din Valea Jiului, aceasta fiind abordată interdisciplinar și experimental prin ateliere de educație și creativitate.

Astfel, între 8 și 15 august, de la ora 16.00, au loc ateliere de scriere creativă coordonate de scriitoarea Lavinia Braniște, în cadrul cărora participanții vor experimenta tehnici de scriere, vor analiza și explora structuri narative și vor învăța să ofere și să primească feedback. În aceeași perioadă, doritorii se pot înscrie la atelierele de documentare și videopoem coordonate de regizoarele Andreea Lăcătuș și Simona Constantin și actorii Minodora Broscoi și Eduard Burghelea, prin care participanții vor învăța concepte de bază de filmare pe parcursul unui tur ghidat al orașului.

De pe 9 pe 11 august, participanții se întâlnesc cu Suzana Dan, artist vizual, alături de care vor experimenta ilustrația de carte prin tehnici în cărbune. Materialele realizate de participanții la cele două ateliere vor fi publicate într-un volum care va fi lansat în luna octombrie 2019 în Petrila și București.

Zilnic, de la ora 19.00, vor avea loc lecturi performative de tip pop-up, din proză, poezie și texte dramatice scrise de autori contemporani români și străini, în diferite spații publice din oraș, anunțate cu o zi înainte. Într-o atmosferă relaxată, în lounge-ul de lectură din incinta minei Petrila, vizitatorii pot primi informații despre cărți, genera și participa la dezbateri și bea limonadă rece. Pe parcursul fiecărei zile se vor organiza scurte activități de grup.

Programul Prezent! își propune să creeze conexiuni între artiști emergenți și comunități în care accesul la cultură este redus. Două proiecte au avut loc până acum, ambele în comuna Scânteia, judetul Ialomița, comunitate în care vor fi cercetate pe termen lung impactul programelor „Prezent! proiect pilot de activare participativă a Căminului Cultural”, adică 9 săptămâni de evenimente organizate pentru și împreună cu comunitatea la Salonul de Nunți – proiecții de film, spectacole de teatru, ateliere interdisciplinare, întâlniri cu autori contemporani și „Prezent! Explorativ – Școala de vară”, care înseamnă 10 zile în care au fost dezvoltate împreună cu comunitatea un spectacol de teatru și un ziar, iar seara au fost organizate evenimente publice – proiecții și spectacole de teatru urmate de ateliere cu artisții invitați.

 

 

 

03
/05
/22

Art Safari, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, va oferi publicului, în cadrul celei de-a 9-a ediții (12 mai-7 august 2022), o expoziție semnată de artistul aflat în centrul celei mai mari mișcări de avangardă în România și Israel și, totodată, creatorul primei construcții moderniste din Bucureștiul anilor ’20: Marcel Iancu.

02
/05
/22

Consulatul General al României din Torino și IUSE – Institutul Universitar de Studii Europene, în colaborare cu Accademia di Romania și cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 29 aprilie – 10 mai 2022 expoziția de fotografie „Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor - Un proiect de antropologie vizuală”.

20
/04
/22

Creațiile a doi dintre cei mai importanți artiști plastici spanioli ai secolului XX – Picasso și Dalí – intră în dialog cu muzica maestrului Manuel de Falla și cu baletul „Le Tricorne” („Pălăria cu trei colțuri”) la Art Safari, într-o expoziție curatoriată de Dr. J. Óscar Carrascosa. Aflăm povestea acestei expoziții de la curatorul spaniol.

08
/04
/22

Asociația Docuart organizează spectacolul-expoziție „Confesiuni congruente - Ascultă-mă! Încurajează-mă! Hai să facem lucruri împreună!” la Ceauru-Bălești, județul Gorj, sâmbătă, 09 aprilie 2022, de la ora 11.00, pe locul de joacă de la Stadionul Ceauru. Evenimentul face parte din proiectul de intervenție socio-culturală „CONGRUENT”, organizat de Docuart în perioada 2021-2022 și dedicat copiilor, părinților, profesorilor și membrilor comunității din Ceauru-Bălești.

08
/04
/22

Artista Alina Ușurelu este rezidenta Casei Tranzit, la Cluj, până în 17 aprilie a.c. unde derulează o cercetare artistică și performativă despre epuizare în cadrul proiectului (burn)OUT. Rezidența se încheie cu două evenimente programate sâmbătă, 16 aprilie: un studio deschis intitulat „Explorarea epuizării fizice și psihice”, între 13:00 și 14:30, și prezentarea cercetării artistice la 18:00.

04
/04
/22

În ciuda relației noastre „love-hate” cu orașele de azi, datorită lor a apărut una dintre cele mai contrastante, fragile și inedite forme de exprimare: arta urbană/ stradală. Iată 10 teme de discuție despre orașul și agitația cotidiană ca surse de stres dar și de comunicare artistică, cu un artist vizual interesant de descoperit.

23
/03
/22

Muzeul Național de Artă Contemporană se alătură eforturilor susținute de a-i ajuta pe cei care fug din calea războiului. Spațiile MNAC devin, pentru a le oferi refugiaților câteva momente de liniște, centre cu activități pentru copii și donații, locuri de întâlnire cu cei apropiați și propun chiar și oportunități profesionale.