pulzArt, prilej de city break cultural la Sfântu Gheorghe
https://www.ziarulmetropolis.ro/pulzart-prilej-de-city-break-cultural-la-sfantu-gheorghe/

Joi, 19 septembrie, începe la Sfântu Gheorghe (Covasna) Festivalul de Arte Contemporane pulzArt, un prilej foarte bun pentru cei care nu şi-au făcut încă planuri pentru weekend să îşi facă spontan o bucurie. Frumuseţea locului şi a împrejurimilor este completată de pulzArt, un festival care oferă şansa iubitorilor de artă şi frumos de a veni în contact cu ce mai e nou, care sunt formele de exprimare artistică la zi, care sunt tendinţele în diferite domenii artistice şi ce îndrăgeşte publicul de afară. 

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2019

Un concert surprinzător prin combinația de jazz și muzică electronică este chiar cel din deschidere, susținut de Ishmael Ensemble, o trupă britanică foarte cunoscută tinerilor londonezi care se va afla față în față cu publicul de la noi, chiar în prima zi pulzArt.

Următoarele seri din festival vor vibra, de asemenea, de combinații surprinzătoare de genuri muzicale, prin prezența pe scenele de la pulzArt a altor artiști internaționali precum grupul muzical francez Cédric Hanriot Trio, care combină curente jazz, pop și groove, explorând în mod ludic teme internaționale faimoase preluate din popul lui Katy Perry și rock-ul Nirvana, , sau Alexandre Kordzaia, cunoscut drept “Kordz, care va crea momente muzicale unice alături de alți zece artiști locali cu instrumente de corzi, în seara de închidere a celei de-a șaptea ediții de pulzArt.

Pe lângă muzică, la pulzArt vine în întâmpinarea publicului cu spectacole de teatru, expoziții de artă fotografică, proiecții de film, teatru de păpuși și multe alte surprize pentru toate gusturile, care merită și trebuie văzute. Detalii și informații suplimentare privind artiștii invitați și întregul program al festivalului sunt disponibile pe site-ul www.pulzart.ro

Cei interesați își pot achiziționa biletele, al căror preț este între 20 și 30 de lei, online, de pe site-ul www.biletmaster.ro .

Foto: pulzArt – facebook

 

 

 

 

16
/09
/21

„Poetic Invasion of the Cities” (PIC), o platformă europeană pentru artele spectacolului în spații neconvenționale, care își propune să ajungă la un public nou din comunitățile implicate, inclusiv la cel aflat în zone defavorizate, a avut o prezență notabilă la cea de-a XXVIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

16
/09
/21

În 2021, toamna începe oficial și fabulos, odată cu ediția anuală a celui mai mare eveniment de artă românească, Art Safari. Cea de-a VIII-a ediție a Pavilionului de Artă București va avea loc în perioada 16-26 septembrie în duplex, atât la Palatul Dacia-România, cât și la Arcub – Hanul Gabroveni.

14
/09
/21

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

03
/09
/21

Muzeul Național de Artă al României și Asociația Prietenii Muzeului Național de Artă al României organizează joi, 9 septembrie, 2021, de la ora 18.00, la Muzeul Colecțiilor de Artă, o evocare a istoricului și criticului de artă, director al Muzeului de Artă Constanța, Doina Păuleanu (1948-2020).