„Quartet” – un cvartet de actori renumiți, pe scena de la Teatrelli
https://www.ziarulmetropolis.ro/quartet-un-cvartet-de-actori-renumiti-pe-scena-de-la-teatrelli/

Adela Mărculescu, Florina Cercel, Costel Constantin şi Damian Crâşmaru joacă în spectacolul ,,Quartet”, care are premiera pe 2 martie la Teatrelli.

Un articol de Ziarul Metropolis|28 februarie 2014

 Spectacolul ,,Quartet”, de Ronald Harwood, în regia lui Dan Tudor, are premiera duminică, 2 martie, de la ora 20.00, la Teatrelli (Piața Alexandru Lahovari nr. 7). Patru foști mari cântăreți de operă sunt jucați de patru actuali mari actori: Adela Mărculescu, Florina Cercel, Costel Constantin, Damian Crâșmaru. Ne-am întâlnit cu ei ieri la prânz, la sfârșitul repetițiilor, ca să ne povestească despre un text inteligent și o distribuție onorantă.

Damian Crâșmaru: „Meseriei ăsteia, nimeni nu i-a dat de cap”

„Personajul meu stă alături de alte personaje – niște foste mari personalități artistice – care aruncă ultimul strigăt de moarte. Și vor muri, pentru că și artiștii sunt făcuți din carne și oase. Piesa este melodramatică (melodrama este regina tuturor genurilor) și sperăm să sensibilizăm publicul pentru că eu socotesc că actorii sunt fluturii lui Dumnezeu și că n-ar trebui să moară niciodată. E o pretenție care nu va fi niciodată realizată, dar așa mi-a plăcut să trăiesc și așa am să mor.

Vreau să vă spun ceva: meseriei ăsteia, nimeni nu i-a dat de cap. Din pricina asta nici n-a murit și nu va muri niciodată.”

Adela Mărculescu: „Uitați-vă la mine, ăla e momentul de comedie”

(despre personaj) „Sunt total dusă, mă cheamă Cissy. (râde) Mi-e foarte drag rolul; mi-e frică, întotdeauna mi-e frică, dar mi-e drag. Să dea Dumnezeu să fie un succes, că ne dorim toți.

Pe scenă are loc ,,o luptă” pentru gloria artistică. ,,Dacă se adună patru foști mari cântăreți de operă, e și normal să se întâmple așa ceva, nu? Se întâmplă și în zilele noastre. Uite, mă uit la Crâșmaru și mă sperii. ” (râde) ,,Fiecare are ideea lui, fiecare are părerea lui; toate sunt bune și celălalt nu acceptă. Apoi mai avem și dirijorul, regizorul, care vede totul din afară. Uneori noi mai ricanăm, zicem «nu!», «dar dacă?». Permanent este «dar dacă?»; se repetă, se repetă, dar – în final – tot trebuie să ieșim pe scenă și tot trebuie să facem într-un anume fel.”

Florina Cercel: „Piesa este un omagiu adus marilor actori”

„Când am citit piesa, m-am gândit cu groază că trebuie să joc așa ceva. Glumesc. Mi-a plăcut foarte mult pentru că este un omagiu adus marilor actori, marilor artiști, și cred că societatea românească are nevoie în mod special de acest lucru: să li se aducă aminte, mai ales generației tinere, că în spate au mari artiști.

O replică preferată? «Nimic nu-mi doresc mai mult decât să pot cânta ca odinioară.»”

Quartet la Teatrelli fotografiat de Simion Buia-5796

Costel Constantin, Adela Mărculescu şi Damian Crâşmaru, în spectacolul Quartet
Foto: Simion Buia (www.actoriisifotograful.ro), pentru Ziarul Metropolis

Costel Constantin: „Se scriu rar texte atât de emoționante și de inteligente”

„Textul este superb! Este de un autor pe care l-am mai jucat și îl apreciez foarte mult – unul dintre importanții dramaturgi britanici contemporani. În zilele noastre, se scriu rar texte atât de emoționante și de inteligente. E un umor puțin negru, dar inteligent. E o șansă mare; în primul rând textul, apoi faptul că joc într-o garnitură selectă. E un regal să joci într-o asemenea companie, sub regia lui Dan Tudor, cu care am mai lucrat și care e foarte talentat.

Personajul pe care îl joc are aproape aceeași vârstă cu mine. Ne desparte numai faptul că el cântă și eu vorbesc. Deci e dintr-o familie care mi-e foarte apropiată. Nu pot să zic că e ușor – nimic nu e așa în meseria noastră -, dar e frumos și-atunci greutatea nu se mai simte.”

Foto Quartet: Ziarul Metropolis

18
/02
/15

O călătorie către cea mai elegantă şi mai opulentă curte regală a barocului european – Curtea lui Ludovic al XIV-lea, legendarul Rege Soare - într-o perioadă de înflorire pentru toate artele, este ceea ce vă propune Orchestra de Cameră Radio, în concertul programat miercuri, 25 februarie (19.00), la Sala Radio.

18
/02
/15

Filmul francez ,,Grand Central” va avea premiera în România pe 27 februarie. Pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare, cu Léa Seydoux (noua "Bond Girl") şi Tahar Rahim (A Prophet).

18
/02
/15

Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că fumează marijuana "din când în când", însă recunoaşte faptul că acel drog îi afectează adeseori judecata.

18
/02
/15

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33 în categoria destinată animațiilor și 21 în concursul consacrat filmelor studențești.

17
/02
/15

Institutul Cultural Român (ICR), în colaborare cu "Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română", "Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România" şi "Filarmonica Naţională Serghei Lunchevici" din Chişinău (Republica Moldova) prezintă spectacolul Ansamblului "Archaeus", cu opera de cameră în şapte tablouri pentru soprană, tenor şi septet instrumental "UNU PLUS MINUS UNU" op.148-154 de Liviu Dănceanu, în Festivalul Internaţional de Muzică "MĂRŢIŞOR 2015". Spectacolul va avea loc la Sala Mare a Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchevici din Chişinău, marţi 4 martie, ora 18.00.