Realism magic în 3D
https://www.ziarulmetropolis.ro/realism-fantastic-in-3d/

CRONICĂ DE FILM Cunoscut pentru scurtmetrajul „O zi bună de plajă”, premiat cu Ursul de Aur la Berlin în 2008, şi pentru lungmetrajul de debut „Lupu” (2013), regizorul Bogdan Mustaţă revine cu un film cvasi-experimental de o oră, realizat în 3D, „My Life Rehearsed In One Leg”.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 august 2018

În curtea frumoasă a unei impozante vile vechi, cu o faţadă puternic marcată de trecerea timpului, o ea (Ela Ionescu) şi un el (Bogdan Albulescu) se reîntâlnesc după ceva timp, fiecare aparent uşor afectat fizic de un traumatizant accident auto din trecut, ale cărui detalii par să se fi estompat în memoria amândurora.

Însă această pistă de interpretare este doar sugerată, coagulându-se din frânturi de informaţii vizuale (mişcările şi gesturile actorilor) sau livrate de replici, şi asta pentru că Bogdan Mustaţă îşi contruieşte demersul din fragmente de dialoguri împrumutate din cărţi, teatru sau filme, mai mult sau mai puţin identificabile.

Pornind de la aceste fragmente ale căror legături şi sensuri sunt lăsate în bună măsură pe seama fiecărui spectator, cei doi actori (pe parcurs va mai apărea un alt bărbat, interpretat de Radu Romaniuc, un posibil dublu al primului bărbat) desfăşoară un tip diferit de joc – anti-psihologic, anti-naturalist, anti-spectacular, introvertit.

O căutare permanentă nu atât a unor stări emoţionale (filmul nu urmăreşte de altfel acroşarea privitorului), cât a unei prezenţe actoriceşti care poate încărca de semnificaţii situaţiile puse în scenă, în ciuda unei aparente opacităţi a interpretărilor.

Actorii Bogdan Albulescu, Ela Ionescu şi Radu Romaniuc

Dramaturgic şi vizual, „My Life Rehearsed In One Leg” trimite, asumat, în principal la Alain Resnais, cu ale sale capodopere despre memorie, „Hiroshima, dragostea mea” şi „Anul trecut la Marienbad”. Al doilea este citat direct printr-un scurt fragment care rulează la televizorul din interiorul semi-întunecat al casei.

O vilă ale cărei mobile şi decoruri, redate printr-o imagine estetizantă (de pildă, raze blânde de soare care pătrund prin fereastră), descriu un spaţiu magic, suspendat parcă în timp.

Această încremenire a unui timp nedeterminat, sugerată atât prin jocul actorilor, cât şi prin întreaga mizanscenă, dublată de puzzle-ul care ţine loc de fir narativ, pare de altfel una din mizele estetice principale ale acestui film bizar, care vine mai curând dintr-o zonă a unui realism fantastic (din această perspectivă, continuă demersul din „Lupu”, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mustaţă).

Un film atipic pentru cinematografia română, deşi ar putea fi apropiat de felul de a experimenta practicat în anii `60-`70 de un regizor precum Mircea Săucan, cu ale sale „Meandre” şi „O sută de lei”.

O altă particularitate a lui „My Life Rehearsed In One Leg” este, evident, alegerea lui Bogdan Mustaţă de a filma în 3D. O opţiune riscantă, inedită în cinema-ul românesc, cel puţin pentru un lungmetraj (în 2015 a apărut un scurtmetraj în 3D, „Dopul scuză mijloacele”, de Mihai Ionescu, promovat ca primul film românesc în stereoscopie).

Dar este o opţiune justificată şi curajoasă, şi asta pentru că ajută la crearea unui spaţiu special, în care corpurile personajelor sunt puse într-o perspectivă diferită. În mod paradoxal, 3D-ul nu oferă aici un plus de imersiune (ca în filmele de acţiune, bazate exclusiv pe dinamism, pe mişcare).

Însă induce o senzaţie de fluiditate lentă şi permanentă a spaţiului, care este în contrast cu cvasi-imobilitatea personajelor, dar care serveşte foarte bine ideii generale de imprevizibilitate a memoriei. Şi întăreşte sentimentul de melancolie pe care îl degajă filmul (şi la care contribuie, de pildă, şi sunetul discret, din afara cadrului, al unor valuri, ca amintirea vagă a mării) şi care mai atenuează riscul ca „My Life Rehearsed In One Leg” să fie văzut doar ca un simplu experiment, într-un stil afectat.

Filmul este o apariţie neaşteptată în peisajul cinematografiei române – este dezvoltat dintr-un proiect de scurtmetraj şi este proiectat exclusiv într-un spaţiu alternativ, o sală de maximum 10-12 locuri, la CINETic (Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative, înființat în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, ca departament de cercetare).

Şi este încă un exemplu (dintr-o serie recentă al cărei stindard este filmul-experiment „Touch Me Not”, al Adinei Pintilie) că cinematografia română se diversifică spre forme dintre cele mai imprevizibile şi radicale, care se îndepărtează de naturalismul actoricesc şi de realismul social dominante până acum.

Regizorul Bogdan Mustaţă şi actorii Ela Ionescu şi Bogdan Albulescu, la filmări

„My Life Rehearsed In One Leg” a avut o serie de proiecţii private organizate de realizatori la CINETic, în Bucureşti. Însă regizorul Bogdan Mustaţă a mărturisit că analizează posibilitatea ca, din toamnă, să extindă aceste proiecţii şi să le deschidă şi spre publicul mai larg, ca o formă de distribuţie alternativă a filmului, care, altfel, nu va ajunge în cinematografe.

 

Credit foto: Iulia Weiss

02
/11
/21

Joi, 4 noiembrie, are loc la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român (Str. Monetăriei nr. 3), deschiderea expoziției „Nu vorbim despre sclavie modernă”, cea de-a doua din seria „Politici ale non-acțiunii”, semnată de artista Nona Șerbănescu în colaborare cu curatorul Eugen Rădescu.

26
/10
/21

Școala de Valori a dat startul înscrierilor pentru cea de-a șaptea ediție a Burselor stART și pune la bătaie 30 de burse, cu o valoare individuală de 6.000 de lei. Acestea pot fi accesate de elevii care sunt la liceu, talentați la pictură, desen, muzică și artele viitorului (v-logging, blogging, scriere creativă, fotografie), care se pot înscrie pe baza unui portofoliu.

26
/10
/21

De astăzi, platforma www.muzeulabandonului.ro este activă. Se deschide, astfel, aleea către Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital și participativ. În această etapă a proiectului veți putea explora exteriorul clădirii muzeului și câteva dintre facilitățile proiectului. Interiorul și expozițiile muzeului vor fi disponibile în curând, alături de zeci de povești despre abandon, speranță, contorsionări și reveniri spectaculoase ale sufletului.

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..

11
/10
/21

Despre școlile din mediul rural, mai ales cele din mici sate care par uitate de lume și autorități, se știe că se confruntă cu mari probleme, începând de la cele legate de infrastructură, până la absența tehnologiei necesare procesului de educație. Însă aceasta nu mai este și situația Școlii Gimnaziale nr. 2 din satul Progresu, comuna Sohatu, județul Călărași. După ce ani de zile profesorii și elevii „s-au descurcat”, după cum ei înșiși spun, cu condițiile grele în care au învățat – toalete în curte, frig în clase, acoperișul deteriorat prin care se strecura ploaia – școala este acum complet renovată și, mai mult, folosește o platformă de management educațional de ultimă oră. Totul a fost posibil prin implicarea directorului școlii, Daniela Niculescu, care „și-a strigat” nevoile pe platforma HartaEdu lansată de Narada.

08
/10
/21

În epoca rețelelor de socializare, a selfie-urilor și filtrelor de tot felul, când o imagine se face și se desface în câteva secunde și toți visăm la gloria efemeră, conform butadei enunțate de Andy Warhol, dilemele și sensurile autoreprezentării încă sunt discutate. Căci a te reprezenta, indiferent de epocă, nu este un gest lipsit de semnificații estetice și sociale. Un articol de Monica Neațu.