,,Recital cu pereche”, de Ziua Internațională a Poeziei
https://www.ziarulmetropolis.ro/recital-cu-pereche-de-ziua-internationala-a-poeziei/

Vineri, 21 martie (între orele 17.00 şi 19.00), de Ziua Internaţională a Poeziei, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, are loc ,,Recital cu pereche – Noi şi amintirea lor”.

Un articol de Liliana Matei|17 martie 2014

Vineri, 21 martie (între orele 17.00 şi 19.00),  de Ziua Internaţională a Poeziei, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, are loc ,,Recital cu pereche – Noi şi amintirea lor”.

,,Recital cu pereche – Noi şi amintirea lor” este un proiect pentru promovarea poeziei româneşti contemporane prin intermediul unor lecturi publice, într-un format interactiv, multiart şi multimedia, anunță Mediafax.

Astfel, 24 de poeţi invitaţi în proiect vor citi fiecare câte două poeme: unul care le aparţine şi unul al unui poet decedat. În timpul recitalului, pe un ecran vor fi proiectate imagini cu regretatul poet.

Mircea Tiberian şi invitaţii săi vor rezona artistic cu momentele de lectură publică, iar evenimentul va fi înregistrat audio şi video şi se va constitui într-un document de patrimoniu literar şi cultural.

Ioan Groşan va citi un text cu amintiri despre poeţii pe care i-a cunoscut şi care au plecat în „raiul poeziei”.

Moderatorii evenimentului vor fi Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, şi Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti Poezie a Uniunii Scriitorilor din România.

Printre poeţii invitaţi la eveniment se numără Constantin Abăluţă, Dan Mircea Cipariu, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Ioana Diaconescu, Simona Grazia-Dima, Marian Drăghici, Rodian Drăgoi, Mariana Filimon, Horia Gârbea, Mihail Gălăţanu, Ioana Greceanu, Riri Sylvia Manor, Ioana Nicolaie, Niculina Oprea, Ioan Es Pop, Nicolae Prelipceanu, Cornelia Maria Savu, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Grigore Şoitu, Lucian Vasilescu şi Paul Vinicius. Aceştia vor citi poeme ale autorilor George Almosnino, Traian T. Coşovei, Iustin Panţa, Ion Drăgănoiu, Ion Stratan, Mircea Ivănescu, Mircea Ciobanu, Petre Stoica, Constanţa Buzea, Ioan Flora, Dan David, Virgil Mazilescu, Nichita Stănescu, Cristi Popescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Marius Robescu, Mariana Marin, Aurel Dumitaşcu, Dimitrie Stelaru, Augustin Frăţilă, Marin Mincu, Călin Angelescu şi Alexandru Muşina.

Din 1999, când a fost instituită de UNESCO, Ziua Internaţională a Poeziei este sărbătorită pe 21 martie, ca o recunoaştere a faptului că oamenii de litere şi de cultură, poeţii şi scriitorii din întreaga lume au contribuit semnificativ la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale.

Foto Recital cu pereche – afisul evenimentului

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.