Regele moare, de Eugène Ionesco, în această seară la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/regele-moare-de-eugene-ionesco-in-aceasta-seara-la-tvr-2/

În memoria lui Eugène Ionesco (26 noiembrie 1909 – 28 martie 1994), Casa de Producţie TVR a programat luni, 24 noiembrie, de la ora 20.00, la TVR 2, una dintre piesele marelui scriitor: „Regele moare” („Le Roi se meurt”), sub direcţia de scenă a maestrului Victor Ioan Frunză.

Un articol de Petre Ivan|24 noiembrie 2014

Spectacolul care va putea fi urmărit luni la TVR 2 face parte din Arhiva de Aur a Televiziunii Române, fiind realizat şi preluat de la „Theatrum Mundi” (premiera tv – 2008).

O să mor… O să mor peste 40 de ani, 50 de ani, peste 300 de ani, mai târziu o să mor, când o să vreau eu, când o să am timp. Eu sunt Regele, eu hotărăsc! – Marius Bodochi, în rolul principal din „Regele moare”

„Regele moare – poem de sumbră tonalitate pe tema statutului de muritor al omului şi a crimei în masă. Este profund metafizic, în imageria lui regăsindu-se ecourile poemelor lui John Donne, precum şi ale lui Charles Baudelaire, poetul francez preferat al lui Ionescu.” (Rosette C. Lamont: Ionesco’s Imperatives, University of Michigan, 1993.7.p.)

Universul absurdului se naşte din ideea prăbuşirii întregului eşafodaj de iluzii, ambiţii, orgolii, sete de putere şi de control, în faţa morţii – singura certitudine a… vieţii. O „mare trecere”, conştientizată, dar respinsă, o realitate anunţată care schimbă totul şi care ar trebui asumată prin rememorarea trecutului şi reevaluarea prezentului. Regele lui Eugène Ionesco este expresia dramatică perfectă a „reducerii la absurd” a condiţiei umane.

Spectacolul „Regele moare” a fost distins cu Premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Dramaturgiei Româneşti în anul 2002 (premiu pentru regie, scenografie şi cel mai bun rol masculin) și cu Premiul Criticii pentru regie şi scenografie acordat de Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru (AICT) în anul 2003.

REGELE MOARE de Eugène Ionesco – INFO

Traducere: Dan C. MihăilescuRegele moare

Distribuţia : Marius Bodochi, Florina Cercel, Gabriela Butuc, Viorel Păunescu, Irina Bârlădeanu, Marius Gâlea. Cu participarea sopranei Ligia Dună.

Interpreţi orchestră : Marius Leau (vioară), Eugenia Leau (vioară), Lisandru Aureliu (corn), Miron Vasilescu (pian).

Muzica: Marius Leau.

Decoruri şi costume: Adriana Grand. Redactor: Doina Teodoru. Director de imagine: Aurel Piţigoi. Scenografia TV: Ion Olaru. Regia de montaj: Gini Ignat.

Regia TV: Luminiţa Iordănescu.

Direcţia de scenă: Victor Ioan Frunză.

Foto: Regele moare – TVR

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.