Regizorul japonez Nagisa Oshima a încetat din viaţă
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-japonez-nagisa-oshima-a-incetat-din-viata/

Regizorul japonez Nagisa Oshima, celebru pentru producţii precum „Empire of Passion” sau „In the Realm of the Senses”, a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani din cauza unei pneumonii, conform Associated Press. Într-un comunicat de presă dat publicităţii de reprezentanţii regizorului se precizează că acesta a încetat din viaţă marţi după-amiază la […]

Un articol de Andrada Văsii|16 ianuarie 2013

Regizorul japonez Nagisa Oshima, celebru pentru producţii precum „Empire of Passion” sau „In the Realm of the Senses”, a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani din cauza unei pneumonii, conform Associated Press.

Într-un comunicat de presă dat publicităţii de reprezentanţii regizorului se precizează că acesta a încetat din viaţă marţi după-amiază la un spital din apropiere de Tokyo.

Nagisa Oshima, un fost tânăr activist originar din Kyoto, a debutat în lumea filmului în 1959, iar de-alungul carierei sale, subiectele preferate pe care le-a abordat au fost cele cu substrat social. Rapid, Oshima a cunoscut succesul fiind considerat unul dintre reprezentanţii de seamă ai „noului val” din cinematografia niponă.

Cariera sa nu a fost ocolită de controverse. În 1976, după lansarea filmului „In the Realm of the Senses” (Pe tărâmul simţurilor) Oshima a provocat o vie dispută publică cu privire la indecenţă. Doi ani mai târziu, Oshima a câştigat premiul pentru regie la Cannes cu producţia „Empire of Passion”.

Deşi a suferit un atac cerebral în 1996, Oshima a revenit pentru o scurtă perioadă de timp pe platourile de filmare, regizând producţia „Taboo” (1999), care a rămas ultimul său film.

Sursa: Agerpres

04
/10
/16

În Sala Mare a Institutului Cultural Român din București, a avut loc, marţi 4 octombrie, dezbaterea „Recuperarea memoriei: casa George Enescu de la Mihăileni", organizată în cadrul Colocviilor „Oamenii Timpului". Printre participanşi s-au numărat şi violonistul Alexandru Tomescu, care a declarat că „La Mihăileni, urmează să fie organizată o academie de muzică și de arte vizuale care să fie o rampă de lansare pentru viitoarele talente ale României."

04
/10
/16

La finalul acestei luni are loc cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu accent pe zona Europei Centrale si de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 15 evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 25-28 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

04
/10
/16

Opera Naţională Bucureşti deschide noua stagiune cu cu două spectacole excepţionale: Gala Extraordinară de Operă (vineri 14 octombrie, de la ora 19:00) şi Gala Extraordinară de Balet (duminică 16 octombrie, de la ora 19:00). Biletele au fost puse în vânzare de astăzi, 4 octombrie, de la ora 11:00, atât la casa de bilete, cât şi în sistemul online.

03
/10
/16

Maren Ade, regizoarea germană care a făcut senzație la Cannes cu o comedie filmată la București, Toni Erdmann, se va întâlni cu publicul, pentru prima dată, la Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 23 octombrie). Filmul va fi proiectat în premieră în România pe 14 octombrie, în deschiderea festivalului

03
/10
/16

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România și le punem la luptă față în față. Cea care va câştiga confruntarea va fi declarată cartea lunii.

03
/10
/16

Între 17 și 23 octombrie 2016, Astra Film Festival propune o incursiune itinerantă de excepție de la cinemaul documentar clasic până la cele mai noi tehnologii pe care le experimentează filmul, de la vizionări colective în sala de cinema, la experiențe inedite de proiecții crossmedia 360 de grade în dom sau vizionări de filme cu ochelari de realitate virtuală.

03
/10
/16

Suntem ultimii 5, cel mai nou spectacol din cadrul Programului 9G la TNB - dedicat tinerilor creatori de teatru, ajuns la a III-a ediție –, va avea premiera în zilele de joi 6 și vineri 7 octombrie, ora 20.00, la Sala Mică.

03
/10
/16

Compozitorul și dirijorul român Vladimir Cosma și Orchestra Română de Tineret vor susține un concert extraordinar la Palais des Congrès de Paris, duminică, 9 octombrie 2016, de la ora 17.00. Evenimentul din capitala franceză este debutul turneului desfășurat până la 17 februarie 2017 în Franța și Elveția, marcând 50 de ani de succes artistic al marelui muzician.

03
/10
/16

Unul dintre cele mai aşteptate seriale ale anului, "Westworld", cu Anthony Hopkins şi Ed Harris în distribuţie, are premiera, în această seară, la HBO. Noul serial HBO este o odisee întunecată despre începutul conştiinţei artificiale şi evoluţia păcatului care explorează o lume în care fiecare poftă umană, fie ea nobilă sau depravată, poate fi satisfăcută. Într-un parc de fantezie futurist, cunoscut ca "Westworld", mai mulţi androizi "gazdă" deviază de la scenariile programatorilor şi au un comportament haotic.

02
/10
/16

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiţia Festivalului de la Cannes, „Julieta”, noul film al spaniolului Pedro Almodóvar, bazat pe povestiri ale scriitoarei canadiene Alice Munro, laureată cu Nobel, este o melodramă plină de culoare în care sentimentele sunt aproape abstractizate, însă fără a exclude emoţia.

02
/10
/16

„Câini”, primul lungmetraj al lui Bogdan Mirică, film care rulează acum și în cinematografele din România, a ajuns pe 28 septembrie pe marile ecrane din Franța, unde este elogiat în presă.