Regizorul Radu Afrim, invitat la Londra, la proiectul „Theatre of Europe”
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-radu-afrim-invitat-la-londra-la-proiectul-theatre-of-europe/

Radu Afrim, unul dintre cei mai originali şi recunoscuţi regizori români ai momentului pe plan mondial, se va afla la Londra pentru o serie de conferinţe, ateliere şi întâlniri cu oameni de teatru britanici, programate în proiectul „Theatre of Europe”.

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2014

Astfel, între 16 şi 23 iunie, alături de Radu Afrim se vor mai afla şi alţi regizori europeni, precum cipriota Athina Kasiou, germanul Nicolas Stemann şi francezul Stéphane Olry, cu toţii în căutarea celor mai bune metode de a intensifica prezenţa creativităţii europene pe scena britanică, unde spectacolele europene nu sunt atât de prezente.

În săptămâna care urmează, Radu Afrim se va întâlni cu directorii artistici ai Barbican Centre, Riverside Studios, Park Theatre şi The Yard, la Londra, dar va călători şi la Newcastle, unde va avea o întrevedere cu directorul artistic al Northern Stage, şi la Birmingham, unde se va întâlni cu reprezentanţii Birmingham Rep.

Proiectul în cadrul căruia au loc toate aceste întâlniri şi evenimente este intitulat „Theatre of Europe” (Teatrul Europei) şi este coordonat de promotorul cultural Henriette Morrison, fiind realizat cu sprijinul clusterului EUNIC Londra şi al Reprezentanţei Comisiei Europene în Marea Britanie. Scopul său este de a intensifica circulaţia teatrului continental în Marea Britanie.

Prezenţa regizorului român Radu Afrim la Londra a fost decisă în luna noiembrie a anului trecut, când Henriette Morrison a călătorit în România, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) şi al Uniunii Teatrale din România (UNITER) în perioada Festivalului Naţional de Teatru, special pentru a vedea piese montate de Radu Afrim, notează Mediafax.

Opera îndrăzneaţă şi, uneori, controversată, a regizorului Radu Afrim a fost şi este jucată pe scenele cele mai importante din Europa şi în aproape toate teatrele din România.

El este cel care a introdus publicului român autori precum Dea Loher, Vassili Sigarev, Jon Fosse şi Jean-Luc Lagarce şi care a montat clasici români precum I. L. Caragiale, în manieră modernă, originală, suscitând controverse, dar având un mare succes la public.

05
/09
/23

Panorama teatrală la jumătatea anului Capitalei Europene a Culturii demonstrează felul în care Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a reconfigurat pentru orașul și pentru comunitatea pe care le reprezintă o structură culturală înalt profesională.

05
/09
/23

În cadrul proiectului Heritage Hub Râșnov, Asociația Mioritics în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov și Hands on History Norvegia va organiza Festivalul Medieval. Evenimentul va avea loc în perioada 7‑10 septembrie 2023 și va aduce în prim-plan o serie de activități și experiențe medievale menite să promoveze Cetatea Râșnov ca un important obiectiv turistic atât pentru România, cât și pentru Europa dar și un spațiu de învățare și implicare a comunității locale.

05
/09
/23

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri.

05
/09
/23

Cinemaul românesc este din nou în centrul atenției cu ocazia evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc care va avea loc anul acesta pe 𝟏𝟓 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, la 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 și 𝐓𝐢𝐦𝐢𝐬̦𝐨𝐚𝐫𝐚.

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.