Regizorul Radu Afrim, invitat la Londra, la proiectul „Theatre of Europe”
https://www.ziarulmetropolis.ro/regizorul-radu-afrim-invitat-la-londra-la-proiectul-theatre-of-europe/

Radu Afrim, unul dintre cei mai originali şi recunoscuţi regizori români ai momentului pe plan mondial, se va afla la Londra pentru o serie de conferinţe, ateliere şi întâlniri cu oameni de teatru britanici, programate în proiectul „Theatre of Europe”.

Un articol de Liliana Matei|17 iunie 2014

Astfel, între 16 şi 23 iunie, alături de Radu Afrim se vor mai afla şi alţi regizori europeni, precum cipriota Athina Kasiou, germanul Nicolas Stemann şi francezul Stéphane Olry, cu toţii în căutarea celor mai bune metode de a intensifica prezenţa creativităţii europene pe scena britanică, unde spectacolele europene nu sunt atât de prezente.

În săptămâna care urmează, Radu Afrim se va întâlni cu directorii artistici ai Barbican Centre, Riverside Studios, Park Theatre şi The Yard, la Londra, dar va călători şi la Newcastle, unde va avea o întrevedere cu directorul artistic al Northern Stage, şi la Birmingham, unde se va întâlni cu reprezentanţii Birmingham Rep.

Proiectul în cadrul căruia au loc toate aceste întâlniri şi evenimente este intitulat „Theatre of Europe” (Teatrul Europei) şi este coordonat de promotorul cultural Henriette Morrison, fiind realizat cu sprijinul clusterului EUNIC Londra şi al Reprezentanţei Comisiei Europene în Marea Britanie. Scopul său este de a intensifica circulaţia teatrului continental în Marea Britanie.

Prezenţa regizorului român Radu Afrim la Londra a fost decisă în luna noiembrie a anului trecut, când Henriette Morrison a călătorit în România, cu sprijinul Institutului Cultural Român (ICR) şi al Uniunii Teatrale din România (UNITER) în perioada Festivalului Naţional de Teatru, special pentru a vedea piese montate de Radu Afrim, notează Mediafax.

Opera îndrăzneaţă şi, uneori, controversată, a regizorului Radu Afrim a fost şi este jucată pe scenele cele mai importante din Europa şi în aproape toate teatrele din România.

El este cel care a introdus publicului român autori precum Dea Loher, Vassili Sigarev, Jon Fosse şi Jean-Luc Lagarce şi care a montat clasici români precum I. L. Caragiale, în manieră modernă, originală, suscitând controverse, dar având un mare succes la public.

04
/11
/14

“Nu vreau să mor până nu termin de trăit!”, spunea autorul "muşatismelor". Tudor Muşatescu, unul dintre cei mai talentaţi dramaturgi şi umorişti români, s-a stins din viaţă într-o zi de 4 noimebrie (1970), la vârsta de 67 de ani.

03
/11
/14

Dacă aţi crezut că muzica nu ţine de foame, v-aţi înşelat. Pentru unii chiar merge şi ca aperitiv, înainte de o ciorbiţă fierbinte. De exemplu pentru actorul de comedie Claus Pilgaard, cunoscut sub numele de Chili Klaus, care a pus la cale un spectacol picant.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului

03
/11
/14

Actriţa Anne Hathaway crede în existenţa extratereştrilor şi a declarat într-un interviu recent că "este foarte puţin probabil să nu existe nimic acolo, în spaţiu", dezvăluind de asemenea că a acceptat să joace în filmul SF "Interstellar" întrucât adoră astronomia

03
/11
/14

În stagiunea 2014-2015 Teatrul de Comedie adaugă repertoriului său un spectacol inedit: Rencontres de Dragoș Huluba, cu Violeta Huluba și Dragoș Huluba. Un spectacol bazat pe sinteza unor diferite mijloace de expresie scenică: pantomimă, dans, step, teatru, gest, o împletire de muzică și lumini.

03
/11
/14

Marţi, 4 noiembrie, de la ora 19.00, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru lansarea volumului Inima inimii de António Lobo Antunes. La eveniment vor participa criticul literar Tania Radu, Daniel Perdigão, directorul Institutului Camões şi scriitorii Nicolae Prelipceanu şi T.O. Bobe.

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.