Rendez-vous pe Lună, în premieră, la Teatrul Mic
https://www.ziarulmetropolis.ro/rendez-vous-pe-luna-in-premiera-la-teatrul-mic/

Pe 9 aprilie, Teatrul Mic propune publicului său o nouă premieră, o piesă inedită în România, Rendez-vous pe Lună, de Alexandr Galin, în regia lui Gelu Colceag. Din distribuţie fac parte veteranii trupei: Dan Condurache, Ruxandra Enescu şi Claudiu Istodor, alături de Valentina Popa şi Ana Bianca Popescu, recent nominalizată la un premiu UNITER.

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2017

Dramaturg al perestrokăi, Alexandr Galin este jucat în întreaga lume,  iar textele sale, împletire de metaforă și realism, au făcut să fie comparat cu A. P. Cehov.

 Este o poveste universală. Luna însăși, și spațiul, controlează piesa, și pe fete. Ele sunt ca praful ceresc. Înțeleg ce înseamnă legile gravitaționale și pentru ele; pe fete le atrage Luna, treptat, le purifică, pentru că înțeleg cât de înspăimântător poate fi pe Pământ. Am inventat o situație în care omul se alătură veșniciei și devine nemuritor. Despre asta este și Rendez-vous pe Lună. Cei doi foști cosmonauți, cu treizeci de ani în urmă, când erau tineri și se pregăteau să zboare către Lună, erau deja conectați la nemurire, la Marea Rusie, la Măreața Idee. Iar acum îi văd ca doi bătrâni, iar unul dintre ei încă ține la acea idee, încă visează. – Alexandr Galin

Dan Condurache, in Rendez-vous pe Luna

Dan Condurache, in Rendez-vous pe Luna

Regizorul Gelu Colceag este la a patra montare scenică a unui text de Galin, text care vorbește:  „despre nevoia de visare, despre posibilitatea eșecului, despre capacitatea de adaptare, despre relația cu un prezent amoral. Cei doi, cosmonautul Bogdanov și astrofizicianul Trauberg, au plecat din același punct. Dar unul ( mai puternic) și-a asumat eșecul și s-a adaptat, altul (mai vulnerabil) a rămas marcat pe viață de posibilul mare succes ratat și s-a ratat. De fapt, amândoi au eșuat, dar în continuare au visat! Deși frumosul vis s-a transformat într-un coșmar. Nu credeți că seamănă cu experiențe pe care fiecare din noi le-am consumat? Nu credeți că gustul amar al nostalgiei unui vis nerealizat revine periodic, necenzurat?”

RENDEZ VOUS PE LUNĂ – INFO

De Alexandr Galin

Traducerea: Costin Manoliu, Mariana Onceanu şi Alecsandru Dunaev

Versiunea scenică şi textele cantecelor: Vlad Corbeanu şi Gelu Colceag

Distribuţia:

Ruxandra Enescu – Rimma

Ana Bianca Popescu – Oxana

Doina Teodoru/ Raphaela Lei – Sulpan

Beatrice Peter – Desdemona

Valentina Popa – Inna

Dan Condurache – Vasili Bogdanov

Claudiu Istodor – Alexandr Traguberg

Regia artistică: Gelu Colceag

Scenografia: Ioana Pashca

Muzica originală: Jean-Victor Piloiu

Coregrafia: Furnica

Light design: Daniel Klinger

Asistent regie şi montaj video: Vlad Corbeanu

Pregatirea muzicală: Nadia Trohin

Dedic acest spectacol fraților mei cosmonauți, în speranța unei întâlniri selenare … (Gelu Colceag)

Premiera 09 aprilie, ora 19:00 are loc la Teatrul Mic, Str. Constantin Mille 16, Bucureşti, sector 1. Biletele se pot achiziționa de la Casa de bilete a teatrului sau online, de pe www.bilet.ro

Foto: Rendez-vous pe Lună – Teatrul Mic

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.