Requiem pentru Arlechino
https://www.ziarulmetropolis.ro/requiem-pentru-arlechino/

Se joacă în Laboratorul de la Bulandra spectacolul „Arlechino moare?“, un alt atelier condus de Antoaneta Cojocaru, aceeaşi care ne-a dat „Pescăruşul“.

Un articol de Andrei Crăciun|2 martie 2014

Se joacă în Laboratorul de la Bulandra spectacolul „Arlechino moare?“, un alt atelier condus de Antoaneta Cojocaru, aceeași care ne-a dat „Pescărușul“.

„Arlechino moare?“ este, la bază, un text de Nikolai Evreinov. Trebuie să vă spun cine a fost acest Evreinov, căci a fost mare personaj. La șapte ani avea gata prima sa piesă de teatru. Era sfârșitul secolului al XIX-lea, oamenii mureau mai tineri, așa era atunci, începeau mai devreme să muncească, dar orișicât acest fiu al unui inginer rus și al unei franțuzoaice cocheta cu geniul.

Multe a făcut el într-o viață de om. A fost clovn (da, a fost clovn!), dar a lucrat și la Ministerul Căilor Ferate (vă imaginați cum trebuie să arate un astfel de minister în Rusia!). S-a întâmplat să prindă vremuri prea interesante, inclusiv Revoluția Bolșevică. Ce a făcut și ce nu a făcut Evreinov în context? Pentru un răspuns coerent, ar trebui o lucrare de specialitate. Nu e nici timpul, nici locul. Precizez totuși că artistul a murit în 1953, supraviețuindu-i șase luni lui Stalin.

„Arlechino moare?” (bună adaptarea Oanei Turbatu, cu minusul consistent al unor replici apărute de nicăieri și greșit în piesă, căci, serios, poate că e prea mult să menționezi Carrefour-ul într-o piesă veche, rusească) e un spectacol în care se pariază, la fel ca în cazul „Pescărușului”, pe muzicalitate (posibilele explicații în copilăria Antoanetei Cojocaru, așa cum rezultă de aici.

Se poate să îți placă ideea unei morți care cântă, se poate, cum a fost și cazul meu, să o găsești inutilă, dar nu poți să nu-i recunoști experimentului de la Bulandra virtuțile.

Arlechino se devorează

Adrian Ciobanu, cu arta sa corporală binecunoscută, face un Arlechino foarte viu, deși, cum știm, Arlechino se pregătea să moară. Tocmai de aceea, tocmai de aceea. Se consumă în jocul său, se devorează, dacă preferați hiperbola. Reușește performanțe fizice la care alți actori nici măcar nu visează.

Își joacă teatrul cu grația unui balerin, nu greșește făcând așa, arată că știe cum arată curajul în fața morții, dar știe și să intre în hainele nefericirii. Are și momente în care cuvintele pur și simplu evadează din el, nu mai e capabil să le prindă în fraze. Știe să cânte și să danseze și să se scufunde, cu demnitate, în cada sa, pe care o rotește amețitor pe scena improvizată.

O inimă

Antoaneta Cojocaru însăși reușește să facă un rol memorabil. E mai bună în „Pierrot” decât a fost în „Nina” din „Pescărușul”. De mult n-am mai văzut o actriță care să se dăruiască așa. La sfârșitul piesei, cei care se uitau atent spre scena întunecată de la Bulandra puteau să vadă cum acolo rămăsese o inimă.

„Arlechino moare?” nu e perfect, e chiar departe de perfecțiune, dar rămâne un experiment necesar, de care, la cât teatru nu știu, pot să scriu, cu convingere, că teatrul românesc avea nevoie ca de inima Antoanetei Cojocaru. Desigur, aș putea să scriu cuvintele „spulberarea convențiilor”, „armonia cu simbolismul autorului”, ba chiar și „comedia dell’arte”. N-are rost.

Arlechino moare Antoaneta Cojocaru

Antoaneta Cojocaru / Arlechino moare / Teatrul Bulandra / se joacă joi, 6 martie, la Sala Izvor

Vă scriu ceva mai intim: mi-a plăcut, în definitiv, „Arlechino moare?”, poate pentru că am jucat, de-atâtea ori, pe discreta scenă a vieții personale, rolul arlechinului murind. Îl recunosc până la nuanță.

Am plecat din teatru gândindu-mă, vă jur, deodată, la un om evocat, în „Femeia la treizeci de ani“, de Balzac: gândindu-mă la Jean-Baptiste Gaspar Deburau. Acest Deburau a fost un popular, un celebru actor de circ, un mim, un acrobat, proverbial pentru calmul cu care se lăsa încadrat de cuțitele aruncate împrejurul lui. El este, în artă, creatorul personajului Pierrot.

A murit la cincizeci de ani, iubit cât Chaplin. L-au înmormântat la Père Lachaise, la Paris, desigur. În timpul vieții a insistat să joace doar în fața naivilor și a entuziaștilor.

Citiţi şi: ANTICRONICI Arlechino moare, dar cum trăieşte un spectacol?

INFO

Teatrul Bulandra (Sala Liviu Ciulei Laborator)

Arlechino moare?

de Nikolai Evreinov

Atelier condus de Antoaneta Cojocaru

Cu: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu/Raluca Botez, Raluca Oprea, Vlad Oancea/Marius Chivu

Scenografia: Mihai Păcurar

Foto din Arlechino moare – Teatrul Bulandra

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 15 noiembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Eu cânt și muntele dansează de Irene Solà, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Janei Balacciu Matei, carte distinsă cu Premiul pentru Literatură al Uniunii Europene 2020.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Gabriel Croitoru și Simina Croitoru, tată şi fiică, merg înainte cu ediția din acest an a Turneului Național Vioara lui Enescu la sate, în comuna Petriș, județul Arad (17 noiembrie, ora 12.30), la Deva, pe scena Sălii Pro Arte (17 noiembrie, ora 19), la Braşov, la Sala Patria (18 noiembrie, ora 19), cu finalul turneului la Bucureşti, la Sala Radio (21 noiembrie, ora 19).

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.