Robert De Niro şi Martin Scorsese fac un nou film cu gangsteri
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-de-niro-si-martin-scorsese-fac-un-nou-film-cu-gangsteri/

Cineaştii Robert De Niro şi Martin Scorsese, care au lucrat împreună, printre altele, la „Crimele din mica Italie”, „Băieţi buni“ şi „Casino”, se vor reuni pentru un nou film cu gangsteri.

Un articol de Andrada Văsii|23 noiembrie 2013

Cineaştii Robert De Niro şi Martin Scorsese, care au lucrat împreună, printre altele, la „Crimele din mica Italie“, „Băieţi buni“ şi „Casino“, se vor reuni pentru un nou film cu gangsteri.

„Am un alt film cu gangsteri pe care o să îl fac cu Scorsese şi este foarte interesant (…). Este în pregătire. Avem un scenariu, iar Marty (Scorsese, n.r.) are alt film în lucru, aşa că va mai dura”, a declarat Robert de Niro la conferinţa de presă, organizată la Londra cu prilejul lansării în Marea Britanie a celui mai recent film al său, „Malavita: O familie criminală”.

Martin Scorsese a regizat recent drama poliţistă „Lupul de pe Wall Street/ The Wolf Of Wall Street”, cu Leonardo DiCaprio şi Matthew McConaughey, care va avea premiera în România pe 10 ianuarie. Leonardo DiCaprio se află la a cincea colaborare cu Martin Scorsese, după „Bandele din New York”, „Aviatorul”, „Cârtiţa” şi „Shutter Island”.

Actorul, regizorul şi producătorul Robert De Niro, în vârstă de 70 de ani, este considerat unul dintre cei mai talentaţi şi mai influenţi cineaşti din toate timpurile.

Robert De Niro

Actorul Robert De Niro

Dublu câştigător al premiului Oscar, pentru rolurile din „Naşul: Partea II” (1975) şi „Taurul furios/ Raging Bull” (1981), De Niro a făcut multe alte roluri memorabile, mai ales în regia lui Martin Scorsese, în filme precum „Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), „Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), „Promontoriul groazei/ Cape Fear” (1991) şi „Casino” (1995). El este, de asemenea, unul dintre fondatorii celebrului Festival Internaţional de Film Tribeca de la New York, înfiinţat în 2002.

Într-o carieră de peste şase decenii în industria cinematografică, Martin Scorsese este considerat unul dintre cei mai influenţi cineaşti americani contemporani, fiind autorul unor filme devenite clasice, precum „Şoferul de taxi/ Taxi Driver” (1976), „Taurul furios/ Raging Bull” (1980) şi „Băieţi buni/ Goodfellas” (1990), dar şi al unor pelicule mai recente, extrem de bine primite de public şi de critici, precum „Bandele din New York/ Gangs of New York” (2002), „Aviatorul/ The Aviator” (2004) şi „Hugo” (2011), notează Mediafax.

Martin Scorsese, în vârstă de 71 de ani, a primit şi multe nominalizări la Oscar, trofeu pe care l-a obţinut în cele din urmă în 2007, cu filmul „Cârtiţa/ The Departed”.

Foto credit: Getty Images ( Frazer Harrison), Cinemagia, foto cu Robert De Niro

23
/03
/16

În regia lui Sebastian Cosor, World War Cup urmăreşte povestea a doi veterani de război care duc o bătălie între regrete și amintiri, între acțiunile lor pe front și existenţa lor de după război, şi care, întâmplător, găsesc într-un meci de fotbal ultima ocazie de a scăpa de povara cu care au trăit o viaţă întreagă.

22
/03
/16

De Ziua Internațională a Teatrului - duminică, 27 martie, de la ora 11.00, la Teatrul Odeon, Sala Studio – iubitorii teatrului sunt invitaţi la “JORJ VOICU – 25 / In memoriam”, un eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la moartea îndrăgitului actor

21
/03
/16

Anul acesta, Premiile Gopo îi aduc un omagiu marelui actor Florin Piersic, care va primi Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul Galei ce va avea loc pe 28 martie, la Teatrul Național I.L Caragiale din București și va fi transmisă în direct, de la ora 19.00, pe TVR 2 și TVR HD.

21
/03
/16

  CRONICĂ DE FILM Cel mai nou film-eseu al lui Aleksandr Sokurov, „Francofonia” (2015), o elegie deloc încrâncenată despre paradoxurile istoriei şi o meditaţie relaxată despre rostul artei, arată cât de liber poate fi limbajul cinematografic.

20
/03
/16

Radu Jude, Daniela Luca şi Simona Sora sunt invitați la cea de-a 123-a ediție a clubului de lectură Institutul Blecher, care are loc duminică, 20 martie, la ora 19.00, la Tramvaiul 26 (str. Cercului, nr. 26) și al cărei subiect va fi chiar fascinantul scriitor interbelic.

18
/03
/16

Ultimul lup (3D), în regia lui Jean-Jacques Annaud (Numele trandafirului - 1986, Ursul - 1988, Amantul - 1992, Șapte ani în Tibet - 1997) va putea fi văzut în cinematografe din 25 martie. Adaptare după best- sellerul Totemul Lupului/Wolf Totem, scris de Jiang Rong, filmul a fost filmat în întregime în China.

17
/03
/16

Relansat în prezent pe platforma gratuită Cinepub, „Déjà vu” (2013) era al patrulea film al lui Dan Chişu. Rolul principal, extrem de solicitant, aparţinea Ioanei Flora, una din cele mai bune actriţe ale noii generaţii. Prilej de rememorare a celor mai semnificative interpretări ale sale. 

16
/03
/16

Actorii Florin Piersic şi Stela Popescu împreună cu membrii trupei Cargo au fost decoraţi, aseară, de preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni. Piersic a izbucnit în lacrimi la finalul discursului. ”Trebuie să faceți asta și cu alți colegi”, a spus, emoționat, actorul.

16
/03
/16

La 16 martie 1957 se stingea din viaţă Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX. Cu ocazia aniversării a 140 de ani de la naşterea sculptorului român, Centrul Georges Pompidou a proiectat, zilele trecute, în premieră, la Madrid, o serie de imagini inedite cu Brâncuşi.

16
/03
/16

Astăzi este ultima zi în care românii mai pot fuma în baruri, restaurante sau cluburi. De joi, 17 martie, intră în vigoare legea antifumat care interzice consumul de tutun în spaţiile publice închise. Cinefilii autohtoni se mai pot bucura, cel puţin o perioadă (!), de scenele în care actorii lor preferaţi fumează în voie ţigară după ţigară pe marele ecran. Iar aceasta în ciuda statisticilor care spun că mulţi tineri se apucă de fumat tocmai din acest motiv.

15
/03
/16

Festivalul Internațional de Film Experimental București BIEFF, ajuns la ediția cu numărul șase, s-a deschis luni seară, cu o sală arhiplină la avanpremiera în România a filmului Francofonia, de Aleksandr Sokurov, care a avut loc la CinemaPRO.

15
/03
/16

Au mai rămas 10 zile până la premiera, pe marile ecrane din România, a mult aşteptatului „Batman vs Superman: Zorii Dreptăţii”, biletele fiind deja puse în vânzare în cinematografele din întreaga ţară.