Robert Redford, 82
https://www.ziarulmetropolis.ro/robert-redford-82/

„Nu suntem stăpânii acestei lumi, suntem doar în trecere pe aici…” – Robert Redford. Unul dintre cei mai respectaţi şi mai iubiţi actori contemporani a împlinit 82 de ani. Redford a fost nominalizat de două la premiile Oscar pentru rolurile interpretate, câştigând râvnita statuetă pentru regie şi, mai apoi, pentru „contribuţia adusă cinematografiei”…

Un articol de Petre Ivan|19 august 2018

Charles Robert Redford Jr. s-a născut la 18 august 1936, într-un cartier multicultural din Santa Monica, California, fiind fiul Marthei Hart, şi a lui Charles Robert Redford Sr.

Actorul şi regizorul Robert Redford este unul dintre marile talente ale filmului american, un bărbat fatal aşa cum numai Clark Gable ştia să fie: cu nonşalanţă, umor, puţin cinism, dar şi cu multă căldură, tandreţe, gingăşie.

Mia Farrow & Robert Redford, in Marele Gatsby, 1974

Este apreciat pe plan internaţional pentru munca sa în calitate de actor, regizor şi producător, pentru promovarea filmului independent şi pentru protecţia mediului.

Robert Redford a cunoscut apogeul carierei sale, între anii 1960-2000, şi a jucat în peste 30 de filme. În anul 1998, revista “People” l-a desemnat cel mai sexy bărbat din lume, fiind detronat anul următor de Michael Douglas.

Actorul a câştigat premiul Oscar, în 1981, pentru filmul „Ordinary People” (“Oameni obişnuiţi”),  fiind producătorul şi directorul filmului, şi a avut două nominalizări la Oscar, pentru cel mai bun film şi cea mai bună regie, şi o nominalizare la Globul de Aur pentru cel mai bun regizor, pentru filmul, “Quiz Show”.

Nu i-a plăcut să vorbească despre dramele vieţii sale, printre acestea numărându-se pierderea fiului. Abia după ce biografia sa a apărut pe piaţă a putut vorbi oarecum liber, în public, despre această dramă.

„A fost foarte, foarte greu. Noi eram foarte tineri. Începusem să joc teatru, dar nu câştigam foarte mult. Nu aveam habar despre sindromul morţii subite, aşa că singurul lucru la care te gândeşti este că ai făcut tu, ca părinte, ceva greşit. Şi te învinuieşti la nesfârşit. Asta sapă o rană care nu se vindecă niciodată…“

Jane Fonda, Dustin Hoffman, Mia Farrow i-au fost parteneri în filmele din a doua jumătate a anilor ΄70, când Redford refuză roluri precum cele din „Who’s Afraid of Virginia Woolf ?” și „The Graduate”.

Au urmat pelicule precum „Marele Gatsby” (1974), „The Great Waldo Pepper” (1975), „Three Days of the Condor” (1975), „All the President’s Men (1976)” dedicat scandalului Watergate, cu Robert coproducător, „Out of Africa” (1985)

Anii „80 au trezit în Robert Redford interesul pentru regie, actoria, prima sa dragoste retrogradând pe plan secund, deşi „Indecent proposal” (1993) şi „Up close and personal” (1996) s-au dovedit filme de succes.

„Când „aş vrea” devine „vreau”, când „ar trebui” devine „trebuie”, când „mai întâi” şi „mai apoi” devin „acum”, atunci şi doar atunci dorinţele încep să se transforme în realitate.” – Robert Redford

Foto: Robert Redford – facebook

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.