Rodrigo García, regizor: „Dacă eşti actor, eşti un imbecil, pentru că înveţi pe de rost cuvintele pe care le scrie autorul“
https://www.ziarulmetropolis.ro/rodrigo-garcia-regizor-daca-esti-actor-esti-un-imbecil-pentru-ca-inveti-pe-de-rost-cuvintele-pe-care-le-scrie-autorul/

Unul dintre cei mai controversaţi regizori spanioli s-a întâlnit ieri cu publicul în cadrul Festivalului de Teatru de la Sibiu. Rodrigo García şi-a prezentat creaţiile video, după ce – cu o zi înainte – o piesă de-a sa avut parte de un spectacol-lectură.

Un articol de Adina Scorţescu|12 iunie 2013

Unul  dintre cei mai controversați regizori spanioli s-a întâlnit ieri cu publicul în cadrul unei conferințe organizate de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Rodrigo García și-a prezentat creațiile video, după ce – cu o zi înainte – piesa „Moarte și reîncarnare într-un cowboy“ a avut parte de un spectacol-lectură.

Despre scriitorul, scenograful, artistul vizual şi regizorul de teatru Rodrigo García se spune că ar crea „texte care explodează precum bombele“. Născut într-un cartier sărac din Buenos Aires, dar stabilit acum în Spania, artistul consideră că teatrul este un spațiu de libertate pentru orice creator.

„Pentru mine – să fie foarte clar – literatura e foarte importantă, dar cred că prin teatru poți exprima mult mai multe. În cei 27 de ani de teatru, am făcut de toate: teatru în care textul era important, apoi m-am jucat cu literatura; am început să proiectez cuvinte, care deveneau elemente de scenografie.“

„M-am sprijinit mult pe artele plastice, fără să uit că materia teatrului este actorul. Nu fizic, ci actorul care mă însoțește în demersul meu. Nu mă interesează actorii virtuoși, nu mă interesează că un om e stângaci, că nu știe să vorbească. Am nevoie doar de un însoțitor în drumul meu intelectual. Așa mi-am început propria companie.“

Rodrigo García
regizor

În compania sa, La Carnicería Teatro (Teatrul Măcelărie), regizorul a cooptat și un copil, care a început să joace la vârsta de opt ani: „M-a interesat mereu violența în familie și problema copiilor care asistă la violență.“

La începutul carierei, ca să se poată întreține, a lucrat într-o agenție de publicitate. Din acea perioadă datează o creație video în care un om arată degetul mijlociu realității de pe stradă: trecătorilor, polițiștilor, tramvaielor, panourilor publicitare.

„Trăiam un paradox: la serviciu făceam reclamă la Coco Cola, Decathlon și așa mai departe. Acum aveam posibilitatea de a mă răzbuna. Cu banii din publicitate, am făcut teatru. Pentru că, în Spania, n-au existat niciodată bani pentru asemenea producții considerate incomode. Când le prezentam, oamenii ne insultau.“

Teatrul ca declarație politică

Pe măsură ce a îmbătrânit – spune el – a trecut de la un teatru foarte experimental la un teatru foarte politic. Într-o creație video numită „Picnic“, câțiva oameni ies la iarbă verde și pun pe grătar cărți, pe care le mănâncă apoi cu ketchup și muștar. Pe fundal, o voce de femeie recită nume de scriitori.

„Cărțile apar în toate piesele mele. Îmi place să văd cărțile maltratate pentru a atrage atenția asupra lor. Ideea e că citim puțin pentru că nu avem timp și asta e o minciună.“

O altă preocupare a artistului este legată de obligația actorilor de a învăța texte pe de rost, lucru care îi pune într-o poziție de inferioritate. Cu act de respect pentru actor, Rodrigo García a creat spectacole în care cuvintele sunt proiectate pe un fundal, iar actorii doar se mișcă, repetitiv. „Publicul trebuia să citească și ce-am scris, și să se uite la ce făceau actorii pe scenă“.

„Dacă ești autor, ești inteligent. Dacă ești regizor, ești doar pe jumătate inteligent, pentru că pornești de la ce a scris autorul. Dacă ești actor, ești un imbecil, pentru că înveți pe de rost cuvintele pe care le scrie autorul.“

Rodrigo García
regizor 

„Esența creativității, pentru orice artist, este impudicul. Ceea ce se creează cu pudoare este lipsit de interes și nu este bun pentru societate. Pentru mine, e important ca pe scenă să fie libertate“, spune autorul, în ale cărui spectacole, relațiile sexuale sunt prezentate explicit.

Foto: www.sibfest.ro

15
/12
/16

Vibrate!festival, cel mai tânăr festival de muzică clasică al Brașovului, care se desfășoară în fiecare vară, în luna iunie, organizează pentru a doua oară un concert de Crăciun dedicat partenerilor și prietenilor festivalului.

15
/12
/16

Ateneul Român găzduiește instalația documentară itinerantă dedicată pianistei Clara Haskil. Informațiile documentare sunt însoțite de fotografii și documente inedite, din Arhiva Muzicală a Bibliotecii Cantonale Universitare din Lausanne și a Fundației Clara Haskil din Elveția.

15
/12
/16

Actorul Emil Boroghină va susţine duminică, 18 decembrie, ora 19:00, recitalul „Lumea-ntreagă e o scenă” dedicat închiderii oficiale a anului „Shakespeare -400 în România”. Evenimentul va avea loc la Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara, sub Patronajul Ambasadei Marii Britanii şi al British Council România.

14
/12
/16

„Fără armă în linia întâi”, „Florence” şi „La La Land”, titluri distribuite de Freeman Entertainment în cinematografele din toată ţara sunt printre filmele cu cele mai multe nominalizări în cadrul celei de-a 74-a ediţii a Globurilor de Aur care va avea loc pe 8 ianuarie 2017.

14
/12
/16

O schiță anterior necunoscută a lui Leonardo da Vinci a fost evaluată la suma de 15,8 milioane de dolari, după ce a fost adusă la o casă de licitații franceză de către un medic pensionar. Casa de licitație Tajan a precizat că desenul, unul dintre cele opt făcute de artistul renascentist Sfântului martir Sebastian, este o "descoperire extraordinară".

13
/12
/16

Seară specială la librăria Humans (Cișmigiu), joi, 15 decembrie, de la ora 19.00, prilejuită de lansarea unui... “audiobook picat din stele, cadou pentru sărbători pline de descoperiri și lumi posibile: Micul Prinț de Antoine de Saint-Exupéry, în lectura Oanei Pellea”. La întâlnirea organizată de Humanitas sunt așteptați Oana Pellea, Dan C. Mihăilescu, Lidia Bodea și Marieva Ionescu.

13
/12
/16

Emanuel Pârvu, membru al juriului care a selectat zece actori tineri pentru spectacolul aniversar al Teatrului Metropolis, este convins că noua generație de actori poate fi încurajată prin șansă. La rândul său, își amintește în rândurile care urmează cum la început de drum a avut ocazia de a învăța de la oameni de teatru precum Victor Rebengiuc, Marcel Iureș și, mai ales, Liviu Ciulei.

13
/12
/16

Un program exclusiv Beethoven va atrage melomanii întotdeauna. O astfel de ofertă repertorială are Sala Radio vineri, 16 decembrie 2016, când Orchestra Naţională Radio, dirijată de Gerd Schaller, avîndu-l ca solist pe Horia Mihail, va interpreta Uvertura Coriolan, op. 62, Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră, op. 37, Simfonia nr. 6 în fa major, op. 68 – Pastorala.

13
/12
/16

Iubitorii de carte sunt așteptați miercuri, 14 decembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea ediției în limba română a romanului Cinci Colțuri, de Mario Vargas Llosa, apărut în traducerea lui Marin Malaicu-Hondrari, în seria de autor dedicată celebrului scriitor peruvian, deținător al Premiului Nobel pentru Literatură.

12
/12
/16

O participare istorică la Cannes, prezenţe şi premii în alte festivaluri importante, o nouă reformă, dezorientarea sau manierizarea unor regizori consacraţi, încercări onorabile de film de gen, documentare îndrăzneţe, dar şi obişnuitele pocnitori: un an 2016 bogat pentru cinematografia română.