S-a deschis sezonul Premiilor Nobel. Primul an fără Nobelul pentru Literatură din ultimii 75
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-deschis-sezonul-premiilor-nobel-primul-an-fara-nobelul-pentru-literatura-din-ultimii-75/

Premiile Nobel 2018 pentru Medicină sau Fiziologie, Fizică, Chimie, Pace şi Economie vor fi acordate, începând de luni, la Stockholm, acesta fiind primul an din ultimele şapte decenii şi jumătate în care distincţia pentru Literatură nu va fi atribuită, ca urmare a scandalului sexual care a izbucnit în cadrul departamentului Academiei care acordă premiul.

Un articol de Petre Ivan|1 octombrie 2018

Potrivit calendarului acestui sezon, luni, 1 octombrie, va fi anunţat laureatul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie, marţi, 2 octombrie, cel pentru Fizică, miercuri, 3 octombrie, pentru Chimie, vineri, 5 octombrie, pentru Pace, iar luni, 8 octombrie, pentru Economie.

În ceea ce priveşte Medicina, între 1901 şi 2017 au fost acordate 108 distincţii Nobel. Până în prezent, 12 femei au primit Nobelul, iar cel mai tânăr laureat – Frederick G. Banting -, premiat pentru descoperirea insulinei, avea 32 de ani la momentul decernării premiului, în 1923.

Cel mai vârstnic laureat al Nobelului pentru Medicină, Peyton Rous, avea vârsta de 87 de ani, în 1966, când a primit distincţia pentru descoperirea oncovirusurilor.

În 2017, cercetătorii Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash şi Michael W. Young au câştigat premiul Nobel pentru Medicină pentru „descoperirile privind mecanismele moleculare în controlul ritmului circadian”.

Intenţia Academiei este ca laureatul premiului Nobel pentru Literatură pe 2018 să fie anunţat odată cu cel din 2019. Regulamentul permite ca Academia să amâne un an acordarea unei distincţii.

Începând cu anul 1901, premiul pentru Literatură nu a fost acordat în 1914, 1918, 1935, 1940 şi în perioada 1941-1943, motivaţia fiind aceea că propunerile nu întruneau criteriile stipulate în testamentul lui Nobel.

Foto: Nobel, James P. Allison,  Tasuku Honjo – facebook

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu