S-a încheiat perioada de înscrieri pentru Eurovision România
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-incheiat-perioada-de-inscrieri-pentru-eurovision-romania/

Perioada de înscrieri pentru etapa naţională a concursului Eurovision s-a încheiat duminică, la ora 20,00, în cursa pentru desemnarea reprezentantului României intrând 135 de piese, informează un comunicat de presă al TVR transmis luni. Pentru concursul din acest an au fost înscrise cu 37 de piese mai mult faţă de anul 2012, „însă plicuri cu […]

Un articol de Andrada Văsii|5 februarie 2013

Perioada de înscrieri pentru etapa naţională a concursului Eurovision s-a încheiat duminică, la ora 20,00, în cursa pentru desemnarea reprezentantului României intrând 135 de piese, informează un comunicat de presă al TVR transmis luni.

Pentru concursul din acest an au fost înscrise cu 37 de piese mai mult faţă de anul 2012, „însă plicuri cu piese înscrise mai pot ajunge la TVR în zilele următoare, dacă ele au fost trimise prin poştă până la data menţionată”, informează organizatorii.

Lora, Robert Turcescu şi trupa, Luminiţa Anghel, Elena Cârstea, Electric Fence, Cezar Ouatu, Daniel Robu, Liviu Mititelu, Alin Văduva sau Naomi sunt câţiva dintre cei care îşi vor prezenta piesele în cadrul probei preliminare.

Primele audiţii ale melodiilor înscrise vor avea loc miercuri, la Iaşi, membrii juriului urmând să se deplaseze după aceea la Cluj – 8 februarie, Timişoara – 10 februarie, Craiova – 12 februarie şi Bucureşti – 14 februarie, pentru a asculta live interpreţii care vor intra în concurs.

„În acest an, o premieră este că interpreţii vor cânta în faţa juriului, pe un negativ pe care vor avea şi backing vocals, pentru a nu ne trezi, ca în alţi ani, că în semifinale sunt piese care sună foarte bine pe pozitiv, iar unii interpreţi nu reuşesc să facă faţă live-ului”, a spus Dan Manoliu, manager de proiect al competiţiei, citat în comunicat, vorbind despre schimbarea din regulamentul selecţiei.

TVR va dedica şi anul acesta două zile semifinalelor – 23 şi 24 februarie -, la fiecare dintre acestea urmând să participe câte 12-14 melodii. Cele mai bune şase din fiecare semifinală, alese de juriul de specialitate, dar şi prin voturile telespectatorilor, vor intra în faza finală. Ponderea televotului este de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.

Finala, la care vor participa 12 piese, va avea loc pe 9 martie. Modalitatea de jurizare va fi: 50% televot, 50% juriu.

Toate cele trei părţi ale concursului vor fi transmise în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro, precum şi pe www.eurovision.tv, site-ul oficial al competiţiei.

 

Sursa: Agerpres

17
/11
/23

Editura Litera invită cititorii să se bucure de noi apariții editoriale, reduceri și întâlniri cu autorii favoriți, între 22 și 26 noiembrie, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus 2023, desfășurat la Pavilionul Central Romexpo.

17
/11
/23

Înaintea concertului de pe 18 noiembrie de la Arenele Romane, byron lansează un videoclip pentru cea mai complexă piesă din repertoriul trupei - În infern. Scrisă într-o singură zi, orchestrată în 6 luni și filmată în două zile, piesa de zece minute încheie noul album Efemeride.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

17
/11
/23

Teatrul Excelsior anunță premiera spectacolului-manifest (R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, traducerea Mircea Sorin Rusu, în regia lui Radu Nica, unul dintre numele de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

17
/11
/23

Jessie J, Róisín Murphy, Katie Melua, Delia, Emma, José González, unii dintre cei mai în vogă și apreciați artiști ai momentului, ale căror comunități de fani și urmăritori însumează doar pe YouTube peste 12.000.000 de persoane din întreaga lume și care sunt ascultați de peste 25.000.000 de persoane lunar pe platforma Spotify, vin în premieră la Timișoara, în luna decembrie, pe scena evenimentului „Timișoara 2023 la nesfârșit”

16
/11
/23

Marți, 21 noiembrie, de la ora 19:00, la Sala Radio din București, violoniștii Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, acompaniați de pianistul Horia Mihail, vor susține concertul de încheiere a ediției din acest an a Turneului ”Vioara lui Enescu”.

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.