S-au deschis înscrierile pentru Concursul Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-au-deschis-inscrierile-pentru-concursul-international-de-dirijat-jeunesses-musicales-bucuresti/

S-au deschis oficial înscrierile pentru Concursul Internaţional de Dirijat Jeunesses Musicales Bucureşti, ediţia a VI-a, care va avea loc la Ateneul Român în perioada 22-26 septembrie 2015. 

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2015

“Ne bucurăm că ELITE ART Club UNESCO poate organiza un astfel de eveniment, capabil să reprezinte România în lume. Dorim ca prin proiectele noastre să apropiem muzica clasică de publicul larg și să creăm un public tânăr care să iubească acest tip de muzică”, a declarat Mihaela Dragomir, președintele ELITE ART Club UNESCO, cu ocazia conferinței de presă prilejuită de lansarea proiectului.

Concursul Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales este dedicat tinerilor dirijori de toate naţionalităţile, având vârsta până în 35 de ani. Aceștia se pot înscrie până la data de 15 august 2015, urmând regulamentul disponibil pe site-ul proiectului: www.bucharestcompetition.ro.

Conform regulamentului, juriul va selecta maxim 50 de tineri dirijori care vor putea participa la concurs. Aceştia urmează să parcurgă cele patru etape, în urma cărora doar trei dintre ei vor reuşi să ajungă în finală. Ultima etapă a concursului va avea loc pe data de 26 septembrie 2015, când finaliștii vor dirija un Concert de Gală în Sala Mare a Ateneului Român, la pupitrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti.

La conferinţa de lansare a participat şi Nicolae Rațiu, membru fondator al Fundației PRO Patrimonio. Fundaţia desfășoară un amplu proiect de restaurare a casei memoriale George Enescu de la Mihăileni şi devine partener al proiectului „Concursul Internațional Jeunesses Musicales Bucharest” în 2015.

Concursul Internațional de Dirijat Jeunesses Musicales s-a extins de la an la an, evenimentul devenind un promotor al muzicii și tradiției culturale românești. La ediția din 2014 au participat 88 de concurenți din 37 de țări de pe 5 continente. “Anul trecut, numărul participanților înscriși l-a depășit pe cel de la orice categorie a Festivalului George Enescu. Un concurs de dirijat este un concurs de leadership: dirijorul coordonează orchestra, orchestra creează muzică, iar muzica generează cultură”, a spus Laurențiu Dașcă, manager de proiect al ELITE ART Club UNESCO.

Pentru că anul acesta se împlinesc 60 de ani de la moartea lui George Enescu, organizatorii au introdus ca probă obligatorie în prima etapă a concursului dirijarea Rapsodiei I a marelui compozitor. Etapa a doua cuprinde probe cu orchestra și dirijarea unor lucrări de Constantin Silvestri, scopul concursului fiind și acela de a promova creația românească.

Concurenţii acceptaţi în prima etapă vor fi evaluaţi de un juriu format din 7 personalităţi ale vieţii muzicale internaționale: Mark Stringer (SUA – preşedintele juriului), Sigmund Thorp (Norvegia), Jacek Rogala (Polonia), Horia Andreescu, Nicolae Licareț, Bujor Prelipcean şi Gheorghe Costin (România).

“Nivelul acestui concurs a crescut de la an la an, la ediția din 2014 numărul concurenților a fost neașteptat și a fost nevoie de o triere. Proiectul este foarte important pentu că această meserie nu se învață în școală, ea se poate învăța doar prin contactul direct cu orchestra, pe care noi îl mijlocim, prin acest concurs internațional” a spus Gheorghe Costin, dirijorul principal al Filarmonicii Banatul din Timișoara și cel mai vechi membru din juriul concursului Jeunesses Musicales.

La finalul competiției juriul va acorda 3 premii pentru implicarea artistică şi pentru a încuraja dezvoltarea tinerilor dirijori: premiul I în valoare de 2.500 de euro, premiul al II-lea în valoare de 2.000 de euro, premiul al III-lea în valoare de 1.500 de euro. Cel mai bine clasat participant român va primi un premiu special în valoare de 1.000 de euro. Totodată, câștigătorii vor primi angajamente la pupitrul Orchestrelor Filarmonica din Craiova, Timişoara, Sibiu, Iaşi și Kielce (Polonia).

FOTO: Cătălina Filip

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.

21
/04
/23

Festivalul Internațional „Vara Magică" invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să vină la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se va desfășura între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

Miercuri, 26 aprilie 2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Wolfgang Amadeus Mozart, care în doar 35 de ani de viață a „respirat" muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani!

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.

19
/04
/23

Proiectul AdMusicam Concert Series, o componentă a programului de instruire #AdMusicam, adresat muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani, revine, după o perioadă de absență cauzată de restricțiile din timpul pandemiei, cu un nou concert, care va avea loc marți, 25 aprilie 2023, ora 19.00, la Muzeul Municipiului București - Palatul Suţu.

10
/04
/23

Marți, 11 aprilie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” aniversează 60 de ani de la prima sa repetiție. Celebrul ansamblu a fost fondat în anul 1963, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, de către profesorul, dirijorul și muzicianul Marin Constantin.

05
/04
/23

În weekendul 21-23 aprilie, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” participă în premieră la a șaptea ediție a Festivalului Spotlight, eveniment de artă vizuală în aer liber, organizat în București.

31
/03
/23

100 de ani de la nașterea muzicologului, profesorului și criticului muzical Viorel Cosma (1923-2017), unul dintre cei mai importanți specialiști în muzica lui George Enescu, vor fi marcați azi, de la ora 10:00, în Sala Auditorium a Universității Naționale de Muzică din București.

30
/03
/23

Joi, 6 aprilie 2023 (ora 19.00), cunoscuta solistă vocală IRINA SÂRBU aniversează 20 de ani de activitate artistică printr-un concert prezentat alături de BIG BAND-ul RADIO, dirijat de SIMONA STRUNGARU. Din repertoriu nu vor lipsi piese precum ”Fascinating Rhythm”, ”Our Love Is Here To Stay”, ”I Got Rhythm”, ”A Foggy Day”, ”Travelin' Ligh”.