Sabina Brândușe: „Orice ar fi, teatrul nu dăunează”
https://www.ziarulmetropolis.ro/sabina-branduse-orice-ar-fi-teatrul-nu-dauneaza/

Face parte din generaţia tânără de actori şi este absolventă a Facultăţii de Teatru, secţia actorie, a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale”, Bucureşti, precum şi a masteratului, unde i-a avut profesori pe Ion Cojar, Adrian Titieni, Liviu Lucaci şi Gelu Colceag.

Un articol de Monica Andrei|7 Martie 2017

A jucat în „California Dreamin’”, film premiat cu „Un Certain Regard”, la Cannes, în „Ghost Rider, Spirit of Vengeance” – alături de Nicolas Cage, în „Absolution”, unde i-a dat replica lui Steven Seagal; ați putut-o vedea la ArCuB în „Dom Juan”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, dar și într-o serie de videoclipuri, scurt-metraje și seriale tv dintre care amintim: „O săptămână nebună” (Pro Tv), „Băieți buni” (Pro Tv), „Iubire ca-n filme” (Acasă Tv) și „Războiul sexelor” (Acasă Tv).

Sabina Brândușe este angajată a Teatrului Tineretului Piatra Neamț și poate fi văzută jucând în spectacolele: „Revanșa”, „Aproape” și „Cum vă place” regizate de Vlad Cristache, „Anul dispărut.1996” al Anei Mărgineanu precum și în premiera spectacolului cu piesa „Ludibrium”, semnat de Andrea Gavriliu, care va avea loc în 11 și 12 martie 2017.

Premiera de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț aduce în prim plan o coregrafă, care semnează și regia spectacolului cu piesa „Ludibrium”. Ca actriță, cum o definești pe Andrea Gavriliu?

Pe Andrea o știu de când eram la masterat, examenele ei de coregrafie ne făceau să ne înghesuim în public; ea însă m-a cunoscut abia acum, odată cu prima noastră colaborare și i-am cam pus răbdarea la încercare. Sunt la primul spectacol de acest gen, iar corpul meu abia acum învață abecedarul mișcării și al coregrafiei.

Andrea este ca un comandant de armată, în sensul bun al cuvântului, este disciplinată, riguroasă, fermă și, cu toate astea, deschisă. Fiind actriță la bază, vorbim aceași limbă și, implicit, știe ce să ne ceară, ce indicații să ne dea. Sper ca spectacolul să aibă viață lungă, este cu totul altceva față de ce am lucrat până acum, de la text și costume până la temă și interpretare. Nu divulg mai multe, veniți să-l vedeți și o să vă faceți singuri o părere.

Ești actriță angajată într-un teatru de provincie de doi ani. Te-ai adaptat?

M-am adaptat încă de la primul proiect, „Revanșa”. Asta s-a datorat echipei pe care am găsit-o aici, vechiului meu prieten, Mircea Postelnicu, care s-a angajat în aceași zi, ritmului de lucru (în 2 ani am scos 5 premiere, am luat parte la 2 ediții ale festivalului „Pledez pentru tine(ri)”, am fost în turneu cu un alt spectacol drag, „Aproape”) și, nu în ultimul rând, datorită orașului. Este de o frumusețe și o liniște cotropitoare. Plus că oferă un cadru ideal lucrului, mă simt de parcă aș fi în cantonament.

Ce aștepți de la publicul tău?

Mă aștept să vină în continuare la teatru și să fie deschis în fața spectacolelor care ies din tiparul cu care s-au obișnuit, să nu se lase deranjat de limbaj, subiect sau punere în scenă, să vadă dincolo de asta. Mă bucur nespus să-i recunosc în sală pe spectatorii fideli, nelipsiți de la nicio premieră și sper ca numărul lor să fie într-o continuă creștere.

Ai un dramaturg preferat? De ce este preferat?

Da, am un top 3: Tennessee Williams, A.P. Cehov, Henrik Ibsen, din care se detașează Tennessee. Sunt înnebunită după universul lui feminin, după complexitatea psihologică a personajelor sale. Disertația am dat-o cu rolul Blanche, „Un tramvai numit dorință”, și atunci l-am descoperit, am citit tot ce am găsit: piese, memorii, recenzii, am văzut filme mari bazate pe textele lui, ba chiar am găsit un soi de astrogramă a personajului amintit, de unde am aflat lucruri care mi-au fost de mare folos în crearea rolului.

Indiferent de spectacol, ai un obiect preferat pe care îl vrei pe scenă, pe care-l simți acolo, ca tip de energie, si fără el nu ai juca?

Fiecare personaj este legat de universul pe care i l-am creat implicit prin intermediul obiectelor de recuzită. Cel pe care l-am încărcat cu o energie aparte face parte din spectacolul „Revanșa”: o jucărie pentru nou născuți, un iepuraș subțirel, verde, cu urechi foșnăitoare, care stă ascuns sub un balot de fân și pe care îl descopăr în momentul în care bebelușul îmi este luat, în urma unui denunț calomnios, de către Protecția Copilului. Pentru mine, este cel mai puternic moment din spectacol.

Din tot ce ai jucat până acum, ai rămas cu un personaj care te obsedează?

Mereu mă obsedează rolurile pe care le construiesc în prezent, apoi mă domolesc și le las să se așeze în mine, să-și găsească locul. De exemplu, acum lucrez la „Ludibrium”, iar spectacolul în sine a devenit o obsesie căci mă lupt cu limitele mele legate de mobilitatea și expresivitatea corporală, insuficient antrenate.

Ce rol ți-ai fi dorit să joci și n-a venit spre tine?

Sunt cel puțin trei: Maggie, „Pisica pe acoperișul fierbinte”, de Tennessee Williams, Martha, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?”, de Edward Albee și Kacia, „Trilogie belgrădeană”, de Biljana Srbljanovic.

În fiecare an, Teatrul Tineretului organizează festivalul „Pledez pentru tine(ri)”. Ce înseamnă festivalul pentru tine?

Am avut norocul să mă angajez aici exact acum doi ani, adică în momentul în care s-a reluat festivalul. Cât au durat lucrările de renovare ale teatrului, adică 3 ani, festivalul a fost pus pe pauză.

„Pledez pentru tine(ri)” e o gură de aer proaspăt: pentru mine, ca actriță, pentru colectivul teatrului și pentru întregul oraș, de altfel. Se produce un schimb de energie, de informație și cunoaștere. Ne facilitează întâlnirea cu trupe din toată țara, cu foști colegi de facultate, cu regizori și directori de teatre, precum și vizionarea unor spectacole pe care altfel n-am avea ocazia să le vedem. Este un adevărat maraton teatral: la ediția anterioară s-au jucat 28 spectacole în 14 zile, au avut loc 3 lansări de carte, un concert și o premieră a teatrului gazdă: „Cum vă place”, de Willliam Shakespeare, în regia lui Vlad Cristache.

Orașul e mult mai bogat datorită festivalului. Atât economic, cât și cultural, e o forfotă benefică: hotelul e plin, restaurantele la fel, taxiurile nu mai umblă goale, la telegondolă se face coadă, biletele la spectacole se epuizează imediat cum se pun în vânzare, pare că toată lumea are de câștigat.

Mi-ar plăcea ca la acest festival destinat creatorilor de până în 35 ani (actori, regizori, dramaturgi, scenografi, coregrafi etc.) să vină mai mulți spectatori de dincolo de granița județului Neamț și să capteze mai mult atenția presei, a criticilor, a potențialilor susținători, în general.

Ce alternative de distracție are orașul, în concurență cu teatrul?

Ca să aibă un concurent în adevăratul sens al cuvântului, ar însemna să existe o instituție culturală cu priză la public, și nu poate fi vorba despre asta. Însă, de curând s-a deschis un mall, unde există 6 săli de cinema. Abia aici putem vorbi de concurență: până la inaugurarea lui, singura posibilitate de a vedea un film era la Cinema „Dacia”, unde, pe timp de iarnă, lumea venea de acasă cu ceai fierbinte și pături ca să reziste frigului din sală. În ultimele luni s-au adus îmbunătățiri și aici, deci: viva concurența!

Ai terminat facultatea de 10 ani. Ce sfaturi ai da unui tânăr actor absolvent?

Sfaturi? Nu-mi place să dau sfaturi, asta pentru că, la rândul meu, nu prea țin cont de cele primite. Îmi place să experimentez și să trag propriile concluzii. Nu mi se pare nimic mai important în meseria asta decât să fii deschis, să accepți propunerile și proiectele care vin spre tine, să nu spui din capul locului „eu nu fac așa ceva, eu nu joc în reclame, eu nu vreau să apar în seriale tv, eu nu aș accepta să joc la cutărescu, eu nu mă duc în provincie”, nu știi niciodată ce îți aduce proiectul ăla, pe cine poți cunoaște pe platouri, cine te vede… Funcționez pe principiul implantat de profesonul meu, Ion Cojar: „sensibilitatea atrage sensibilitate” sau „un proiect atrage alt proiect. Asta ar fi recomandarea mea: aruncați-vă cu capul înainte!

Ești căsătorită, soțul tău locuiește în București, tu joci la Piatra Neamț. Teatrul nu dăunează căsniciei?

Orice ar fi, teatrul nu dăunează. Distanța, da, pune piedici și aduce nemulțumiri, însă cum găsesc 2 zile libere, mă urc în mașină și fug la București. În perioada sărbătorilor sau în intervalele în care nu am repetiții și spectacole mai multe zile la rând, facem amândoi tot ce putem ca să plecăm într-o călătorie în afara țării, este principala noastră sursă de liniște și inspirație, precum și generatorul de povești pentru site-ul meu: sabinabranduse.com

LUDIBRIUM

Texte de Andrea Gavriliu și Daniel Chirilă, un spectacol de Andrea Gavriliu

Distribuție: Aida Avieriței, Cătălina Bălălău, Emanuel Becheru, Daniel Beșleagă, Sabina Brândușe,

Nora Covali, Valentin Florea, Florin Hrițcu, Dragoș Ionescu

Spectacol interzis minorilor sub 16 ani!



02
/06
/17

"Limitările financiare pot fi luate ca un imbold creativ, dar numai dacă integrezi constrângerile bugetare de la început în procesul creativ", afirmă Antoine Le Bos, consultant de scenariu în cadrul "Less is More", o platformă europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, care va desfăşura la TIFF un workshop.

30
/05
/17

Diana Cavallioti (31 de ani), rolul principal feminin din filmul românesc de mare succes „Ana, mon amour”, are, mai ales, o frumoasă carieră în teatru. În linii mari, toate acestea se cunosc. Din interviul care urmează veți afla detaliile. Cine, ce, de ce, unde, când, cum. Ca la Ziar.

29
/05
/17

INTERVIU „Secondo Me” a fost prezentat în 2016 la Locarno. În iunie, documentarul, care are în centru doi garderobieri (de la Viena şi Milano) şi o garderobieră (de la Odessa), va putea fi văzut la TIFF. Regizorul Pavel Cuzuioc, născut în Republica Moldova şi stabilit în Austria, vorbeşte despre film şi despre cum a ajuns cineast.

18
/05
/17

Scriitorul din Basarabia se află în plină mică trilogie a marginalilor, din care a publicat primele două volume: „Sectanții” și „Bandiții”. Atenție, urmează un interviu neconvențional! Despre cultură și războaie, despre cărți, tineri și nostalgie. Se pune chiar și întrebarea: „Ești un agent al Kremlinului, Vasile?“

16
/05
/17

Este unul dintre profesorii fondatori ai şcolii de teatru clujene și a instruit cinci generaţii de absolvenţi ai secţiei române de actorie. Miklós Bács vorbește despre povestea sa de viață și teatru și rolul Faust din spectacolul cu același nume în regia lui Silviu Purcărete, jucat la Teatrul Național ''Radu Stanca'' din Sibiu.

11
/05
/17

Profitând de lansarea în limba română a romanului „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (ed. Humanitas, 2017), de Care Santos și Francesc Miralles, am provocat-o pe celebra scriitoare catalană la un exercițiu de rememorare a traseului său – de la primul concurs literar câștigat, pe când era elevă, la cum arată o zi obișnuită pentru ea acum, ca autoare a unor cărți traduse în peste 20 de limbi.

04
/05
/17

„Încă nu m-am îndepărtat de concluzia asta, că cinema-ul este inutil. Pe de altă parte, îl îmbrăţişez nemăsurat”, spune regizorul Gabriel Achim, al cărui debut, „Visul lui Adalbert” (2011), este acum disponibil pe platforma Cinepub. Noul său film, „Ultima zi”, va rula din 12 mai în cinematografe.

04
/05
/17

Un interviu neconvențional cu ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) și scriitorul Andrei Crăciun, despre cea mai recentă dintre cărțile sale – „Aleea Zorilor” (publicată la Editura Polirom), care este o carte despre copilărie, scrisă într-o singură frază.

28
/04
/17

Lavinia Pele (25 de ani), nominalizată la Premiile UNITER pentru debut (cu rolul Doruleț din spectacolul „Visul unei nopți de iarnă”, de la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște). A studiat Teatrul la Cluj-Napoca (la clasa lui Miklos Bacs) și a făcut masterul la UNATC. Joacă și în „Zece pentru New York”, spectacolul aniversar de la Teatrul Metropolis. Ea este Fefe.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

18
/04
/17

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul universitar Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival și despre atracțiile noii ediții, care începe joi, la București, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

Page 10 of 34« First...89101112...2030...Last »