Saptamana filmului maghiar la MTR
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-filmului-maghiar-la-mtr/

În perioada 19-25 noiembrie 2012, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, împreună cu Institutul Balassi – Instiutul Maghiar din la Bucureşti, organizează a şasea ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar, eveniment desfăşurat în baza semnării, la 20 octombrie 2005, a „Programului de colaborare culturală între Ministerul Culturii şi Cultelor din România şi Ministerul Patrimoniului Cultural Naţional al Republicii Ungare”. […]

Un articol de Andrada Văsii|23 noiembrie 2012

În perioada 19-25 noiembrie 2012, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, împreună cu Institutul Balassi – Instiutul Maghiar din la Bucureşti, organizează a şasea ediţie a Săptămânii Filmului Maghiar, eveniment desfăşurat în baza semnării, la 20 octombrie 2005, a „Programului de colaborare culturală între Ministerul Culturii şi Cultelor din România şi Ministerul Patrimoniului Cultural Naţional al Republicii Ungare”.

Săptămâna Filmului Maghiar va avea loc la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Studioul Horia Bernea (intrarea prin str. Monetăriei nr. 3).

Intrarea la proiecţii va fi liberă. Filmele vor fi subtitrate în limba română şi în limba engleză.

În deschiderea SFM 2012 va fi proiectat filmul educaţional Final Cut – Doamnelor şi Domnilor al regizorului Pálfi György, film ce a fost proiectat la Festivalul de Film de la Cannes anul acesta, la secţiunea Cannes Classics. Filmul va fi proiectat în prezenţa monteurului Lemhényi Réka, iar a doua zi studenţii de la UNATC vor putea sta de vorbă despre culisele montării acestui film.

În programul SFM 2012 vor fi proiectate o selecţie de 20 de filme, cu motoul „20 de ani în Bucureşti”, producţii din anii 2009-2012, lung metraje, filme documentare şi scurtmetraje, oferind, astfel, posibilitatea ca iubitorii de film să cunoască şi genurile mai puţin promovate ale industriei cinematografice maghiare.

Prin ALTER-NATIVE 20, introducem un nou concept în programul SFM, acela de Festival Invitat, prezentând astfel un festival româno-maghiar. Anul acesta prezentăm Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj ALTER-NATIVE din Târgu Mureş, care îşi sărbătoreşte cei 20 de ani de existenţă în paralel şi împreună cu Institutul Maghiar din Bucureşti. Cu această ocazie vom prezenta şi o expoziţie de 20 de afişe ale festivalului.

Ziua de marţi o dedicăm anului aniversar KODÁLY cu filme despre personalităţi ale lumii muzicale. În 2012 se împlinesc 130 de ani de la naşterea, respectiv 45 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui compozitor, folclorist şi pedagog maghiar, Kodály Zoltán, contemporan şi prieten al lui Bartók Béla, creatorul bine-cunoscutei „Metode Kodály”, metodă aplicată în educaţia muzicală şi astăzi în multe ţări ale lumii, din SUA până în Japonia.

În 2008, în cadrul Săptămânii Filmului Maghiar a fost organizată o masă rotundă pe tema coproducţiilor româno-maghiare. De atunci, a devenit o tradiţie ca, în fiecare an, să proiectăm o coproducţie româno-maghiară. Anul acesta, vom proiecta filmul regizoarei maghiare Deák Krisztina, De ce fierbe copilul în mămăligă (titlul în maghiară: Aglaja).

Filmele vor fi prezentate, în fiecare seară, de criticul de film, profesor Radu Igazsag.

Ataşat, găsiţi programul complet al Săptămânii Filmului Maghiar. Mai multe informaţii despre filme: www.ccu.ro, www.muzeultaranuluiroman.ro şi www.ncrr.ro.

 

 

Sursa: MuzeulTaranuluiRoman

26
/06
/23

După o primă zi marcată de deschideri oficiale și momente festive, Festivalul și-a intrat în drepturi depline în cea de-a doua zi, prin zecile de propuneri pe care le-a făcut publicului: de la spectacole de stradă la concerte în biserici, de la statui vivante la salturi spectaculoase, de la respirații tăiate la aplauze furtunoase.

26
/06
/23

De la ora 10:00, în Piața Mare, sărbătorim Ziua Drapelului Național alături de structurile militare din Garnizoana Sibiu, iar evenimentul se va încheia cu defilarea gărzii de onoare. Iată ce evenimente mai sunt în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (23 iunie - 2 iulie).

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

Fundația Calea Victoriei vă invită joi, 29 iunie, de la ora 19:00, la Palatul Bragadiru, în compania istoricului Anita Sterea, la un eveniment de excepție care va avea loc în sala de bal: Palatul Bragadiru – Istorie, poveşti şi loisir.

23
/06
/23

Viet Thanh Nguyen vine la București. Autorul romanului „Simpatizantul”, distins în 2016 cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune, se întâlnește cu cititorii săi în grădina Café Verona (Strada Arthur Verona 13), joi, 6 iulie, începând cu ora 18.00. La eveniment vor participa, alături de autor, Victor Cobuz, Monica Cure, Mihaela Dedeoglu și Răzvan Țupa. Întâlnirea este moderată de Iulian Bocai.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

22
/06
/23

Odată cu vacanța mare și temperaturile ridicate care ne vor asalta în următoarele luni, publicul cinefil primește motive nelimitate și irezistibile de a se opri în fața marilor ecrane de la Cineplexx, unde este așteptat cu cele mai tari filme, experiențe memorabile și recompense în bilete cadou cât e vara de lungă.