Săptămâna teatrului tânăr a început la Buzău
https://www.ziarulmetropolis.ro/saptamana-teatrului-tanar-a-inceput-la-buzau/

Toamna, la Buzău, artiştii cu spirit tânăr şi publicul iubitor de teatru frumos se adună în sala de spectacol pentru a celebra împreună existenţa unui teatru în care tinereţea şi noutatea este încurajată şi aplaudată. Săptămâna Teatrului Tânăr a ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediţie, iar cu fiecare an, sala de spectacole a Teatrului „George Ciprian” Buzău devine mai plină de vivacitatea spectatorilor care o vizitează mereu cu acelaşi dor şi bucurie de revedere.

Un articol de Diana Parpalea|17 octombrie 2022

În perioada 15 – 22 octombrie, orașul Buzău așteaptă publicul cu o selecție de spectacole din țară, cu zeci de voluntari tineri care vă invită în pași de dans în sală, dar și cu gazda acestui festival, actrița Bianca Cuculici. Spectacolele sunt pentru toate vârstele, de la copiii peste 4 ani, la adolescenți și adulți curioși sa vadă un teatru cu viitoarele generații de artiști.

Prima seară de festival a început cu emoții și mult râs, o dată cu spectacolul „Chapter Two” de Neil Simon, al Asociației Sirius Art. În regia lui Vlad Trifaș, care este și directorul acestui festival, spectacolul deschide această ediție cu un mesaj despre iubirea și durerea de a pierde, din nou, pe cineva apropiat. Un spectacol sincer, jucat de actorii Șerban Gomoi, Ela Prodan, Dana Marineci și Cosmin Teodor Pană, care a fost primit la fel de sincer și de publicul din Buzău.

De asemenea, odată cu acest spectacol și această primă seară de festival, putem readuce aminte un interviu dat de Vlad Trifaș pentru ediția de anul trecut, cu un crez personal care rămâne valabil și pentru ediția cu numărul nouă, dar și pentru spectacolul regizat de acesta:

„Am un crez personal, pe care l-am găsit atât de frumos articulat de Peter Brook: „Cel mai mare duşman al teatrului e plictiseala”. În acest spirit tânăr şi ludic găsim forme şi valenţe teatrale foarte interesante şi necesare în această perioadă. Nu cred că avem nevoie de teatru tezist, de teatru de autor, cu ghilimele de rigoare, în sensul rău al cuvântului, nu în sensul bun. Cred că avem nevoie de lucruri tinere şi reale.” (Vlad Trifaș pentru un interviu publicat pe Liter.net care poate fi citit integral aici).

Despre teatrul tânăr și despre lucruri reale va mai fi și în restul săptămânii. Se vor spune povești despre bullying și basme pentru copii; despre adolescenți care spun povești cu adolescenți în spectacolul „Brainstorm” (Trupa 3,14, Buzău); vom afla despre eroul inadaptat al poveștii „Vițelul de aur” (Teatrul „Maria Filotti” Brăila); despre uitarea și, totuși, amintirea personajelor din „Toate lucrurile pe care mi le-a spus Alois” (Reactor de creație și experiment); despre puterea de a crede și imagina din „Omul care aduce ploaia” (Teatrul „Anton Pann” Râmnicul Vâlcea); despre ce sunt de fapt „Efectele secundare” (Teatrul unteatru); dar și despre clasica poveste a lui „Tartuffe” spusă azi (Teatrul de stat Oradea). Festivalul se va încheia cu o poveste cântată și interpretată de Alex Ștefănescu, „Vindecare”.

Toți acești artiști își așteaptă publicul iubitor de teatru la Buzău, în următoarea săptămână. Programul festivalului poate fi consultat pe website-ul www.teatrulgeorgeciprian.ro.



29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.