Sapte blesteme, cerute, făcute şi legate – onoarea de fi blestemat
https://www.ziarulmetropolis.ro/sapte-blesteme-cerute-facute-si-legate-onoarea-de-fi-blestemat/

Spectacolul „7 blesteme cerute făcute şi legate“, scris şi regizat de Chris Simion, va avea loc marţi, 18 februarie, de la ora 20.00 la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr 14. Biletele se achiziţionează de la sediul Godot Cafe, zilnic, între orele 12.00 şi 19.00.

Un articol de Judy Florescu|15 februarie 2014

Spectacolul „Sapte blesteme cerute făcute și legate“, scris și regizat de Chris Simion, va avea loc marți, 18 februarie, de la ora 20.00 la Godot Cafe Teatru, str. Blănari nr 14. Biletele se achiziționează de la sediul Godot Cafe, zilnic, între orele 12.00 şi 19.00.

Chiar și în vremurile în care totul este tehnologizat, de la comunicare până la jobul de a comunica, blestemele fac parte din viața noastră și nu se referă numai la urările de rău venite din partea invidioșilor. Blestemul poate fi o calitate pe care o avem dar pe care nu știm să ne-o însușim. Blestemul binelui. Orice avem în componența noastră fizică și psihică și nu știm să valorizăm devine o povară pentru propria existență, dar și un mod de amuzament cinic pentru cei din jur.

Blestemele vin din frustrarea doamnelor trecute binișor de prima tinerețe, care se simt inferioare față de frumusețea proaspătă a fetelor aflate în floarea vârstei şi care încă mai cred în zâne și feți-frumoși. Ce înseamnă blestemul de a fi frumoasă și dorința de a obține iubirea cu orice preț, aflăm din spectacolul scris și regizat de Chris Simion, cu Magda Catone, Carla Maria Teaha şi Andrei Runcanu.

sapte blesteme

Afişul spectacolului „Sapte blesteme cerute făcute și legate“

Carla Maria Teaha este o Afrodita tradițională, a cărei frumusețe și dorință de a fi iubită sunt mai puternice decât rațiunea. O raţiune lăsată în seama Babei Chiva (Magda Catone), maestra în legături amoroase și strângătoarea de galbeni cinstiți. De la durerile facerii la chinurile neiubirii și la inevitabilitatea morții, vedem pe scenă o succesiune de momente înțepătoare, dar obișnuite pentru viața unei femei de la țară.

Bărbatul, Andrei Runcanu, deși are rol secundar, este esențial pentru povestea a cărei file se spulberă în fața obstacolelor vieții. Acțiunea feminină este determinată de indiferența masculină.

Montarea ne oferă posibilitatea de a privi direct în sufletul personajului: Irina Strungăreanu și Floretin Munteanu modelează prin dans trăirile amplificate de zbucium ale celor două inimi care bat una pentru cealaltă.

Foto din spectacolul Sapte blesteme cerute făcute și legate – Godot Cafe



31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.