Cartea “Nicolae S. Șucu. Viaţa şi aventurile unui cioban român în Bulgaria în vremuri de război 1908-1918”, text stabilit de Cristina Jelescu, ediţie îngrijită de Daniel Cain, a fost publicată la editura Humanitas în anul 2017 şi este una dintre cele mai interesante lucrări referitoare la lumea din Balcani de dinainte de România Mare.
Un articol de Andrei Crăciun|5 martie 2020
De ce să citim astăzi memoriile unui cioban născut român, care a oscilat între România și Bulgaria acum mai bine de o sută de ani, într-o lume mutilată de războaiele balcanice și primul război mondial? De ce este această lectură una fundamentală pentru a înțelege timpurile noastre?
Răspunsul este așa: pentru că lumea nu a fost dintotdeauna așa cum o cunoaștem, construcția statelor naționale este exact ceea ce îi spune și numele: o construcție.
Au existat vremuri în care libertatea venea înainte de apartenența arbitrară la un stat anume. Un cioban de acum mai bine de o sută de ani o știa instinctiv: lumea nu trebuie să cunoască granițe, un om ar trebui să poată să își plimbe turmele după pofta inimii, oamenii sunt mai importanți decât toate guvernele și toate războaiele.
Pentru că lecțiile extraordinare despre libertate le dau de obicei oamenii simpli, ca acest cioban român care nu doar că a avut ochi să vadă, dar a avut și inimă și minte să înțeleagă.
Acest cioban a tot trecut între România și Bulgaria, și invers, mânând oi, păzind cai și păzindu-și pielea, a fugit cât a putut și cum a putut de război, dar tot a trebuit să lupte (de partea bulgarilor, el fiind român) și-a supraviețuit epocii, făcând un balet scandalos din perspectiva purității ideologiilor naționaliste, însă atât de uman.
De ce, deci: pentru extraordinarea umanitate a acestui om. Un dezertor? Poate, dar pentru ce să lupte un cioban care știa că o viață are și supraviețuirea e totuși ce mai importantă avere a sa?
Iată câteva fragmente, care nu sunt reprezentative decât pentru stilul unic al acestei lucrări.
- I. Oameni ciudați
În Dobrogea m-am băgat cioban la un mocan, și nu știu dintr-a cui cauză nu am putut să stau mai mult de 3 săptămâni. Nu știu, mocanul a fost de vină, ori eu, că l-am părăsit și pe acesta și m-am dus la un alt arendaș, la care am stat 1 lună și am plecat și de acolo. Gemând de necaz și fără bani de cheltuială m-am dus într-un sat aproape de orășelul Mangalia, am intrat într-o cârciumă unde erau mai mulți oameni care vorbeau și se sfătuiau că de unde ar putea găsi un băiat să-l puie să păzească caii satului dimpreună cu herghelegiul lor vechi de 6 ani, și văzându-mă pe mine strein, m-au întrebat dacă vreau să mă tocmesc la dânșii ca ajutor de herghelegiul lor. Eu am răspuns că da, chiar mi-este meseria de a păzi cai. Zis și făcut. M-am tocmit, am plecat cu caii la pășune, la număr 170. În noaptea dintâi nu am văzut și priceput nimic. Dar a doua noapte am văzut pe tovarășul meu că vorbește secret și se ferește de mine cu niște oameni care aveau un port cu totul deosebit de portul nostru obișnuit, aveau căciulile mici, capetele mari, pantaloni foarte largi și strâmți jos, așa că partea de sus a pantalonilor atârna până la genunchi, ca și când ar fi băgat picioarele în niște saci.
- II. Din Bulgaria înapoi în România
Avea Ivan 2 fete mari, frumoase, dar ce folos! Nu vorbeau cu mine, nici eu cu ele. Mi-a dat pâine, mi-a spus să chem câinii, de care eu aveam o frică nebună și să duc oile la pășune, să le aduc seara devreme ca să le dăm fân. Am trecut înaintea oilor și le-am fluierat să vie singure după mine. Nu știu, eu nu știam să le fluieri ori oile nu știau românește, că niciuna nu a venit după mine. Am trecut în urma lor și am început să le mân ca pe porci.
M-am dus cu ele pe malul Dunării. Cam la 11 ceasuri din zi, am văzut o luntre care avea să treacă după lemne în România. Am chemat pe luntraș, i-am dat 5 lei și m-a trecut în România, că tare mi se urâse în Bulgaria într-o zi și jumătate.
- III. Și din România înapoi în Bulgaria
Am luat vaporul și m-am dus la Varna. Era un oraș mai frumos, așeat pe malul Mării Negre, dar tot nu-mi convenea, nu știu ce căutam. Aveam bani de cheltuială Populația, mai mult greacă și turcă, ca la Plovdiv. Am găsit și români, tot dizertori de prin Dobrogea. Erau argați și servitori pe la birturi și localuri. Am vorbit într-o noapte cu unul care mi-a spus că meseria care o caut eu o pot găsi numai în Pazargic și în jurul Pazargicului. Sunt oameni care are oi, sunt chiar și mocani care le trebuie ciobani. Am luat o trăsătură și am plecat la Pazargic.
- IV. Desculț prin mărăcini printre străini
Ah, rău este printre străini ca desculț prin mărăcini! Am fost și sunt bolnav greu. Cât e ziua și noaptea de mare nu vine nimeni să-mi dea vizită sau să vadă dacă sunt mort sau viu. Cel ce va mai face ca mine ca mine să se chinuiască. Stau și mă mir, mă înspăimânt singur de mine! Cum? În România având tată, mamă, frați, surori, neamuri și prieteni, fiind de națiune român, nu am stat și am răbdat să-mi fac serviciul către stat, și în Bulgaria, neavând nici mamă, nici tată, nici neamuri și neînțelegând nici limba, am făcut servici și pe câmpul de luptă patru ani. A fost un blestem ceresc sau părintesc, cred. (…) Dar… bun e Dumnezeu.
Dacă vreți să vă faceți un mare bine, citiți această carte!
