Scriitorul australian Bryce Courtenay a murit
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-australian-bryce-courtenay-a-murit/

Scriitorul australian de origine sud-africană Bryce Courtenay, ale cărui romane s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare în lumea întreagă, a murit la vârsta de 79 de ani, au anunţat, vineri, membrii familiei sale. Născut la Johannesburg, în 1933, şi stabilit în Australia în anii 1950, Bryce Courtenay a murit din cauza unui […]

Un articol de Andrada Văsii|23 noiembrie 2012

Scriitorul australian de origine sud-africană Bryce Courtenay, ale cărui romane s-au vândut în peste 20 de milioane de exemplare în lumea întreagă, a murit la vârsta de 79 de ani, au anunţat, vineri, membrii familiei sale.

Născut la Johannesburg, în 1933, şi stabilit în Australia în anii 1950, Bryce Courtenay a murit din cauza unui cancer la stomac. Romancierul a murit în locuinţa sa din Canberra, în cursul zilei de joi.

Bryce Courtenay „a scris ultimul capitol din existenţa sa extraordinară”, a anunţat soţia sa, Christine, pe Facebook.

Romancierul a cunoscut succesul destul de târziu, la vârsta de 55 de ani, odată cu publicarea romanului său de debut, „”The Power of One”, care prezintă povestea unui tânăr englez în Africa de Sud din epoca apartheid-ului.

Acest roman s-a vândut în peste 8 milioane de exemplare şi a fost adaptată pentru marele ecran de John Avildsen, într-un film în care rolurile principale au fost interpretate de Stephen Dorff, Morgan Freeman şi Daniel Craig.

Autor al unor romane bine primite de critici şi de cititori, precum „April Fool’s Day”, „Recipe for Dreaming”, „The Potato Factory”, „Jessica” şi „The Persimmon Tree”, Bryce Courtenay este considerat romancierul australian cu cel mai mare succes comercial din ultimii ani.

Ultimul său roman, intitulat „Jack of Diamonds”, a fost lansat în această lună.

 

 

Sursa: Mediafax

14
/01
/17

CRONICĂ DE FILM „Jackie”, lungmetrajul cu care chilianul Pablo Larrain s-a aflat în 2016 în Competiţia Festivalului de la Veneţia, se situează la intersecţia dintre un film biografic mainstream, cu superstaruri, şi un film de autor care încearcă să împrospăteze convenţiile genului. De aici şi frumuseţea sa.

13
/01
/17

Apărut în 2007 şi relansat acum la liber pe platforma Cinepub, "Război pe calea undelor", de Alexandru Solomon, se înscrie în demersul regizorilor Noului Cinema Românesc, fie ei autori de filme de ficţiune sau de documentare, de a chestiona prezentul prin analiza trecutului, în special a comunismului, şi de a înţelege trecutul pentru o mai bună situare în prezent.

13
/01
/17

Începând din acest weekend, Nino, personajul îndrăgit din seria de concerte-lecție ale Operei Comice pentru Copii "Cu Nino în jurul Lumii", îi așteaptă pe cei mici pe Patinoarul Copiilor, deschis în curtea instituției din Calea Giulești nr. 16.

13
/01
/17

Căciuleanu pune o oglindă în faţa unor tineri şi ne arată cum vorbesc: un limbaj codificat, cu multe prescurtări, deopotrivă amuzant şi ciudat, susţinut de un acompaniament coregrafic dinamic, pe măsură.

13
/01
/17

Duminică, 15 ianuarie 2017, spectacolul” Natură moartă cu nepot obez” de la Teatrul Odeon aniversează 101 reprezentații. În cei aproape 5 ani de la premieră, piesa scrisă de Ion Sapdaru, regizată de Eugen Făt, în scenografia lui Constantin Ciubotariu, a fost prezentată în 17 turnee și festivaluri.

12
/01
/17

Pentru a 4-a oară consecutiv pe scena Naţionalului bucureştean, în cadrul Turneului „Teatru românesc la Bucureşti, Iaşi şi Chişinău”, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău va prezenta în zilele de 20, 21 şi 22 ianuarie 2017, la Sala Studio, de la ora 19.00, trei spectacole de succes, unele din cele mai recente producţii, în interpretări şi montări memorabile.

12
/01
/17

Recent apărut în cadrul unui program al Asociaţiei One World Romania şi sub coordonarea criticului Adina Brădeanu, DVD-ul „Sahia Vintage III”, dedicat temei copiilor, adună zece documentare de scurtmetraj din timpul comunismului, a căror selecţie pune în discuţie memoria istorică, socială şi, mai ales, cinematografică.

12
/01
/17

Pentru prima oară, OSCAR WEEKEND aduce la București opt din cele nouă filme aflate în cursa pentru Oscar la categoria Cel mai bun film străin. „A Man Called Ove” în regia lui Hannes Holm, Cea mai bună comedie a anului (Premiile Academiei Europene de Film 2016) este propunerea Suediei la Oscar și last entry în programul OSCAR WEEKEND.

11
/01
/17

Organizatorii Berlinalei au anunțat un alt lot de filme care vor fi prezentate în cadrul festivalului internațional de luna viitoare, printre care și sequel-ul comediei negre "Trainspotting" din 1996, El Bar (The Bar), ultimul film al spaniolului Álex de la Iglesia - autorul aclamatului "Balada triste de trompeta" -, dar și noul film cu supereroi în care apar Hugh Jackman, Patrick Stewart și Elizabeth Rodriguez. Festivalul de Film de la Berlin 2017 va avea loc în perioada 9 - 19 februarie.