Scriitorul Evgheni Vodolazkin în dialog cu Marius Constantinescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-evgheni-vodolazkin-in-dialog-cu-marius-constantinescu/

Editura Humanitas Fiction vă aşteaptă luni, 28 octombrie, ora 18.30, în Aula Bibliotecii Central Universitare „Carol I“ (str. Boteanu nr.1), la conferinţa „Evgheni Vodolazkin în dialog cu Marius Constantinescu“. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

Un articol de Liliana Matei|14 octombrie 2019

Dialogul va fi unul cu traducere simultană din limba rusă. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, în baza unei rezervări prin eventbook.

Evgheni Vodolazkin este creatorul unui univers literar unic în care teme precum timpul, iubirea, libertatea și memoria sunt tratate în mod sclipitor, cu un registru stilistic al cărui ritm își păstrează intactă capacitatea de a suprinde mereu citirorul. În România, romanele lui Evgheni Vodolazkin, publicate în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, s-au vândut până în prezent în peste 60 000 de exemplare.

Tradus în peste 30 de limbi, Evgheni Vodolazkin a primit cele mai prestigioase premii literare din Rusia: Premiul Bolșaia Kinga (Marea Carte) pentru romanele „Laur“ (2013) și „Aviatorul“ (2016), Premiului Iasnaia Poliana (Premiul Lev Tolstoi) pentru romanul „Laur“ (2013), Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) pentru romanul „Brisbane“ (2019) și al Premiului Soljenițîn pentru întrega operă (2019).

Evgheni Vodolazkin, unul dintre cei mai importanți și îndrăgiți scriitori contemporani de către publicul cititor revine în România în perioada 24-28 octombrie 2019 invitat de Editura Humanitas Fiction și de Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara/FILTM 2019.

EVGHENI VODOLAZKIN s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în știinţe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste 100 de lucrări știinţifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei „Cântec despre oastea lui Igor“ și a „Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi“, precum și a lucrării „Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk“. În 1992, la invitaţia Universităţii din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ţinând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferinţa internaţională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident“. În perioada 1998–2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundaţiei Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München, monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei „Text și tradiţie“, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează ca romancier în 2005 cu „Răpirea Europei“. În 2009 publică romanul „Soloviov și Larionov“ (Humanitas Fiction, 2015), care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri Instrumentul limbii. În 2012 apare romanul „Laur“ („Lavr“; Humanitas Fiction, 2014), care devine revelaţia literară a anului 2013 în Rusia. În 2016, publică „Aviatorul“ („Aviator“; Humanitas Fiction, 2017) iar în 2018 „Brisbane“ („Brisben“; Humanitas Fiction, 2019). În 2017, Evgheni Vodolazkin a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București.

De peste 15 ani, MARIUS CONSTANTINESCU se dedică interviului. Luciano Pavarotti, Salman Rushdie, Andrei Şerban, Virginia Zeani, Antonio Pappano, Amos Oz, Hélène Grimaud, Ion Marin, Jordi Savall sunt câteva sunt marile personalități culturale intervievate de el. Traducător, jurnalist şi realizator radio-TV, a absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării în 2002. A cochetat cu copywriting-ul, publicitatea şi istoria artei, înainte de a-şi da seama că se poate exprima cel mai bine în presa culturală audiovizuală. După opt ani de radio, a descoperit televiziunea şi libertatea nestăvilită dată de jocul de-a imaginea. Emisiunile sale – „Marile picturi ale lumii“, „V… de la vizual“, „Jurnal Cultural“, „Profil. Poveste. Personaj“ (TVR Cultural, TVR 1, TVR 2) – s-au transformat în repere pentru un public deschis la minte, sofisticat, dispus la jonglerii intelectuale, niciodată autosuficient. Din 2005, a fost legat de fiecare ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu“, realizând interviuri (unele dintre ele în exclusivitate) cu cei mai importanţi artişti invitaţi. În 2013 a publicat „CORTEZ“, un portret în dialog cu celebra mezzo-soprană Viorica Cortez, reeditata in 2015, când i-a aparut si „Press Pass. Interviuri si pagini de jurnal de la Festivalul International George Enescu“, editiile 2011 si 2013. În 2017, publică volumul „Rosé“, care adună sale din ultimii ani.

30
/07
/23

Asociația One World Romania şi centrul Mediawise Society duc educaţia media şi filmul documenar în mai multe biblioteci din România, activându-le ca hub-uri culturale și semnalând utilitatea lor ca noduri accesibile ale cunoașterii.

11
/07
/23

Vă propunem o listă cu recomandări de lectură pentru toate vârstele, în care veți regăsi cinci destinații pline de farmec pentru cea mai călduroasă lună din an.

05
/07
/23

Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.