Scriitorul turc Burhan Sönmez este noul Președinte al PEN Internațional
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-turc-burhan-sonmez-este-noul-presedinte-al-pen-international/

La finalul săptămânii trecute, scriitorul Burhan Sönmez a fost ales noul Preşedinte al PEN International, în cadrul congresului aniversar, un eveniment amplu prin care cunoscuta instituţie internaţională a serbat 100 de ani de la înfiinţare.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2021

În discursul său de acceptare, cunoscutul autor turc a subliniat viziunea PEN International, spunând că instituția este „un susținător al liberei exprimări și un refugiu pentru scriitorii expuși riscului, un cămin pentru toți scriitorii, inclusiv scriitori tineri sau cei din comunități asuprite”.

În trecut, scriitori precum H. G. Wells, Arthur Miller sau Heinrich Böll s-au aflat la conducerea PEN International, iar în prezent, printre vicepreşedinţi, se află Margaret Atwood, Svetlana Alexievich, Orhan Pamuk sau J. M. Coetzee.

Fondat la 5 octombrie 1921 de către scriitoarea britanică Catherine Amy Dawson Scott și laureatul Premiului Nobel John Galsworthy la Londra, PEN International numără astăzi 144 filiale în 102 ţări. Instituția luptă pentru libertatea de exprimare şi susţine literatura lipsită de frontiere, ca spaţiu comun, care să-i apropie pe oameni, chiar şi în vremuri de frământări politice internaţionale.

Burhan Sönmez, considerat una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane, un scriitor ale cărui cărți au fost traduse în aproape 42 de limbi, își împarte astăzi viața între Cambridge și Istanbul, după ce, vreme de un deceniu, a fost nevoit să trăiască în exil.

Primăvara aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction i-a fost tradus romanul Labirint, o alegorie care explorează natura fracturată a individului într-o societate suspendată între un trecut bogat, complicat și un viitor incert, o carte ce vorbește despre puterea memoriei.

Romanul, apărut în traducerea din limba turcă a lui Adal Hanzade, este un roman despre care autorul a mărturisit într-un interviu recent acordat presei britanice că în scrierea lui a fost influențat de evenimentele politice la care a luat parte: „Cartea poate fi citită atât ca o reflectare a rolului memoriei în identitatea personală, cât și ca o alegorie a ceea ce se întâmplă dacă o societate își pierde legătura cu trecutul său – sau o amintește doar ca istorie”.

„Soluțiile morale sunt valide pentru indivizi, nu pentru mase. Ce vrem să devenim? Un individ sau o piesă într-o mulțime? Soluțiile morale nu sunt menite să rezolve probleme, ele sunt pentru noi, ca indivizi, doar teste care dau măsura calității umane”, a completat Burhan Sönmez într-un alt interviu.

Burhan Sönmez (n. 1965) a studiat Dreptul la Istanbul, unde a și profesat o vreme ca avocat. A colaborat la mai multe reviste și ziare, cu articole pe teme culturale și politice. A fost membru al Societății pentru Drepturile Omului (IHD) și fondator al Fundației pentru Cercetare Socială, Cultură și Artă (TAKSAV). În 1996 a fost grav rănit în timpul unui asalt al poliției turce și s-a refugiat pentru o perioada mai lungă în Marea Britanie.

În 2009 i-a apărut primul roman, Kuzey (Miazănoapte), urmat în 2011 de Masumlar (Păcate și inocenți, recompensat cu premiul Sedat Simavi, una dintre cele mai prețioase distincții literare din Turcia). Cel de-al treilea roman al său, Istanbul Istanbul, publicat în 2015, i-a adus Premiul EBRD pentru Literatură în 2018. Labirint, cel de-al patrulea roman, a fost publicat în același an. Cărțile sale au fost traduse în 42 de limbi. În prezent, Burhan Sönmez își împarte viața între Cambridge și Istanbul.

13
/01
/21

Publicată pentru prima dată în Franța în 2020, cartea scrisă de Simone de Beauvoir în 1954, anul în care i se decerna Premiul Goncourt, și dedicată prietenei sale Zaza Lacoin, este disponibilă și în limba română, la Editura Litera. „Inseparabilele” este o nuvelă memorabilă despre prietenie și condiția femeii de-a lungul timpului.

13
/01
/21

Aflată în pregătire în colecția „musai” a Editurii Art, în traducerea lui Virgil Stanciu, „Anul fugarilor” semnată de britanicul Sunjeev Sahota este o carte despre migrație și lumea în care trăim, distinsă cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură și finalistă Booker Prize.

12
/01
/21

Scriitorul japonez Haruki Murakami s-a născut pe 12 ianuarie 1949, la Kyoto. Cartea sa pe care v-o propunem astăzi spre lectură este volumul de eseuri „Meseria de romanicer” (Editura Polirom, traducere din limba japoneză şi note de Andreea Sion).

11
/01
/21

Una dintre cele mai atrăgătoare noutăți propuse de Editura Humanitas Fiction în acest început de an este volumul „Dimineți la Café Rostand” de Ismail Kadare, în pregătire în colecția „Raftul Denisei”.

11
/01
/21

Pentru 2021, Editura Nemira pregătește noutăți editoriale și surprize de neratat – romane premiate, colecții noi, continuări de serii de autor, cât și reeditări mult așteptate.

07
/01
/21

CARTEA DE CINEMA Dialogul dintre literatură și cinema e vechi cât istoria filmului, însă nu a fost niciodată studiat pe cât ar fi meritat. O contribuție importantă la înțelegerea complexității acestei relații este volumul nou apărut „Adaptarea cinematografică a operelor literare”, de Anda Ionaș.

04
/01
/21

Albumul bilingv „Azur de Lisabona”/ „Azul de Lisboa”, realizat de Ambasada României în Republica Portugheză și Institutul Cultural Român de la Lisabona, cu sprijinul Fundației Bonte, a avut prezentarea oficială în ultima lună a anului.

30
/12
/20

2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021.

20
/12
/20

Visele și călătoriile. În destinul personal, ele au configurat totul, spunea Nikos Kazantzakis, ale cărui jurnale Ziarul Metropolis vă invită să le citiți și recitiți.