Scrisoare către Svetlana Aleksievici
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-svetlana-aleksievici/

Cartea „Vremuri second-hand” de Svetlana Aleksievici (traducere din rusă şi note de Luana Schidu) a fost publicată la Editura Humanitas, în anul 2016.

Un articol de Andrei Crăciun|4 decembrie 2016

Scumpă Svetlana Aleksievici, vă citesc de la București, din același răsărit, în această iarnă cumplită. Am vizitat – în urmă cu nouă ani – Minsk-ul. Dumneavoastră trăiați pe-atunci în Exil. Arhiva unui ziar păstrează și notele mele de călătorie în țara dumneavoastră. Nu am a mă rușina cu ele, deși eram tânăr și, totuși, cumplit de melancolic.

Îl disprețuiam pe tovarășul Lenin, dar sursa fundamentală a disprețului meu era că îmi furase dreptul la utopie. Aveam puțin peste douăzeci de ani și nicio iluzie. Nu mai aveam nici măcar dreptul la naivitate. Cunoșteam secolul XX – chiar dacă din cărți. Studiam la trei facultăți, printre care și istoria, și nimic din ce învățam nu mă mulțumea. Dar măcar citeam enorm pe-atunci.

Chiar și așa, am privit către homo sovieticus fără furie, dar și fără milă. Și eu m-am născut într-o Republică Socialistă, iar vraja libertății m-a prins copil de șapte ani. N-am uitat începutul: lumea gri, uzinele mecanice, uniformele, sacoșele goale, cozile, cartelele, rația, colțul de pâine.

Locuiam pe o stradă care se numea Aleea Zorilor (minunat nume, nu-i așa?) și asistam la amurgul unei lumi. Dar mi-am trăit prima copilărie, adică singura libertate posibilă, în comunismul târziu. Poate că e de înțeles o oarecare melancolie.

Citesc „Vremuri second-hand” și tremur. Nu e doar frigul. Cunoașteți expresia sub imperiul unei emoții. E o expresie frumoasă. Mereu m-am gândit la ea cu drag, fiindcă dă un sens bun cuvântului imperiu, iar despre imperialism, îndeobște, am fost învățați să gândim răul.

Da, m-am lăsat sub imperiul unei emoții teribile citindu-vă, fiindcă am simțit că această carte este în lume nu doar ca să dea o mărturie, ci și pentru a face dreptate, atât cât se mai poate face dreptate pe lume.

Omul sovietic e privit aici, la noi, la București, cu un dispreț suveran. El este un rebut, el este un deșeu, dar el este – totodată – și sursa tuturor relelor noastre. Cunoașteți paradoxul, nu-l dezvolt. Atât mai am de spus: lumea în care trăim este marcată în continuare de visele sale spulberate, de fricile sale întreținute, de credința sa neabătută în propagandă. Suntem de aproape treizeci de ani liberi, așa ne-am învățat să spunem, deși știm bine că este o iluzie. Însă tot omul sovietic ne conduce, și de aceea nu e bine. Realitățile din lumea capitalului? Mofturi!

vremuri-second-hand_1_fullsizeDe aceea, cel mai mult în cartea dumneavoastră, care adună atâtea mărturii despre viața în comunism, cu tot ce a însemnat, fiindcă nici măcar comunismul nu poate fi aruncat cu totul la lada de gunoi a istoriei, fiindcă totul rămâne pe de-o parte și pe de altă parte, îmi place această onestitate intelectuală: ea nu îl condamnă pe homo sovieticus, ea caută să îl înțeleagă.

De la noi se privește cu groază către Moscova. Dar știm noi ce se discuta în bucătăriile moscovite? Știm noi cât și cum se citea în bibliotecile moscovite? Știm noi bancurile care se spuneau în șoaptă, întotdeauna în șoaptă? Știm noi convingereaei există și că ne ascultă? Știm noi cumplita dezamăgire când am aflat că dincolo nu era dreptatea, ci profitul?

Ar trebui să le știm. Căci nu altfel se întâmpla în România. Și uite că toți proletarii au ajuns până la urmă frați. Așa s-a supraviețuit în comunism, de pe Dâmbovița pe Volga. Și nu au existat doar lipsurile și teroarea. Utopia a fost cândva tânără și strălucitoare. Ea a sedus și a înregistrat victorii. A adus lumină acolo unde înainte era întuneric și a trimis omul în cosmos. Precum cunoaștem, pâinea a fost gratuită, iar costul mult prea mare.

Iar „Vremuri second-hand” e scrisă cu preocupare pentru cei de mâine (până și această grijă…). Știu ei ce a însemnat comunismul? Cine nu știe poate acum să înțeleagă, fie și puțin, citindu-vă această carte în care nu încetați să vă uluiți de câte poate duce, spera și dispera omul într-o viață.

Gulagul (e atâta sânge și atâta cruzime în istoria omului sovietic!, iar noi uităm mereu asta: că a fost o lume de călăi și de victime, dar și de complici), stalinismul, Hrușciov, nomenklatura, birocrația, Brejnev, Perestroika tovarășului Gorbaciov, prăbușirea Uniunii Sovietice, aruncarea intelectualilor într-o Siberie a deznădejdei, sărăcia atroce, rătăcirea – ca prin deșert – a cetățenilor muncitori, capitalismul sălbatic, îmbogățirea barbară, imensele nedreptăți care au apărut… Din montajul vocilor pe care le-ați auzit, tuturor le dați partea lor de dreptate. Aveți dreptate!

Și e atâta înțelepciune în această privire către istoria nu ca sumă de evenimente, ci ca devenire a unor suflete…

Și mai aflați, scumpă Svetlana Aleksievici, că emoția sub al cărei imperiu m-am aflat citindu-vă și-a aflat apogeul în vocea acelei femei obișnuite cu care se termină simfonia pe care ați orchestrat-o. O femeie obișnuită, care nu a trăit mai bine, după ce Uniunea Sovietică nu a mai fost, care poartă același palton sovietic, care nu s-a îngrijit de mersul istoriei mari, dar n-a uitat să privească înflorirea lialiacului.

La București, iarna, la fel ca la Minsk, nu se află liliac înflorit, dar asta nu mă va opri din a căuta o asemenea minune și din a aduna zile în supraviețuire, către o altă primăvară, când…

Cândva, pe adresa dumneavoastră din Minsk (mă bucur că, între timp, v-ați întors acasă și regret că tot într-o dictatură veți trăi) va sosi un buchet de liliac înflorit. Eu nu sunt Academia Suedeză și nu vă pot oferi un alt Nobel.

Să nu vă mire însă, să nu vă mire ziua aceea, și să mă iertați, căci va fi fost prea puțin…

Scumpă Svetlana Aleksievici, vă citesc de la București, din același răsărit, în această iarnă cumplită. Am vizitat – în urmă cu nouă ani – Minsk-ul. Dumneavoastră trăiați pe-atunci în Exil.

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.