Scrisoare din Lisabona. Alex Leo Șerban – Memoria culturală
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-din-lisabona-alex-leo-serban-memoria-culturala/

„(…) e suficient să urci o stradă pentru ca, întorcînd capul, să ţi se deschidă o privelişte ce-ţi taie respiraţia… E ca într-o gravură de Escher, unde te aştepţi să vezi oameni mergînd cu capul în jos pe străduţa de dedesubt. (…)” – Alex Leo Șerban. Îndrăgitul criticul de film ar fi împlinit, astăzi, 58 de ani. În amintirea lui Leo publicăm (via liternet.ro) una dintre nenumăratele şi savuroasele sale impresii de călătorii (scrisori)

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2017

Dragă Ionica,

ăsta e mai mult un pretext pentru a te convinge să vii la Lisabona. Aşa că va fi o scrisoare scurtă, dar cu multe poze ataşate – pentru că ştii cum se spune: o imagine face cît o mie de cuvinte. Iar o imagine din Lisabona face cît o mie de imagini din alte oraşe, pentru că Lisabona este – după mine – cel mai frumos oraş.

Cred că este a opta oară că vin aici, în acest loc care mi se pare tot mai mult că este de fapt un poem (şi nu doar pentru că Pessoa s-a născut şi a murit aici). Acum cîteva zile i-am vizitat casa – care e foarte albă şi care, de fapt, e mai mult o reinterpretare (cam aseptică, după gustul meu) a ideii de „casă-muzeu”: practic, sînt doar două încăperi – mici – cu mobilierul originar. Pessoa a locuit aici în ultima parte a vieţii, în timp ce casa în care s-a născut e chiar în faţa Operei („Teatro Sao Carlos”): să o vezi şi pe aia, neapărat! Şi ce bine se pricep lusitanii la monumente: statuia lui Pessoa, aşezată chiar la intrarea în acea clădire, este un corp de bărbat cu capul în chip de carte. Pentru un scriitor care şi-a inventat cel puţin trei heteronimi, mi s-a părut cel mai potrivit omagiu.

Dar peste tot, la Lisabona, lucrurile vechi sînt protejate, restaurate etc. În aceeaşi zi, coborînd dinspre Basilica da Estrela – mai jos de Campo de Ourique, unde e muzeul Pessoa -, am văzut un calcan de 4 etaje care era proptit şi „căptuşit” de o schelărie complicată, în spatele căreia muncitorii lucrau de zor: vor construi o casă nouă, dar vor folosi drept faţadă tot vechiul calcan! Mai toate clădirile sînt „Patrimonio do Estado”, iar faţă de acum doi ani – cînd fusesem ultima oară – oraşul arată mult mai curat şi mai renovat. Nu că pe mine m-ar fi deranjat „patina vremii”, dar ştiu şi eu că, oricît de pitoreşti, clădirile bătrîne trebuie restaurate, altfel se dărăpănează de tot…

Nimic, la Lisabona, nu e drept, totul pare oblic, înclinat, într-o rînă – de aceea, o să vezi, nici în poze nu poţi obţine paralele perfecte: liniile o iau unde vor ele, atrase parcă de un magnet invizibil. Străzile urcă şi coboară, pentru că Lisabona stă pe şapte coline (ca Roma, dar aici dealurile sînt mai abrupte). Iar lucrul cel mai ameţitor sînt perspectivele: e suficient să urci o stradă pentru ca, întorcînd capul, să ţi se deschidă o privelişte ce-ţi taie respiraţia… E ca într-o gravură de Escher, unde te aştepţi să vezi oameni mergînd cu capul în jos pe străduţa de dedesubt.

Unele colţuri or să-ţi amintească de Braşov, Sibiu, Sighişoara (scările, felinarele…). Diferenţa ţine din lumină (sublimă!) şi de prezenţa copleşitoare a fluviului (Tejo), care-i dau oraşului o incandescenţă şi o deschidere unice. Pe lîngă „punctele turistice inconturnabile” (Miradouro Santa Luzia, Castelo Sao Jorge, Praça do Comercio, Elevator de Santa Justa, Largo do Chiado, Rossio, Alfama…), mai sînt cîteva locuri care mie mi se par cel puţin la fel de fermecătoare – avînd şi avantajul că sînt mai puţin „bătute” de turişti: Largo da Graça (cu bazinul picotit din mijloc), Praça das Flores (cu cafeneaua „Pao do canella” (Pîine de scorţişoară) de-alături), Largo de Necessidades (cu o perspectivă panoramică asupra Podului 25 Aprilie), Calçada do Correio Velho (continuîndu-se cu Calçada de Conde de Penafiel) şi (mă repet, dar e la doi paşi de mine) Paço da Rainha…

Te aştept cu drag!

P.S. Cînd am făcut pozele de la Sta Luzia, o belgiancă citea Adieu Gary Cooper de Romain Gary;)

(Sursa: agenda.liternet.ro)

Foto: Lisabona – Alex Leo Șerban (agenda.liternet.ro)

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.