E joi, ora 19.00 şi Bucureştiul recită, ca la o serbare, două versuri ale Magdei Isanos: „E-aşa frumos să rătăceşti o noapte, / cu luna, ca o amforă, pe umăr”.
Un articol de Diana Trăncuţă|22 noiembrie 2016
Suntem un grup de cinci persoane, mergem în pas alert, aproape fugind – o răzbunare a propriului corp pentru cele două eclere mâncate săptămâna trecută. Pe stradă lumea ne privește atent, mai ales când ne vede gâfâind și prinzând, cu perspicacitate, toate stopurile. Am plecat din Calea Victoriei, de la MNAR, și avem o misiune: trebuie să o găsim pe Maria Theresia Nesterval, iubitoare de artă și hoață profesionistă. Secretele Vienei, o carte veche de sute de ani, ce promite faimă și bani, se află, desigur, în mâinile ei.
Prima destinație: undeva pe Regina Elisabeta, una dintre cele mai vechi case din București, mă simt ca în fiecare serial cu detectivi pe care l-am văzut. Avem oameni îndosariați: nume și prenume, poză, data nașterii, ocupația, trăsături personale, conexiuni cu ținta, articole de ziar. Urcăm scările, pereții interiori sunt pictați, ne sucim gâtul în toate direcțiile. Mieunatul unei mâțe e coloana sonoră a enigmei în care suntem prinși. Intrăm în ceea ce pare a fi atelierul unui artist. Aflăm ulterior că este rezidența artistică a lui IRLO, street artist bucureștean.
A doua destinație: Demmers Teehaus, strada Academiei. Companie de ceai, înființată în 1981 în Viena, de către Andrew Deemer, această pleiadă de mirosuri și de arome și-a găsit, iată, locul și la București, într-un colț de stradă, lângă Facultatea de Matematică. Bem ceai, serviți de un personaj extravagant cu păr albastru.
A treia destinație: Teatrul Național, al cărui sediu inițial de pe Calea Victoriei a fost proiecție a vienezului Heft. Lumea așteaptă să intre la spectacole, în timp ce mergem grăbiți spre sala propriului nostru joc de rol. O actriță joacă o actriță. Ne spune că și ea caută cartea, e nevoită, de altfel, să facă pe camerista în timpul liber, pentru că banii sunt puțini și călătoriile scumpe. Acum dă cu aspiratorul pe care îl cheamă Henry, ne zâmbesc amândoi.
A patra destinație: în pasajul de la Universitate, în drumul nostru spre Palatul Șuțu, ne ciocnim de unul dintre spionii Mariei Theresia Nesterval. E îmbrăcat în negru din cap până-n picioare, poată pălărie și un fular peste gură. Ne privește insistent și, cel puțin eu, mă găsesc dintr-o dată într-o stare de teamă. În acest moment îmi dau seama de forța teatrului imersiv. Sunt actriță, deși nu m-am visat niciodată, iar scena mea e Bucureștiul. Cad zidurile dintre noi și austriecii experimentați ai companiei de teatru Nesterval (!). Uităm de realitățile imediate, că vin alegerile, că a câștigat Trump, că trebuie să plătim chiria. Suntem cu totul în această apologie vieneză a misterului.
Palatul Suțu a fost ridicat, în a doua jumătate a secolului XIX, după planurile arhitecților vienezi Conrad Schwinck și Johann Veit; aici ne așteaptă un profesor de istorie. Ne cere, ca și studenților lui, să notăm tot ce spune. Ne vorbește despre Maria Theresa, arhiducesa Austriei, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, cea de la a cărei naștere se vor împlini, în 2017, 300 de ani. Toată această incursiune în lumea Vienei face parte, de altfel, dintr-un program mai larg, Vienna 2017, axat pe moștenirea muzicală și imperială, o experiență culturală și turistică ce marchează o serie de aniversări în orașul valsului: 175 de ani de la înființarea Filarmonicei Vieneze, 150 de ani ai Dunării albastre a lui Johann Strauss II, 200 de ani de la apariția Conservatorului din Viena, 180 de ani de la nașterea împărătesei Elisabeta a Austriei (Sisi), 120 de ani de la construcția celebrei Roți Mari, simbol al Vienei și al parcului Prater.
Palatul Suțu
A cincea destinație: ARCUB, Hanul Gabroveni, Lipscani, strada negustorilor de secol XIX, veniți cu mărfuri din Viena și Leipzig. Suntem aruncați în fața unui concert al Filarmonicii din Viena grație unor ochelari VR. Punem iar întrebări, bem vin, ne tragem în poză.
A șasea destinație: puțin mai încolo de Lipscani, pe Strada Franceză, ne așteaptă ultimul personaj pe care trebuie să-l chestionăm, în față la Wiener Wurst, un local destinat bucătăriei austriece, deschis în București în 2015. Angajații sunt îmbrăcați în portul tradițional austriac, partenera noastră de conversație dă play pe telefon la o muzică lentă, apoi începe să valseze. Mergem împreună înapoi spre Calea Victoriei.
Ultima destinație: fără să ieșim din poveste, ne adunăm toți să dezlegăm taina serii. Ne întâlnim, în sfârșit, cu Maria Theresia Nesterval. Ne cântă. Ne spune, spre surprinderea tuturor, că a avut un complice și ne explică secretele din spatele plimbării noastre. Aplaudăm, spărgând abia acum cadrul imaginar al ultimelor două ore. Ne dezbrăcăm de actorie, noi, cei care ne-am pierdut în iluzia devenirii unui Sherlock Holmes. Rămân aceiași cei care ne-au dat o viață nouă, actorii veniți să ne joace țara lor.
Eveniment organizat de Biroul de Turism al Vienei (Wien Tourismus), întreaga experiență rămâne o combinație de realitate și ficțiune, un teatru în teatru, un proiect de PR cultural, menit să scoată la iveală secretele Vienei din București. În ultimă instanță, un adevărat brand de țară.
Am plecat din Calea Victoriei, de la MNAR, și avem o misiune: trebuie să o găsim pe Maria Theresia Nesterval, iubitoare de artă și hoață profesionistă. Secretele Vienei, o carte veche de sute de ani, ce promite faimă și bani, se află, desigur, în mâinile ei.
