Seria erotică ,,Cincizeci de umbre ale lui Grey”-în topul preferinţelor deţinuţilor de la Guantanamo
https://www.ziarulmetropolis.ro/seria-erotica-cincizeci-de-umbre-ale-lui-grey-in-topul-preferintelor-detinutilor-de-la-guantanamo/

Volumele trilogiei erotice ,,Cincizeci de umbre ale lui Grey” (,,50 Shades of Grey”), de E. L. James, se numără printre cele mai căutate cărţi în rândul deţinuţilor închisorii de la Guntanamo, alături de Coran.

Un articol de Andrada Văsii|16 august 2013

Volumele trilogiei erotice ,,Cincizeci de umbre ale lui Grey” (,,50 Shades of Grey”), de E. L. James, se numără printre cele mai căutate cărţi în rândul deţinuţilor închisorii de la Guntanamo, alături de Coran.

Trilogia nu este interzisă de autorităţi şi are acelaşi statut ca şi cărţile religioase sau revistele despre fotbal.

Subiectul a fost tratat amplu de presa americană, mai ales după ce reprezentantul democrat Jim Moran a declarat, după o vizită la închisoare, că volumul erotic este foarte căutat în rândul deţinuţilor, mai ales printre prizonierii din secţiunea dedicată teroriştilor.

Un bibliotecar al închisorii a declarat pentru AFP că materialele care conţin prea multă nuditate, violenţă sau dezvoltă idei extremiste sunt interzise în incintă. Milton, care este angajat al Pentagonului, trebuie să citească şi să vizioneze toate materialele cerute de prizonierii din secţiile 5 şi 6 ale închisorii, care formează majoritatea din totalul de 166 de deţinuţi.

Trilogia literară ,,50 Shades of Grey” – încadrată în aşa-zisul „mummy porn”, un gen literar destinat gospodinelor în vârstă de până la 50 de ani, aflate în căutarea erotismului şi a unei soluţii facile pentru a-şi condimenta căsniciile – a intrat fără probleme în securizata incintă.

Un volum pentru anumiţi deţinuţi

,,Nu există nicio restricţie legată de această carte”, a declarat căpitanul Andi Hahn, confirmând prezenţa mai multor copii ale volumelor în secţia 7, unde sunt încarceraţi cei care sunt consideraţi cei mai periculoşi deţinuţi. Pe de altă parte, gardienii spun că deţinuţii din secţiile 5 şi 6 nu au acces la acest volum.

Persoanele închise în secţia 7 sunt ori condamnate pentru terorism şi acte grave sau încarcerate temporar în timpul anchetelor şi au acces la o vastă colecţie de cărţi, ce include volume religioase, romane poliţiste, cărţi medicale, dar şi seria ,,Harry Potter” în limbile arabă, rusă, franceză, engleză şi farsi.

95 milioane de dolari

E. L. James, autoarea romanelor din trilogia erotică ,,50 Shades of Grey”, ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătiţi scriitori din lume, cu venituri de 95 de milioane de dolari, obţinute în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Acţiunea romanelor din seria ,,Cincizeci de umbre ale lui Grey” se pretează polemicilor. Inspirate iniţial din cea mai în vogă idilă în rândul adolescenţilor din acest moment, cea dintre personajele Edward şi Bella din franciza ,,Twilight”, cărţile romancierei E. L. James iau o cu totul altă turnură. În Seattle, Anastasia Steele, o studentă în vârstă de 22 de ani şi încă virgină, cedează în faţa şarmului şi a practicilor sadomasochiste ale miliardarului Christian Grey.

Trilogia ,,Cincizeci de umbre ale lui Grey” va fi adaptată şi pentru marele ecran. Studiourile Universal Pictures au cumpărat drepturile de ecranizare pentru 5 milioane de dolari.

Deşi nu se ştie deocamdată cine va interpreta rolul principal în noua producţie cinematografică, reprezentanţii acestor studiouri hollywoodiene au anunţat că Sam Taylor-Johnson a fost aleasă pentru a asigura regia proiectului. Filmul va fi lansat pe 1 august 2014. În România, cartea a apărut la editura Trei.

Foto credit: E L James (Facebook)

27
/01
/15

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010, va debuta ca actor la vârsta de 78 de ani, într-un spectacol de teatru care va avea premiera în această săptămână la Madrid.

21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.