Și a fost HOP, ziua a treia
https://www.ziarulmetropolis.ro/si-a-fost-hop-ziua-a-treia/

A circulat o unanimă după cea de-a treia seară la Gala HOP: a fost cea mai reuşită de până acum.

Un articol de Andrei Crăciun|12 septembrie 2014

Departe de mine gândul antepronunțării, departe apetența pentru sentințe. Reporter mai degrabă decât cronicar, relatez de la fața locului.

Așadar, în concurs la secțiune individual au interpretat: Iulia Verdeș, Daniel Chirilă, Reka Szasz, Andrei Ciopec, Flavia Giurgiu. La proba impusă: Iulia Verdeș, Daniel Chirilă, Reka Szasz, Andrei Ciopec, Flavia Giurgiu, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Iulia Ciochină, Octavian Costin, Mădălina Craiu, Ștefan Huluba.

În secțiunea grup/spectacole, s-a jucat “Paravan – două telefoane”, scenariul și regia Matei Lucaci Grunberg (rețineți și acest nume!), cu Irina Antonie, Andrei Cătălin, Iulia Ciochină, Octavian Costin, Mădălina Craiu și Ștefan Huluba.
Iulia Verdeș a fost foarte, foarte bună în proba la alegere.

A avut inspirația să îl lase pe Gabriel Pintilei să scrie textul “Fuck Nikon!”, în marginea fotografiei “Penitent Daughter” de Gregory Crewdson. A intrat bine în hainele, de altfel sumare, ale unei fete răpite de extratereștri. În proba obligatorie, problemele de sonorizare nu i-au permis să dea maximul ca Margareta Pâslaru în “Veronica”. Dacă i-ar da viață lui HOP, Irina Verdeș crede că acesta, HOP-ul, ar fi “un pitic mic colorat care vibrează”.

Daniel Chirilă a fost întâi un câine (și-a scris singur textul după fotografia “Crabs Skinningrove” de Chris Killip), a recurs cu succes la arma ironiei (vai ție, Tudor Chirilă!), dar și la cea a autoironiei. A ținut apoi un discurs în care a făcut elogiul toleranței în hainele Conchitei Wurst.

Reka Szasz a apelat tot la fotografia “Penitent Daughter”, având un monolog amplu, dar amuzant. În proba obligatorie a fost Edith Piaf.

Andrei Ciopec, ei bine, Andrei Ciopec a oferit cea mai românească interpretare a fotografiei “Crabs Skinningrove” de Chris Killip. Apoi, a mai și cântat ca Nicolae Furdui Iancu.

Flavia Giurgiu, despre care am aflat că uluise juriul în preselecție, le-a interpretat pe Olga, Mașa și Irina (în “Trei surori” de Cehov), la proba la alegere, și a întruchipat-o pe Giullieta Masina în Nopțile Cabiriei, în proba obligatorie.

Irina Antonie a fost Reese Witherspoon în “Walk the line”, arătând, o dată în plus, de ce este dintre toți câștigătorii de anul trecut (a câștigat la grup cu “Pisica verde”) actrița care joacă cel mai mult pe scenele teatrelor bucureștene.

Andrei Cătălin, teribil de talentat în chip vizibil, a avut, la proba obligatorie, un moment Rowan Atkinson bun, fără să fie Mr. Bean.

Iulia Ciochină a intrat bine în hainele negre ale lui Kate Bush. Octavian Costin a fost Slava Polunin, iar pardesiul clown-ului l-a prins excelent. A fost, dacă îmi permiteți o tușă subiectivă, cel mai bun dintre cei care n-au scos un cuvânt în proba obligatorie. Mădălina Craiu a fost Helena Bohnam Carter, fără greșeală. Iar Ștefan Huluba, din nou în chiloți, în mod incontestabil vedeta noii generații de actori, a anunțat, aidoma lui Răzvan Vasilescu în Terminus Paradis că are p… de un metru și o să îi cam f… pe toți.

Cât despre secțiunea grup, spectacolul “Paravan – două telefoane”, cu Irina Antonie (foarte bună), Andrei Cătălin (foarte bun), Iulia Ciochină, Octavian Costin (foarte bun, de asemenea), Mădălina Craiu și Ștefan Huluba (care are deja forța să amprenteze un spectacol) a fost foarte excelent primit de public.

În seara aceasta, vom afla câștigătorii.

Foto: Adi Bulboacă



11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.