„Sieranevada”, „Două lozuri” și proiecții-surpriză la Noaptea Albă a Filmului Românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/sieranevada-doua-lozuri-si-proiectii-surpriza-la-noaptea-alba-a-filmului-romanesc/

O noapte plină de surprize, cu avanpremiere şi întâlniri cu invitaţi speciali, îi aşteaptă pe bucureşteni la Noaptea Albă a Filmului Românesc, pe 16 septembrie.

Un articol de Petre Ivan|6 septembrie 2016

Noaptea Albă a Filmului Românesc  – Spectatorii vor avea ocazia să vadă cele mai noi filme regizate de cineaștii români – drame, comedii și thrillere – în zece locații din Capitală: Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Centrul Cultural Casa Artelor, Parcul Titan (Parcul Artelor), Parcul Crângași, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru, Make a Point și Clubul de Educație Alternativă (Ferentari).

Sieranaveda

Sieranaveda, în regia lui Cristi Puiu, propus de România la Oscarul pentru Cel mai bun film străin și proiectat în competiție la Cannes, este unul dintre cele mai așteptate titluri din program.

Acțiunea are loc la trei zile de la atentatul din redacția Charlie Hebdo și la 40 de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut.

Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor. În distribuție: Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, Bogdan Dumitrache. Sieranavada intră din 9 septembrie în cinematografe.

Două lozuri

În avanpremieră, Noaptea Albă a Filmului Românesc va găzdui prima proiecție din București a comediei Două lozuri, în regia lui Paul Negoescu.

Inspirat de schița lui I. L. Caragiale, filmul se învârte în jurul celor trei protagoniști, Sile, Dinel și Pompiliu (Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Alexandru Papadopol), care află că nu e de ajuns să fii declarat câștigător doar pentru că ai toate numerele bifate pe bilet, ci e nevoie să „suferi” până ajungi milionar, așadar, vor trece printr-o serie de aventuri pentru a se putea prezenta la Loterie să-și ridice premiul.

Două lozuri a fost un succes de public la TIFF 2016, iar din 7 octombrie va rula în cinematografe.

Proiecție-surpriză

După miezul nopții, la Cinema Elvire Popesco, cinefilii vor avea parte de o proiecție-surpriză: unul dintre cele mai așteptate și mai premiate filme românești ale anului va rula în avanpremieră.

Zilele Filmului Românesc

Lor li se adaugă o selecție de scurtmetraje care au rulat în Zilele Filmului Românesc la Cluj. Printre ele, 4:15 p.m. sfârşitul lumii, de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Șarga, selecționat în competiția de scurtmetraje de la Cannes și premiat recent la Sarajevo, extrem de popularul O noapte în Tokoriki, de Roxana Stroe, distins cu Premiul Special al secțiunii Generation 14plus la Berlin, Ferdinand 13 – primul scurtmetraj regizat de scriitoarea Cecilia Ștefănescu, Raisa (r. Pavel Cuzuioc), o dramă cu Cristina Flutur în rolul principal, sau 7 luni mai târziu, al patrulea film scurt al lui Andrei Crețulescu, cu aceiași Şerban Pavlu, Dorian Boguţă, Rodica Lazăr şi Andi Vasluianu.

Ilegitim, Dincolo de calea ferată, Acasă la tata

Maratonul cuprinde și titluri precum Ilegitim (r. Adrian Sitaru), Dincolo de calea ferată (r. Cătălin Mitulescu), Acasă la tata (r. Andrei Cohn), București NonStop (r. Dan Chișu) sau Lumea e a mea (r. Nicolae Constantin Tănase).

Filme-tribut

Marii actori Radu Beligan, Marin Moraru și Mircea Albulescu vor fi rememorați în filme-tribut: După-amiaza unui torționar (r. Lucian Pintilie, 2001), Operațiunea Monstrul (r. Manole Marcus, 1976) și La capătul liniei (r. Dinu Tănase, 1982). Un program de scurtmetraje regizate de Ovidiu Bose Paștina va marca 10 ani de la dispariția sa.

10 ani de la premieră

O secțiune nouă la cea de-a șaptea ediție, numită 10 ani de la premieră, propune o (re)vizionare a câtorva dintre filmele care au marcat Noul Cinema Românesc și care sărbătoresc anul acesta un deceniu de la lansare: Hârtia va fi albastră (r. Radu Muntean), Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (r. Cătălin Mitulescu), A fost sau n-a fost? (r. Corneliu Porumboiu), Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu).

Intrarea este liberă la toate proiecțiile.

Foto: Noaptea Albă a Filmului Românesc – romfilmpromotion.ro

13
/01
/22

Dacă pentru mulți dintre noi sfârșitul anului trecut a stat, din punct de vedere cinematografic, sub semnul lungmetrajului lui Sorrentino, „È stata la mano di Dio”, începutul lui 2022 ne-a pus în fața unui alt film italian – „Trei etaje” / „Tre piani”, semnat de Nanni Moretti.

10
/01
/22

CRONICĂ DE FILM Miza celor mai multe filme de epocă, bazate în general pe romane, este de a crea un conflict între moravurile vremii şi secrete intime care, dacă ar fi dezvăluite, ar fi condamnate public.

07
/01
/22

Independența Film, casa de distribuţie care promovează în România de 25 de ani filme independente de referință, premiate sau prezentate la marile festivaluri de film, anunță titlurile care vor fi lansate în cinema în primăvara anului 2022.

28
/12
/21

Anul 2021 a fost unul foarte bun pentru cinematografia română pe plan internaţional - nominalizări sau premii la mari festivaluri şi gale. Dar şi 2022 ne-ar putea oferi mai multe surprize plăcute. Ziarul Metropolis vă prezintă cele mai aşteptate filme româneşti ale noului an.

27
/12
/21

Între educație și comunitate punem semnul egal din perspectiva viitorului. „MARTORUL 1”, filmul documentar care prezintă o Românie aflată în luptă continuă pentru accesul la educație și viitor, o Românie mai puțin vizibilă care ajută copiii să-și împlinească visurile, loviți de realitatea sărăciei, va putea fi vizionat în premieră națională pe Digi Life, în data de 30 decembrie, începând cu ora 22:00.

27
/12
/21

Nominalizat la Palme d'Or 2021, cel mai nou film al cineastului italian Nanni Moretti, ajunge pe marile ecrane din România din 7 ianuarie, distribuit de Independența Film. „Trei etaje”/ „Tre piani” urmărește viețile a trei familii care locuiesc în aceeași clădire și ale căror povești se intersectează într-un mod tulburător, cu urmări nefaste pentru toată lumea.

21
/12
/21

Deşi 2021 a fost un an al revenirii, iar festivalurile au avut de unde alege, m-am oprit doar la cinci filme pentru topul de final. Trei de la Cannes, care a avut o ediţie foarte bună, în ciuda unui Palme d`Or discutabil, unul de la Berlin, care se întâmplă să fie şi românesc, şi un altul recuperat din 2020.

20
/12
/21

Voluntar la orice vârstă nu este doar o idee, ci un mod de existență pentru mulți semeni de-ai noștri care îmbracă această vocație. Documentarul „Martorul 78”, care prezintă o serie de interviuri energizante și antrenante despre viața de voluntar în comunitățile vulnerabile din România, evidențiind și configurația unui model de dezvoltare civică prin pasiune, dragoste și nu în ultimul rând, curaj, va putea fi vizionat în premieră națională pe Digi Life, în data de 23 decembrie, de la ora 22:00.