Sieranevada. Flecăreala apoteotică a poporului nostru
https://www.ziarulmetropolis.ro/sieranevada-flecareala-apoteotica-a-poporului-nostru/

Am fost la cinema, ba chiar la mall, să văd Sieranevada (propunerea României pentru Premiile Oscar, da?), scris şi regizat de Cristi Puiu. Am plătit bilet, am luat loc în sală. Îmi place să înjur pe banii mei, da? Era o vineri şi era un amurg. Nu eram douăzeci de oameni la film. Și uite care e treaba.

Un articol de Andrei Crăciun|11 septembrie 2016

Sieranevada este un film de cinema. Durează trei ore, iar criticii de specialitate văd aici o exagerare. Nefiind, din fericire, așa ceva, îmi permit să constat că aceștia bat câmpii și n-au prea înțeles. Sieranevada este filmul autorului său. Sieranevada e o mică Evanghelie, foarte balcanică, după Puiu. Iar Puiu face ce vrea, cât vrea și, mai ales, cum vrea.

Acțiunea, dacă îi putem spune așa, se întâmplă la un parastas, și ar putea la fel de bine să fie un documentar. Scenele acestea par decupate din realitate, ele s-au întâmplat, se întâmplă chiar acum și se vor mai întâmpla. Puiu știe realitate.

Așadar, un parastas (de patruzeci de zile) al răposatului Emil, tată de familie, care lasă în urmă mai mulți copii ajunși oameni pe la casele lor și o nevastă îndoliată, gata să facă totul după datină. Firește, totul degenerează, mocnite la început, conflictele escaladează, conform.

Există o ipoteză: că Sieranevada e o aglomerare de clișee, cetățenii așezați confortabil în fotoliile cinematografelor (acolo unde e cazul) urmând să le recunoască și să râdă de ele. Nu o susțin. Recunoaștem aceste secvențe pentru că sunt adevărate. Dacă adevărul e un banal clișeu, atunci da, putem discuta.

Interior apartament de  bloc, zi. Aici o să fie. Personajele sunt multe: fii, nepoți, vecini, o babă comunistă cu căciulă pe cap (preferata mea), ba – din chiar Doamne – va fi adusă și o croată beată și depusă într-o cameră, să-și revină.

Toți oamenii aceștia sunt alcătuiți din tușe groase, au ceva de spus și vor spune. Împreună, viața lor e un infern câteodată îndurabil, cum e viața familiilor dintotdeauna. Parcă Puiu nici nu ar face mare cinema, parcă ar face teatru. Puiu e cehovian.

S-a constatat că în acest film camera nu este altceva decât ochiul răposatului care contemplă ce a rămas după el. Ușile se închid și se deschid și se închid din nou, ca și cum oamenii de la bloc ar intra rând pe rând la Nașul.

Doar Lari, băiatul cel mare, fost medic, actual vânzător de echipamente medicale, că așa a crezut el că e bine, rămâne în hol și se uită de colo-colo încercând să-și râdă de întreaga adunare. Deși, așa cum se va vedea, le are și el pe ale lui.

Mai apare un unchi muieratic, un nemernic, care a făcut și a dres. Un profesor de matematică (alături de soție) stă și bea la masă, așteptând să se aștearnă mâncarea. Dar mâncarea nu se așterne căci, înainte de unchiul ăsta, nu vine popa, iar după ce pleacă popa (altă mare figură) se întâmplă altele și altele. Așa că profesorul de matematică (alături de soție) bea, ce altceva poate să facă?

Magistral, dacă mai suportați acest adjectiv, este personajul conspiraționist. Ăsta e o marcă a lui Puiu. Parcă am vedea Niki Ardelean, colonel în rezervă updatat la timpul prezent. Se discută politică globală și idei (conspiraționiste), se pun filmulețe pe tabletă, se tot îndeamnă a se căuta pe net. Așa e, domnule: asta fac oamenii în sufrageriile lor de bloc, până în ziua de azi. Discută în continuare cazul “11 septembrie”, mai ales pe fondul valului de atentate (în Sieranevada, parastasul pică la puțin timp după cazul “Charlie Hebdo”, lung prilej de vorbe și de ipoteze, vorba poetului).

Filmul abundă în harfă, dialogurile sunt frumoase, pentru că sunt adevărate. Avem: creștinism, între gargară, ritualistică stupidă și credință rănită. Avem: femeie îmbogățită, sictirită de vacanțele în Grecia, la care a ajuns să meargă ca la job – acum vrea Thailanda (cucoana crede că aceia din straturile sociale mai joase sunt niște țărani demni de tot disprețul și e pe cale să își ia două bucăți în plină figură, fiindcă parchează pe locul unui terț, dar până la urmă nu le mai ia).

Avem: tineret în derivă, dar care totuși nu se droghează (cum să se drogheze ai noștri?!). Avem: mizerie conjugală care refulează ca un WC prea-plin. Avem: discuții în jurul avizierului, în chestiunea întreținerii (poate spălați dumneavoastră mai mult…).

Și, uite, personajul principal, Lari, fostul medic, dacă putem conveni că el este acela, ajunge să evoce niște neverosimile amintiri din copilărie, apoi comportă o efuziune de sinceritate, greu explicabilă logic (aici filmul lui Puiu are o fractură, dar să admitem că în cinema, la fel ca în viață, totul este posibil). Și mai e și toată mâncarea aia care zace pe masă, neumblată la ea, în timp ce oamenii tot dau năvală în bucătărie să fumeze. Atâta ciorbă se răcește degeaba.

Lari acesta este și el un bărbat de vârstă mijlocie, aflat în criză, căci asta este viața. Dar el nu e tragic, ia pur și simplu act de cum este viața. Am văzut Sieranevada ca pe iluminarea unui om care se uită în jurul său și își dă mai bine seama. Pare o miză mică, dar nu e deloc așa. Puiu știe realitatea.

Actorii: fără reproș. Buni: de la Mimi Brănescu, căruia îi vin hainele lui Lari ca turnate, până la Ilona Brezoianu în rolul nepoatei, mai golancă așa, care aduce în casă croata beată. Și dacă nu porți pălărie, scoți pălăria.

Ce e Sieranevada, deci? Ce să fie? Flecăreala apoteotică a poporului nostru. Un fel de oglindă aruncată omului, să se vadă un pic la față – mare ipocrit, din convingerea intimă că așa devine tot omul. Asta este.

21
/03
/22

Într-o ceremonie care a avut loc pe 19 martie la Palatul Național al Culturii din capitala Bulgariei și care a marcat cea de-a 26 ediție a Sofia International Film Festival, filmul românesc „Căutătorul de vânt” a câștigat premiul FIPRESCI „pentru măiestria reflecției asupra existenței umane și pentru modul în care folosește limbajul cinematografic în a revela frumusețea naturii și a vieții de zi cu zi”.

18
/03
/22

Comedia romantică „Lebensdorf”, regizată de Vali Hotea, cu Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora în distribuție, va putea fi vizionată în cinematografele românești începând de vineri.

10
/03
/22

Astra Film Sibiu donează sumele încasate din proiecțiile filmelor „The Distant Barking of Dogs” (2017), „This Rain Will Never Stop” (2020) și „No Obvious Signs” (2018) către cauzele umanitare din Ucraina.

10
/03
/22

În semn de solidaritate cu criza umanitară a refugiaților de război din Ucraina, Happy Cinema împreună cu Digital Cube organizează trei proiecții speciale ale filmului Donbass în zilele de 14, 15 și 17 martie, de la ora 19.00. Filmul va putea fi vizionat în toate cele opt cinematografe Happy Cinema din România, din București, Alexandria, Buzău, Bacău, Bistrița, Focșani, Vaslui și Botoșani.

09
/03
/22

Warner TV dedică serile de duminică din luna aprilie unor povești de viață cutremurătoare și inspiraționale, unor personaje și acțiuni controversate, transpuse în filme apreciate de presa de specialitate și de public.

08
/03
/22

România participă la cea de-a XII-a ediție a FRANCOFILM – Festivalul Filmului Francofon de la Roma cu proiecția peliculei Colectiv în regia lui Alexander Nanau. Festivalul a fost creat și este organizat de Institutul Francez Centre Saint Louis pentru a celebra Ziua Internațională a Francofoniei (20 martie) și se bucură de participarea țărilor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF). Prezența românească este promovată de Ambasada României în Italia și de Accademia di Romania in Roma, cu susținerea Institutului Cultural Român.

07
/03
/22

Doi dintre cei mai cunoscuţi oameni de film din Rusia - criticul Anton Dolin şi regizorul Kantemir Balagov - au anunţat că îşi părăsesc ţara din cauza climatului de teroare, în care opoziţia faţă de războiul Ucraina este aspru pedepsită.