Simfonia iubirii: eveniment inedit de muzică clasică și autocunoaștere la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/simfonia-iubirii-eveniment-inedit-de-muzica-clasica-si-autocunoastere-la-cluj/

Psihologul Daniel David şi Young Famous Orchestra, dirijată de Vlad Agachi, invită clujenii la o călătorie interioară pe muzică de Verdi, Wagner şi Stravinsky, pe 18 şi pe 20 mai.

Un articol de Liliana Matei|8 mai 2015

Clujenilor li se pregătește un concept inedit, care îmbină autocunoașterea și dezvoltarea personală cu muzica clasică, interpretată de o orchestră simfonică. „Simfonia iubirii” îi aduce pe aceeași scenă pe psihologul Daniel David, unul dintre cei mai apreciați psihologi români, și Young Famous Orchestra, sub bagheta dirijorului Vlad Agachi. Evenimentul va avea două reprezentații: luni, 18 mai, și miercuri, 20 mai, de la ora 20.00, la Auditorium Maximum – Casa Universitarilor din Cluj-Napoca.

„Cu gândurile noastre construim lumea. Mintea este cauza faptelor. Gândeşte, vorbeşte şi acţionează cu mintea raţională, iar fericirea te va urma ca umbra care în soare nu te părăseşte niciodată” − Daniel David (adaptat după un text buddhist− The Dhammapada: the way of the Buddha).

Prin intermediul muzicii simfonice, participanţii vor fi invitaţi la o călătorie interioară ghidată de ABC-ul muzicii, raţionalităţii şi psihologiei pozitive, ale cărui sensuri vor fi explicate și ancorate cu exemple din viața de zi cu zi de psihologul Daniel David.
Considerat unul dintre cei mai influenți psihologi români, Daniel David este profesor de Științe cognitive clinice la Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, director fondator al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie de la UBB, profesor universitar adjunct la Mount Sinai School of Medicine, New-York, SUA, și director pentru cercetare al prestigiosului institut Albert Ellis Institute, New York, SUA.

Reputatul psiholog este şi autorul lucrării monografice „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor”, care va apărea în luna iunie la editura Polirom.
Programul muzical al evenimentului va include uvertura operei „Forţa destinului”de Giuseppe Verdi, preludiul operei „Tristan şi Isolda” de Richard Wagner, precum și suita „Pasărea de foc” de Igor Stravinsky.

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.biletmaster.ro și la Agenția de Bilete a Teatrului Național din Cluj-Napoca, precum și la locul evenimentului, cu o oră înainte de începerea concertului.

Asociația Young Famous își propune să readucă muzica clasică în prim-planul vieții culturale clujene printr-o abordare modernă a concertului simfonic și apropierea acestuia de publicul tânăr. The Young Famous Orchestra se află sub patronajul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

30
/09
/20

Să asculți muzică clasică la mall sau când îți faci cumpărăturile la un hipermarket? Da, pentru că din octombrie 2010, în fiecare zi a lunilor martie și octombrie, Radio România Muzical propune înregistrări cu celebre lucrări din muzica cultă în spații neconvenționale - hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme.

28
/09
/20

Muzica revine la Sala Radio, dupa cateva luni in care a ajuns la public doar pe calea undelor! Vineri, 2 octombrie (ora 19.00), debuteaza o noua stagiune (2020-2021) cu invitati speciali si evenimente de calitate, siguranta publicului fiind asigurata prin respectarea normelor in vigoare in contextul pandemiei.

28
/09
/20

Turneul naţional „Clasic la puterea a treia - Violoncellissimo” revine în octombrie pe scenele de concerte din România, propunând o incursiune sonoră în lumea violoncelului prin intermediul unui repertoriu divers şi spectaculos, de la clasic la contemporan, după avanpremiera în aer liber din septembrie, de la Râmnicu Vâlcea. Violoncelistul şi profesorul Marin Cazacu şi discipolii săi, pe scurt Violoncellissimo, vă invită să îi ascultaţi la revenirea în sălile de concert din România la Sibiu, Timişoara, Deva, Bucureşti şi Piteşti, între 9 şi 16 octombrie.

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

08
/09
/20

În perioada 14-20 septembrie, la Ateneul Popular Mr. Gh. Pastia din Focşani, va avea loc un nou proiect dedicat tinerilor interpreţi de muzică clasică, realizat cu cofinanțarea AFCN – #classicforteens #cofinantatdeAFCN –, un proiect pe care, după douăzeci de ani și după o bogată și intensă activitate culturală în Italia, organizatorii îl propun orașului natal.

07
/09
/20

TAMTAM Festival, eveniment aflat la a doua ediție are loc în Brașov, între 11 și 12 septembrie 2020. Festivalul își propune vitalizarea spațiului urban prin artă, transformând orașul, cu spațiile sale publice, într-o amplă scenă culturală. Fiecare oraș trăiește prin oamenii săi. Desi există o serie de limitări, în acest context diferit, ele devin oportunități de reîntâlnire în spațiul urban.

31
/08
/20

Anul acesta, începutul de toamnă la Piatra-Neamţ va aduce un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ – NEAMŢ ART FESTIVAL, care se va desfăşura între 3 și 6 septembrie. 

31
/08
/20

H3 Garden before detach() este un proiect multidisciplinar creat de studioul de artă și tehnologie H3 în colaborare cu Teatrul Odeon. Selectat pentru participare la cel mai mare festival din lume de artă, tehnologie și societate, Ars Electronica, evenimentul va avea loc între 9-13 septembrie, pe strada Popa Nan 82, într-un complex de clădiri care va fi demolat în toamna acestui an.