Simona Maxim, manager Sibiu Jazz Festival: „Muzica ne însoţeşte în permanenţă în călătoria noastră”
https://www.ziarulmetropolis.ro/simona-maxim-manager-sibiu-jazz-festival-muzica-ne-insoteste-in-permanenta-in-calatoria-noastra/

Simona Maxim, managerul Sibiu Jazz Festival, cu o experienţă de două decenii în echipa SJF, povesteşte cum a organizat ediţia specială din acest an în pofida condiţiilor actuale, toate sub umbrela transformărilor esenţiale ale genului jazz.

Un articol de Alexandru Filimon|10 august 2020

”Am ales cu grijă şi responsabilitate doua formaţii care deşi vin din sfera muzicii rock au capacitatea artistic-muzicală de a concepe, crea, orchestra, aranja piese muzicale care se înscriu în genul muzical supranumit jazz-rock”, subliniază Simona.

Putem trăi o viață fără muzică, dar oare merită? Oare aceasta este imboldul din spatele unui festival de muzică?

Nu putem trăi fără muzică. Chiar dacă ne-am propune să respingem muzica în toate formele ei, în adâncul fiinţei va răsuna în permanenţă ritmul vieţii dat de bătăile inimii. Muzica ne însoţeşte constant în călătoria noastră terestră, motiv pentru care avem datoria de a o cunoaşte, a o explora, pentru a o transforma într-un adevărat tovarăş de drum. Pe lângă pasiunea pentru muzică, imboldul din spatele unui festival este acela de a genera experienţe unice atât pentru muzician cât şi pentru public.

De aproape două decenii te ocupi acest festival de jazz. Cum vezi transformările, evoluțiile acestui gen în timp?

Jazzul, par excellence, este un gen muzical extraordinar de versatil, cu o capacitate uimitoare de adaptare dată de componenta de improvizaţie. În aceşti ani, am asistat la transformări uimitoare date de folosirea electronicii în proiecte de jazz. De asemenea, au devenit tot mai populare proiectele muzicale crossover în care jazzul se îmbină creativ cu alte genuri muzicale (muzica clasică, rock, funk, soul,  etno etc.), dar şi cu alte arte (dans, fotografie, multimedia şi light design, teatru şi film).

Cum influențează Sibiu Jazz Festival, jazzul la nivel mondial?

SJF nu influenţează jazzul la nivel mondial. Ceea ce face SJF este să iniţieze şi să promoveze proiecte artistice în premieră, create special pentru prezenţa în festival, cum este cazul proiectului muzica pe care îl va prezenta formaţia „FiRMA” pe scena SJF, sâmbăta, 22 august.

Ce rol joci tu în tot acest proces evolutiv al genului? Știu că nu ești doar un manager iscusit ci și un artist cu sensibilități, năzuințe și simț artistic. 

Sunt căutător de aur. Caut să prezint publicului proiecte muzicale cu care nu s-a mai întâlnit şi totodată, provoc artiştii să creeze „new music” (muzică nouă). De asemenea, prin preselecţia pe care o fac pentru Sibiu Jazz Competition, promovez tineri muzicieni extraordinar de talentaţi din ţară şi din străinătate.

Două formaţii din lumea rockului românesc vor urca pe scena SJF. Care este motivul pentru care aţi luat această decizie artistică?

Am ales cu grijă şi responsabilitate două formaţii care deşi vin din sfera muzicii rock au capacitatea artistic-muzicală de a concepe, crea, orchestra, aranja piese muzicale care se înscriu în genul muzical supranumit jazz-rock.

Invitaţia s-a făcut din timp, tocmai pentru ca artiștii să aibă timp suficient pentru a elabora aranjamente muzicale și realiza orchestrații speciale pentru Sibiu Jazz Festival.

Această deschidere spre lumea jazz-rockului nu este o noutate în programul artistic al SJF. Aceasta s-a realizat încă de anul trecut prin prezența la festival a Adi Bărar Band, basistul formației de rock Cargo, care a concertat la Sibiu abordând o mixtură de genuri muzicale, blues, jazz și jazz-rock.

De asemenea în urma unei cercetări elaborate realizate pe Facebook, am descoperit cu surprindere faptul că mare parte din fanii SJF sunt şi fani ai muzicii rock, motiv pentru care am renunţat la parteneriatul media cu Magic FM iar în prezent lucrăm în promovare cu Rock FM, pe plan naţional, regional şi local.

Aceste formații au fost alese nu numai datorită faptului că repertoriul muzical abordat este perfect compatibil cu targetul festivalului din punct de vedere artistic, dar şi pentru a atrage turiști și public tânăr la Sibiu, aceste formații având un rating ridicat pe scena muzicală națională.

Dacă privim spre scena internaţională, putem lua ca exemplu cel mai celebru festival de jazz din Europa: Montreux Jazz Festival, în cadrul căruia au concertat dea lungul anilor, bineînţeles cu un program artistic adaptat, mari nume din zona rock precum: Deep Purple, Santana, Sting etc.



07
/08
/20

TVR 1 difuzează sâmbătă, 8 august, de la ora 21.10, filmul „Grăbeşte-te încet“, în regia lui Geo Saizescu. Regăsiţi mai jos un interviu cu actorul Radu Gheorghe, care interpretează în film rolul globe-trotter-ului Bebe Ciupercuţă. Actorul povesteşte cu multă bucurie despre întâlnirea cu marii actori din distribuţia filmului, despre rolul său, dar şi multe lucruri amuzante (cum s-a ales cu o poreclă după acest film, ce dificultăţi i-a creat scena sărutului etc.).

20
/07
/20

Ziarul Metropolis vă recomandă „On the record“, un podcast săptămânal în care știrea primește o explicație. Redacția Recorder alege, în fiecare vineri, cel mai relevant subiect de actualitate și caută cel mai bun interlocutor care să îl poate explica, în cât mai multe nuanțe, ignorate deseori în presa mainstream.

13
/07
/20

Ziarul Metropolis vă recomandă „Eropedia“, un podcast în limba română despre toate formele pe care le îmbracă dorința și iubirea, și care își propune să promoveze un discurs echilibrat, cultivat și inteligent despre diversitatea erotică din jurul nostru.

27
/04
/20

Pictorii, sculptorii, criticii de artă sau scriitorii sunt cărți deschise ale creației lor, vizibile fiind operele și mai puțin bornele ce duc spre realizarea acestora. Uneori, o întâmplare sau destinul, alteori persoana ce a stat în dreptul lor, au fost sursele ce au dus la expresia formelor de valoare. Soția cunoscutului critic de artă Valentin Ciucă m-a introdus în povestea nescrisă a vieții sale.