INTERVIU Sorin Despot se amuză când e prezentat drept poetul Sorin Despot de la Bucureşti, dar – asta e situaţia – chiar e poetul Sorin Despot de la Bucureşti. Iată-l.
Un articol de Andrei Crăciun|17 septembrie 2019
Sorin Despot, poet mai ales. Cum e să fii poet în România mileniului III, ce are specific o viață de poet în zilele noastre?
Supăr, se prea poate, pe câte unul mai necăjit când spun că e marfă să fii poet în zilele noastre și, mai ales, în țărișoara asta de câteva mese, de-i-ar monstrul de spaghete zburătoare liniște și mugurași lui Gheorghe Dinică. Mie, unuia, poezia îmi oferă un fir roșu prin numita viețișoară și mă ține sănătos la cap când nimic altceva nu-și mai face efectul. Poezia și jazzul nordic, de ceva vreme. Nu ți-ascund că mă distrez de numa’ când sunt prezentat ca poetul Sorin Despot – eventual, poetul Sorin Despot de la București. Chestia asta blochează oamenii sau îi face să pufnească în râs. Se sparge gheața, oricum, iar asta mă face să fiu și eu mai sprinten și mai sociabil decât aș fi altminteri. Poezia, deci, printre cine știe câte altele, mă face om de treabă, mai abordabil și mai pus pe șotii. Altfel, eu nu mă prezint ca poet sau scriitor. Mă simt cam penibil, așa, să zic asta. Poate doar de la microfon, ici-colo, pentru un captatio mai cu aplomb, sau pentru legitimarea din start a vreunei poziționări retorice. Sunt alții poeți mai pe bune, aș zice, dar nici ăia nu au harfe de poeți și nu s-ar prezenta așa nicicând. Poeții sunt al naibii de umani, cel puțin pe dinăuntru. Ceva mai dispuși să surâdă în ce privește locul comun, nimicurile, ceva mai toleranți, poate, decât media, dar asta se poate spune și despre violoniști, aș intui, despre specialiștii de la Minolta și despre oamenii de știință de la Măgurele. Oamenii, ai dracului de oameni! Încercăm să trăim decent, da? Supraviețuirăm destul.
Pentru aceia care au deschis mai târziu ochii către poezie, dacă mergem la librărie și vrem să citim poezie de Sorin Despot ce să căutăm? Detaliați-ne un pic viața și opera. Cum ați ajuns să scrieți poezie?
Măi, dacă acum deschizi ochii către poezie, înainte de orice, te previn: uită tot ce crezi că știi tu despre poezie. Altfel vii la mine și mi-i fluturi, ca atâția alții, pe la nas, pe Nichita, pe Minulescu, pe Eminescu și pe Arghezi și mă iei la rost: „Unde e poezia sensibilă, dansantă și dătătoare de fiori?”. Îmi pare rău să te anunț, dar ai ceva decenii de poezie de recuperat și câteva alte culturi, afară de cea românească, de explorat, ca să simți acei fiori iară. Apoi, mna, am publicat două volume de poezie care îmi par încă foarte actuale, acum nouă și acum trei ani. „apasă” și „termeni | condiții” se numesc și pe cea de-a doua încă o mai poți comanda de pe net, dacă nu o găsești prin librăriile măricele, la raftul acela pe la care trec mai mult cunoscătorii.
Pe deasupra, mă găsești printr-o sumedenie de antologii de poezie. Cere sfatul lui Google și sigur mă găsești. Cât despre cum a pornit povestioara, află că mi-e dragă poezia și că urla taică-meu prin casă după mine: „Sorineee, vino să-ți arăt ceva” și mă duceam glonț și era! Eu nu mă duceam glonț după nimic, niciodată. „Vino, tati, să vezi cum se rezolvă problema asta pe care nu ai știut să o rezolvi la extemporal”. „Nu-i nimic, data viitoare”. Poezia și matematica ne aduceau la masă pe amândoi, dar de matematică m-am lăsat printr-a noua. Când a murit tatăl meu, a rămas poezia. În 2009, prietenii apropiați au tras de mine să trimit la concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România. Instituția încă își merita respectul și am fost chiar fericit să aflu că am câștigat. E ca la loterie, îți dai seama. În acel an, trimiseseră manuscrisele la USR Adi Diniș și alți câțiva poeți cu voci blană. Au mai venit premii și chestii măgulitoare, însă, din acel punct, s-a schimbat un picuț ecuația. De atunci am parte de prezentarea aia șuchie cu poetul Despot de la București. Om important, dom’le.
O să vă întreb vulgar, ca non-poeții, se poate trăi din poezie în România? Ce ar trebui să se întâmple pentru ca să se poată? Din ce trăiește un poet al timpului nostru?
Sigur că se poate trăi din poezie! Cheia e să nu o vinzi ca atare, ca poezie. Poezia e o formă de comunicare ca oricare alta, de fapt. Dacă scrii sau comunici pentru un trai, inevitabil, vinzi și poezie. Oho, câtă poezie! La raftul de carte, poezia și proza scurtă sunt rar răsfoite, darămite devorate. Ai putea crede că, pe măsură ce ritmul vieților cititorilor noștri accelerează, apetitul pentru formulele scurte de literatură e în continuă creștere. Mnu. Descopăr, însă, un apetit tot mai mare pentru spectacolul de poezie, pentru performance și spoken word. I-ai văzut pe copiii ăia frumoși de la Cozy Poetry Nights? Totodată, în cele câteva ocazii anuale de a ține ateliere de scriere creativă, descopăr tot mai mulți oameni și tot mai diverși. Poate că tot ce are poezia de făcut este să renunțe la formatul editorial numit „volum de poezie”. Doar zic. Să mă ierte editorul meu, n-am vrut să insinuez chestii, publicăm în 2020. Jur pe roșu.
Ce părere aveți despre țara noastră, despre timpul prezent și despre viitor? Ce vă ține în România?
Măi, mie mi-e dragă țărișoara. Mi-e dragă și limba. În limba asta mă simt acasă. Nu plec, dar nu pentru că mi-ar părea că trădez sau ceva. Nu-s naționalist și nici prea patriot nu sunt. Eu sunt dintre aceia care vor să trăiască într-o civilizație planetară fără frontiere, gata să celebreze diferențele până la ultimul dram, că și-așa trăim toți cam aceeași viață, de la București la Londra și de la Tokyo la Kuala Lumpur; de la Sydney la Ottawa și de la Moscova la New York. A, da, mai e și Africa. Să nu uităm de Africa! Știai că Nigeria are al douăzeci și unulea PIB din lume? (n.r. – da, știam). A depășit o mie de miliarde de dolari. România ocupă poziția patruzeci și șapte, cu vreo patru sute de miliarde. E drept că ei sunt de vreo zece ori mai mulți, dar, mna, doar zic. Eu rămân pentru că-mi merge bine, la drept vorbind. Muncesc multuț, câștig binișor, mi-am dat demisia de la companie și am deschis un SRL, îi zice SEMANTICS MARCOM. Tai facturi pentru servicii de conținut și consultanță în marketing și comunicare; tai facturi pentru poezie, așa deci și pare că, pentru moment, lucrurile sunt așezate și sub control. În vreo jumătate de an, dacă mi-ajută monstrul de spaghete zburătoare, voi face o primă angajare. Și da, voi angaja un poet. Poeții nu știu asta, dar poeții știu să vândă. Ce vor ei. Cât despre viitor, e momentul să ne desprindem de poziționarea de țărișoară cu mână de muncă ieftineaua și să ne reașezăm pe făgașul performanței în noile medii economice. IT-ul ne-a luat-o-nainte, e clar, dar și acolo se trăiește într-o bulă subvenționată. Să vedem cât o mai ține. Va trebui să lucrăm tot mai deștept, cu rezultate tot mai mulțumitoare. Mai mult cap, așa deci și mai puțin hei-rup.
Este Sorin Despot implicat civic? Merge la vot? Protestează? Ce face el?
Demos. Sunt, oficial, membru de partid la sectorul doi. Păzea că venim! Și da, votez, protestez, nu stau în bula mea. Protestez și în text, și în stradă. Pe deasupra, am dat drumul unor dezbateri bilunare la Clubul Țăranului, în ideea că ne lipsește o cultură a dezbaterii în România și, prea des, câștigă animalul cel mai zgomotos, chit că argumentul îi e eronat ori lipsește cu desăvârșire. Fuck dictatura opiniei, ne e dor de factual și, mai ales, de coerență! Revenim după jumătatea lui septembrie. Dezbaterile se numesc „Cum adică? | Seri de dezbateri destoinice”. Urmărește-ne pe Facebook ca să afli ce și cum.
Care e treaba cu literatura română la zi? Dacă am vrea să citim o pleiadă de tineri poeți, pe cine ne recomandați și de ce? Cum să procedăm?
Literatura recentă gravitează în jurul a câteva cluburi de lectură bine pitite prin măruntaiele orașelor mari. Niște sectari ai literaturii recente, dacă poftești. La Cluj e Nepotul lui Thoreau, la București e Institutul Blecher, la Brașov e Dactăr Nicu. Pentru mai multe repere trebuie să știi pe cineva sau măcar pe cineva care știe pe cineva. Știi cum e cu Fight Club. Prima regulă e că a doua regulă șamd. Altfel, eu organizez o tabără de creație a tinerilor scriitori, an de an, la Săvârșin. Ajung acolo tineri scriitori pe care îi selecționez din rândul câștigătorilor premiilor literare și din cel al cluburilor ăstora de lectură. Sunt o sumedenie de oameni care ar merita să fie menționați aici. O menționez numai pe Mălina. Mălina și atât. E foarte tânără și foarte bună și a luat notă mare la bac. De Mălina nu știe multă lume, dar are să afle curând.
Ne spuneți o poezie (sau măcar câteva versuri) din lirica personală?
Iote o jucărioară proaspătă, abia ieșită din cuptior, în spiritul întrebărilor tale și în exclusivitate pentru țărișoară, nu glumă:
cauți un om
un declin formidabil al unei formule promițătoare, va nota rece istoria.
ce are să-i aducă dimineața următoare civilizației contează puțin,
cîtă vreme e liniște și alimentăm iluzia.
cu precădere, disperarea face mințile să greșească mereu cîte-o virgulă
în planuri de evoluție altfel imaculate, impecabil aliniate cu potențialul, cu
luxurianta colecție de însușiri auto-atribuite de homo sapiens sapiens.
radem, tamponăm, pudrăm dimineața. cîtă
finețe în relația femeilor cu rujul! cîte
calcule precise în spatele cravatelor!
la conferința despre energie lorzii petrolului invocă rațiuni sociale.
în toaleta bărbaților cineva a schițat, în ruj roșu, un soare în
colțul oglinzii și un număr de telefon răsărit dintr-un norișor
în mijlocul căruia tronează semnul dolarului. te speli pe mîini.
hotelul călduț miroase a cafea.
cauți un om căruia să îi spui.
costumele au mai rămas din oameni.
ministrul afacerilor externe anunță înflăcărat că țara pășește
încet dar sigur spre un viitor verde, un viitor
al prosperității, o românie a bunăstării naționale și
cetățenești, un mîine mai demn
pentru copiii noștri, pentru
copiii copiilor
lor.
Mie, unuia, poezia îmi oferă un fir roșu prin numita viețișoară și mă ține sănătos la cap când nimic altceva nu-și mai face efectul. Poezia și jazzul nordic, de ceva vreme. (Sorin Despot, poet)
Foto: Sorin Despot / arhiva personală, Street Delivery
