Spectacol de teatru cu o durată de 18 ore, ovaţionat la Avignon
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacol-de-teatru-cu-o-durata-de-18-ore-ovationat-la-avignon/

Finalul primei reprezentaţii a spectacolului de teatru „Henry VI”, de Thomas Jolly, un tânăr regizor care a rămas fidel textului lui William Shakespeare timp de 18 ore, a fost salutat marţi, în zori, cu ovaţii îndelungate, la Festivalul de la Avignon, informează AFP, citat de Mediafax.

Un articol de Petre Ivan|23 iulie 2014

Intraţi la ora locală 10.00 (08.00 GMT) cu o zi înainte într-o sală de 600 de locuri, spectatorii au părăsit în număr foarte mic, în timpul celor şapte pauze, acest spectacol-maraton, care a semănat cu un serial de televiziune prin prisma efectelor speciale şi a suspansului, dar care a rămas fidel marelui Shakespeare prin intermediul textului cu o acustică perfectă şi o teatralitate intactă.

A fost nevoie probabil de îndrăzneala unui tânăr regizor – 28 de ani la debutul proiectului, 32 de ani în prezent – pentru a monta această piesă de teatru. „Henry VI” înseamnă trei piese într-una singură, 15 acte şi 150 de personaje, implicând multe scene de luptă şi valuri de sânge artificial.

Intriga pare la rândul ei una „imposibilă”, în care abundă detalii despre regiuni ale regatului francez care par hotărâte să se ucidă între ele cu ardoare, fiind traversată de Războiul de 100 de ani, apoi de Războiul celor două roze, interminabila dispută pentru legitimitatea tronului britanic.

Una dintre calităţile spectacolului „Henry VI” constă în faptul că a ştiut să facă perfect inteligibil arborele genealogic complicat al regalităţii britanice din secolul al XV-lea. Pentru a reuşi acest lucru, Thomas Jolly îl desfăşoară fizic pe scenă, de două ori, fără ca scena să treacă drept o lecţie de istorie, şi face apel la o naratoare irezistibilă, Manon Thorel, ale cărei intervenţii din timpul celor şapte pauze au fermecat publicul.

avignon

În cele 13 ore de spectacol efectiv (fără pauze), toate registrele teatrului lui Shakespeare sunt onorate cu inventivitate de o trupă de 21 de actori, ajungând de la farsă la tragedie şi trecând prin petrecere rave şi carnaval.

Se râde mult, ceea ce pare o culme a ironiei, în această piesă cu o intrigă atât de întunecată. Mesagerul regelui are câteva apariţii fulger pe scenă, pe patine cu rotile, iar, în alt colţ, un telefon roşu apare în mijlocul unei scene în care abundă costume de epocă – accentele umoristice fac să iasă mai bine în evidenţă tragicul.

Nimic din textul stufos al piesei nu a fost sacrificat, regizorul păstrând chiar şi scenele cele mai dificile, monoloagele despre apetitul pentru putere, durerea copiilor orfani şi a taţilor îndoliaţi din acel lung masacru.

Thomas Jolly compune un frumos rol de înger întunecat pentru viitorul Richard al III-lea, născut diform şi care îşi alege un destin de asasin. „Henry VI”, prima dintre piesele istorice ale lui Shakespeare, se încheie acolo unde începe sângeroasa piesă „Richard al III”-lea.

„«Henry VI» desenează 50 de ani din istoria unei naţiuni care se dezintegrează, degenerează într-atât de mult încât, la un moment dat, pune pe tron un monstru”, a rezumat regizorul spectacolului.

Doar trei reprezentaţii din acest maraton teatral sunt progamate la Avignon, înainte ca spectacolul să fie „decupat” în mai multe părţi, în decembrie, la Sceaux, lângă Paris, iar apoi, în mai 2014, la Teatrul Odéon din Paris.

Festivalul de teatru de la Avignon este unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din lume şi se desfăşoară în sudul Franţei. Programul festivalului include spectacole de teatru ale celor mai mari artişti din lume, dar şi evenimente conexe.

Foto: Nicolas Joubard / festival-avignon.com

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.