Spectacolul „Năpasta“, regizat de Radu Afrim, se difuzează în week-end!
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-napasta-regizat-de-radu-afrim-se-difuzeaza-in-week-end/

Programul TNB – online, în săptămâna 27 aprilie – 3 mai 2020.

Un articol de Petre Ivan|27 aprilie 2020

Începând din această săptămână, programul Conferințele TNB-online se modifică.

Conferințele vor fi difuzate zilnic, de luni până joi, câte un titlu, începând cu ora 14.00. Conferințele TNB on-line  rămân însă disponibile pentru vizionare pe canalul de youtube al TNB și după încheierea transmisiei live.

Din data de 24 aprilie, Teatrul Național București a lansat programul Spectacole TNB on-line. Pentru ca spectatorii să aibă mai multe șanse de a viziona spectacolele din arhiva Teatrului Național București, vom difuza câte un titlu în fiecare săptămână. Spectacolul săptămânii va fi difuzat, însă, în sistem live streaming în fiecare dintre cele trei zile de final de săptămână: vinerea, începând cu ora 16.00, iar sâmbăta și duminica, la ora 18.00. Spectacolele TNB on-line vor putea fi vizionate doar la orele anunțate, nemaifiind disponibile on-line după încheierea transmisiei live.

  • Conferințele pe care le puteți vedea în această săptămână : 

27 aprilie :  Radu Penciulescu – Lungul drum al textului către scenă (susținută în 13 iunie 2010)

28 aprilie : Alex Ștefănescu – Cine mai are nevoie azi de literatură?  (susținută în 22 martie 2015)

29 aprilie : Constanța Vintilă-Ghițulescu – Desfătare și Petrecere în Bucureștiul fanariot (susținută în 2 aprilie 2017)

30 aprilie : Gheorghe Florescu – Ceaușismul citit în zațul ceștii de cafea  (susținută în 20 septembrie 2009).

  • Năpasta de I.L.Caragiale este spectacolul din acest week-end, difuzat pe canalul de Youtube TNB (http://www.youtube.com/c/TeatrulNaţionalILCaragialeBucureşti). 

NĂPASTA clasicului, în regia inovatorului Radu Afrim, încheia în forță  programul de mare succes, 2012 – Anul Caragiale la TNB.

La 7 ani de la premieră, spectacolul care a inaugurat Sala Media, una dintre sălile cu care s-a îmbogățit teatrul după reconfigurare, se pregătește pentru o nouă ieșire în lume.

Cu același decor suprinzător, la acest sfârșit de săptămână, Năpasta va mai da o… premieră, trecând din spațiul unei săli de teatru în spațiul virtual. Noua… premieră se datorează imaginilor înregistrate de operatorul Mihai Bodea și editării îngrijite de Radu Stancu.

Năpasta, de văzut acum: online! Un spectacol puternic senzorial, ieșit din tipare, care intrigă, poate, dar cu siguranță nu va trece neobservat nici de această dată.

Crina Semciuc, Marius Manole, Mihai Călin și Emilian Oprea creează o lume efervescentă, căreia muzica compusă de Luiza Zan şi Valentin Luca îi aduce un fior straniu.

Un decor al cotidianului citadin, dar încărcat cu detalii telurice, semnat Vanda Maria Sturdza, prelungit într-o paradă suprarealistă a costumelor lui Cosmin Florea întregesc atmosfera obsedantă a spectacolului.

Vă recomandăm și noi, alăturându-ne regizorului, să citiți sau să recitiți drama lui Caragiale înainte să vedeți spectacolul. Veți înțelege mai bine intențiile și viziunea creatorului de spectacol, precum și declarația lui de la vremea premierei :

”Am atentat rar la texte de patrimoniu, dar când am făcut-o, am simţit nevoia să rămână urme. Ar fi inutilă o lectură cuminte la Năpasta (…) M-am plimbat cu Lorca, m-am tutuit cu Cehov… crezi că o să mă refuze Caragiale?!”  Radu Afrim

Din  1 până în 3 mai, cu câte o singură reprezentație, vineri – de la ora 16.00, sâmbătă și duminică – de la ora 18.00, pe canalul Youtube al Teatrului Național, NĂPASTA !

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.