Spectatorii bucureșteni susțin eliberarea lui Kirill Serebrennikov
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectatorii-bucuresteni-sustin-eliberarea-lui-kirill-serebrennikov/

Les Films de Cannes à Bucarest şi Festivalul Naţional de Teatru invită spectatorii să susţină eliberarea lui Kirill Serebrennikov printr-un mesaj şi o fotografie de grup înainte de proiecţia filmului Leto, programat în această seară (miercuri), la ora 20:15, la Cinema PRO.

Un articol de Petre Ivan|24 octombrie 2018

Anul acesta, Cannes-ul a făcut excepție de la regulă și a proiectat un film în absența regizorului. Este vorba despre Leto, în regia rusului Kirill Serebrennikov. Scaunul său în impunătorul Grand Théâtre Lumière a rămas gol – dar chiar și așa, la finalul proiecției, spectatorii au aplaudat minute în șir.

Serebrennikov nu a putut fi prezent la premieră, în ciuda repetatelor insistențe ale delegaților de la Cannes și a diplomației franceze.

Kirill Serebrennikov, considerat a fi unul dintre cei mai talentați regizori de teatru și film din Rusia s-a făcut remarcat în 2008,cu Yuri’s Day, triplu premiat la Locarno.

Kirill Serebrennikov

În 2012, a fost selecționat în competiție la Veneția cu Betrayal,în 2016, (M)ucenic a fost selectat în competiția Un Certain Regardla Cannes, iar Leto a fost proiectat în competiția principală de anul acesta a festivalului. Ca regizor de teatru, Serebrenikov a fost distins cu Premiul Europa și Premiul Daniil Harms, pentru baletul Nureev, în 2017, premiul Masca de aur pentru regia spectacolului de operă Chaadsky sau premiul „Benois de la danse”, în 2018.

Kirill Serebrennikov a fost reținut la Sankt Petersburg în august 2017,chiar în timpul filmărilor la Leto și acuzat de deturnare de fonduri – acuzații calificate de regizor drept „absurde și schizofrenice”. Montajul filmului Leto l-a făcut din arestul la domiciliu.

Reținerea lui Serebrennikov a declanșat o revoltă în lumea artistică mondială pentru că numele său stă înscris pe o operă de valoare: spectacole memorabile, producții cinematografice de calitate. În Rusia, artiștii s-au coalizat imediat pentru el – Natalia Soljenițîna, președinte al Fundației Soljenițîn; Alexandr Kaliaghin, președintele Uniunii Teatrale din Rusia; Vladimir Urin, directorul General al Teatrului Bolshoi;regizorii Lev Dodin – director al Teatrului Malîi din Sankt Petersburg –Fiodor Bondarciuk ori Aleksei Gherman au susținut eliberarea regizorului.

Imagine din filmul Leto, de Kirill Serebrennikov

Mihail Barîșnikov a trimis o scrisoare de susținere. Celebrul balerin și coregraf i-a scris: „Rezistă, dragă Kirill. Știi bine că funcționarii, anchetatorii, procurorii și superiorii lor sunt lipsiți de orice har. Unicul lor talent este cel al călăului, care se exprimă pe fondul puterii nelimitate și al obscuratismului maniacal individual”.

În trei zile de la arestarea lui Serebrennikov, peste zece mii de iubitori de teatru și film din întreaga lume s-au alăturat petiției care cerea eliberarea lui, printre ei numărându-se și Cate Blanchett, Danis Tanović, Maren Ade ori Volker Schlöndorff.

Serebrennikov plătește pentru tenacitatea cu care își exprimă părerile politice – atât în artă cât și în viața publică, cu toate că de fiecare dată se lovește de cenzură de diverse tipuri. Atunci când a încercat să proiecteze un documentar despre Pussy Riot la Gogol Center, proiecția a fost interzisă de Ministerul Culturii. „Totul se întoarce la cele mai patetice practici sovietice”, a declarat el public, în 2016, într-o discuție despre cenzura artiștilor în Rusia.

Miercuri, Les Films de Cannes proiectează Leto, de la ora 20:15, la Cinema PRO și invită artiștii și iubitorii de teatru și film din România să susțină eliberarea lui Kirill Serebrennikov și libertatea de exprimare a artiștilor printr-un mesaj și o fotografie.

Toți spectatorii care doresc să susțină eliberarea regizorului rus de teatru și film sunt invitați să vină la proiecție cu mesajul FREE KIRIL SEREBRENIKOV, să facă parte din fotografia de grup prin care să se alăture artiștilor care susțin judecarea regizorului în libertate – o inițiativă comună a Les Films de Cannes à Bucarest și a Festivalului Național de Teatru.

Proiecțiile și evenimentele din Les Films de Cannes à Bucarest continuă până pe 28 octombrie iar filmul care va închide festivalul este Sunset, de László Nemes (Son of Saul – Grand Prix la Cannes și premiul Oscar pentru film străin, 2016).

Filmul a avut premiera toamna aceasta, în competiția principală a Festivalului de la Veneția, unde a câștigat premiul FIPRESCI. În film îl regăsim pe actorul român Vlad Ivanov. Sunset va fi proiectat duminică 28 octombrie, după gala de închidere care va începe la ora 18:00, la Cinema PRO.

Foto: Kirill Serebrennikov, Leto – facebook

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.