Stagiunea Digitală de Teatru Politic 2021 — șase zile de spectacole gratuite online
https://www.ziarulmetropolis.ro/stagiunea-digitala-de-teatru-politic-2021-sase-zile-de-spectacole-gratuite-online/

Stagiunea Digitală de Teatru Politic 2021 vă propune şase zile de spectacole de teatru politic non-stop! În perioada 6-11 noiembrie, vor rula două spectacole din portofoliul Stagiunii de Teatru Politic, după un program stabilit.

Un articol de Liliana Matei|4 noiembrie 2021

Capete înfierbântate 2020 (foto sus) va putea fi vizionat în intervalul 6 noiembrie (ora 19.oo) – 8 noiembrie (ora 19.oo), pe canalul de YouTube al Stagiunii de Teatru Politic. Spectacolul Matern va fi disponibil, de asemenea, în versiunea digitală, între 9 noiembrie (ora 19.oo) și 11 noiembrie (ora 19.oo).

Spectacolul Capete înfierbântate 2020 analizează sistemul medical din România, demantelarea serviciilor publice și consecințele aplicării logicii profitului în domeniul sănătății, în contextul actualei crize sanitare provocate de pandemia Covid-19. Este un spectacol despre consecințele dureroase ale unor politici publice care privilegiază, inclusiv în domeniul sănătății, profitul și logica eficientizării cu orice preț în defavoarea interesului public și medicinei sociale.

Echipa spectacolului — Text: Mihaela Michailov & David Schwartz; Cu: Alexandru Potocean, Oana Rusu, Teodora Retegan, Maria Sgârcitu; Scenografia: Irina Gâdiuță; Muzica: Teodora Retegan & Maria Sgârcitu; Mișcarea scenică: Mihai Mihalcea; Colaboratoare documentare: Dora Constantinovici; Regia: David Schwartz; Ilustrații: Cătălin Rulea; Fotografii: Raluca Țurcănașu.

Matern este un spectacol de explorare cu mijloace performative a transformărilor la care este supus corpul și psihicul persoanelor care devin mame. Maternitatea este considerată o etapă dezirabilă în viața femeilor, ceea ce face ca aspectele mai dificile cu care se confruntă multe dintre acestea, pe durata maternității, să rămână un tabu în societate, cu un potențial impact negativ asupra imaginii de sine sau bunăstării emoționale și psihologice

Echipa spectacolului — Concept şi scenariu: Alice Monica Marinescu; Cu: Oana Rusu şi Alice Monica Marinescu; Mişcare scenică: Carmen Coțofană; Scenografie: Irina Gâdiuță; Muzica și versurile: Maria Sgârcitu şi Teodora Retegan; Grafică: Lucia Mărneanu; Ilustrații: Cătălin Rulea; Fotografii: Raluca Țurcănașu.

Matern

Stagiunea de Teatru Politic 2021-2022 a început în septembrie la Centrul de Teatru Educațional Replika din București și a continuat la Centrul Național al Dansului din București, la finalul lunii octombrie, cu premiera spectacolului Rafina, în regia Irinei Gâdiuță.

Stagiunea Digitală de Teatru Politic 2021-2022 face parte din proiectul Perifeeria, finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, care își propune facilitarea accesului la cultură și dezvoltarea capacității de (auto)reprezentare prin teatru pentru grupuri și categorii marginalizate din punct de vedere social, economic și cultural.

Parteneri: Centrul de Teatru Educațional Replika, Reactor de Creație și Experiment Cluj-Napoca, Compania Morten Bruun Norvegia, Asociația Constantin Hamangiu Bârlad, Asociația Urbanium Turnu Măgurele, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Baricada, Scena9, Centrul Național al Dansului din București.
Mai multe detalii se pot afla și pe paginile de social media (Facebook, Instagram) ale Stagiunii de Teatru Politic (@stagiuneadeteatrupolitic), pe website-ul Artapolitica.ro/platforma2021.

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Proiectul se desfășoară în perioada mai 2021 – octombrie 2022. Valoarea sprijinului financiar nerambursabil este 900.405,9 lei (182.972,14 euro).

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice.

Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă.

În total, cele trei state au contribuit cu €3,3 miliarde între 1994 și 2014 și €1,55 miliarde pentru perioada de finanțare 2014-2021.

Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Programul RO-CULTURA este implementat de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului și are ca obiectiv general consolidarea dezvoltării economice și sociale prin cooperare culturală, antreprenoriat cultural și managementul patrimoniului cultural.

Bugetul Programului este de aproximativ 34 milioane de euro.

Mai multe detalii sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.