Sun Plaza este cel de-al 82-lea loc mecanizat, în premieră pentru România, de către artistul francez Bernard Lagneau
https://www.ziarulmetropolis.ro/sun-plaza-este-cel-de-al-82-lea-loc-mecanizat-in-premiera-pentru-romania-de-catre-artistul-francez-bernard-lagneau/

În premieră absolută în România, Sun Plaza Shopping Center prezintă, în perioada 29 mai – 23 iunie 2013, o expoziţie ce reuneşte o serie de sculpturi mecanizate din carton ondulat.

Un articol de Andrada Văsii|27 mai 2013

În premieră absolută în România, Sun Plaza Shopping Center prezintă, în perioada 29 mai – 23 iunie 2013, o expoziţie ce reuneşte o serie de sculpturi mecanizate din carton ondulat, de dimensiuni impresionante, devenind astfel cel de-al 82-lea loc mecanizat de către artistul francez Bernard Lagneau.

Expoziția „Sun Plaza – Locul mecanizat # 82“ este o premieră deoarece artistul nu creează niciodată aceeaşi instalaţie de două ori. Acesta utilizează uneori aceleaşi elemente, însă le montează în funcție de arhitectura locului în mod diferit de fiecare dată.

Singurul material folosit de Bernard Lagneau pentru a construi mașinăriile grandioase, care fascinează publicul de fiecare dată, este cartonul ondulat, animat cu ajutorul unor electromotoare. Acestea sunt punctele de pornire ale montajului, urmând ca artistul să mecanizeze spațiul, transformându-l de la oră la oră. De aceea, cei ce vor vizita centrul comercial din sudul Capitalei, în perioada 29 mai – 23 iunie 2013 , vor avea ocazia să ia parte la un adevărat spectacol.

Sculpturile cinetice ale lui Bernard Lagneau sunt dispozitive mecanizate cu o meticulozitate inginerească, fără a avea vreo altă funcţie practică în afară de aceea de a se alimenta perpetuu pe sine. Aceste instalaţii, superproducţii artistice, sunt aflate în centrul unor discuţii filosofice existenţiale ale unei lumi post industriale cu referinţe multiple la istoria artei, de la antichitatea greacă la dadaismul lui Jean Tinguely. Spectacolul oferit de ele este prezentat acum într-o instalaţie monumentală, unică, găzduită de către centrul comercial Sun Plaza.

Cosmin Năsui,

critic de artă şi curator

O lume numai din carton

Lumea de carton pe care Lagneau o va construi la Sun Plaza va atinge o înălţime de 20 de metri, iar nu mai puţin de un km de bandă va uni cele peste 150 de rotiţe ale mecanismului – cea mai mare cu un diametru de 2 metri iar cea mai mică având un diametru de 5 cm. În final, întreaga instalaţie de carton va cântări aproximativ 2 tone.

Bernard Lagneau și-a început cariera ca designer de carte, ulterior specializându-se în crearea de instalații și sculpturi din carton. De mai bine de 40 de ani creează astfel de instalații de mari dimensiuni, care se împart în patru categorii tematice: mașinării de carton monumentale, studii de peisaj, arhitecturi efemere de interior (a construit 11 orașe mobile în incinta mai multor instituții de cultură) și arhitecturi temporare create pentru a fi expuse în aer liber.

Info:

Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.sunplaza.ro şi www.facebook.com/sun.plaza.shopping.center.

Foto credit: Bernard Lagneau

08
/10
/21

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 9, 10, 23 și 24 octombrie.

05
/10
/21

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Asociațiile Artelier D, Proiecte pentru copii, ArtCrowd, artiști în educație și De-a arhitectura, lansează o nouă ofertă educativă pentru anul școlar 2021-2022, structurată pe grupe vârste, corelată cu ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

04
/10
/21

Între 15 septembrie și 3 octombrie 2021, Art Safari a oferit publicului 18 zile de bucurie, socializare și artă. Mii de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătrați ai Palatului Dacia-România, sediul principal al Pavilionului, pentru a privi cele peste 800 de opere de artă expuse.

30
/09
/21

Website-ul digitizArte, platforma interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi - muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni - susține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

30
/09
/21

Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință organizează prima conferință internațională Fusion: Talks, ediția I, 2021. Conferința este un eveniment hibrid, care se desfășoară online și, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București, în perioada 11-14 octombrie 2021.

29
/09
/21

Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă între 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.

27
/09
/21

Pavilionul de Artă București Art Safari își prelungește programul cu o săptămână, de marți 28 septembrie până duminică 3 octombrie, pentru a permite miilor de iubitori de artă, care și-au achiziționat săptămânile trecute bilete online, să reușească să viziteze Pavilionul Art Safari (în care accesul, în condițiile măsurilor de prevenție sanitară, a fost încetinit de măsurile de control al fluxului).