„Supernova”, cu Collin Firth și Stanley Tucci, din 30 iulie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/supernova-cu-collin-firth-si-stanley-tucci-din-30-iulie-in-cinematografe/

FREEALIZE anunţă că pe 30 iulie va avea loc premiera în cinematografe a filmului SUPERNOVA, cu Collin Firth şi Stanley Tucci, în regia lui Harry Macqueen. Filmul este programat în 25 de cinematografe din 17 oraşe.

Un articol de Liliana Matei|26 iulie 2021

Sam și Tusker sunt împreună de 20 de ani și îi unește o iubire profundă, la fel ca la început. Dar în ultimii doi ani, de când Tusker a fost diagnosticat cu demență, viața lor s-a schimbat. Pentru că boala lui Tusker a avansat, Sam a fost nevoit să-și anuleze toate planurile, devenind îngrijitorul permanent al partenerului său, iar timpul petrecut împreună a devenit cel mai important lucru pe care îl au.

Cei doi decid să facă o călătorie cu rulota, pentru a vizita locuri dragi din trecut și pentru a se reîntâlni cu prietenii și familia.

În timpul acestei călătorii, ideile fiecăruia despre viitor se dovedesc a fi extrem de diferite, secretele lor sunt dezvăluite, iar relația celor doi este supusă unei mari încercări. Vor trebui să afle ce înseamnă iubirea față de celălalt, acum, când Tusker nu mai poate fi vindecat.

SUPERNOVA este rezultatul unui îndelung și dificil studiu făcut de mine, care s-a desfășurat pe parcursul a trei ani. În această perioadă am colaborat cu doctori specializați în demență din Anglia, alături de numeroase familii afectate de această boală cumplită.  Am văzut toate etapele și toate efectele acestei boli, unele cazuri fiind publice, altele rămânând private. Pentru mine acest proces a reprezentat una dintre cele mai profunde și mai importante experiente. Personajele pe care le veți regăsi în SUPERNOVA reflectă încercarea mea de a arăta adevărul despre această boală, dintr-o perspectivă cât mai obiectivă și originală. Am dorit să realizez un film puternic și provocator despre ceea ce suntem în stare să facem pentru cei pe care îi iubim, o poveste intimă și complexă care tratează una dintre cele mai mari întrebări existente: Cum putem să trăim, să iubim și să râdem în continuare, chiar dacă știm că sfârșitul este atât de aproape?

În rolurile principale sunt doi actori excepționali: câștigătorul Premiului Oscar, COLIN FIRTH (The Secret Garden, The King’s Speech) în rolul lui Sam, alături de STANLEY TUCCI (The King’s Man, The Lovely Bones), nominalizat la Premiul Oscar, care îl interpretează pe Tusker.

Scenariul și regia filmului SUPERNOVA îi aparțin lui Harry Macqueen, iar producătorii sunt Emily Morgan, de la Quiddity Films (I Am Not a Witch, Make Up) și Tristan Goligher de la The Bureau (45 Years, Only You, Weekend).

SUPERNOVA este distribuit în cinematografele din România de FREEALIZE, începând din 30 iulie 2021. Filmul va putea fi văzut în avanpremieră extraordinară la Festivalul Internațional de Film Transilvania joi, 29 iulie, ora 21.00 la Casa de Cultură a Studenților și sâmbătă, 31 iulie, ora 18.00 la Cinema Victoria.

SUPERNOVA, Dramă, UK, 2020

Durata: 95 minute

Regia și scenariul: Harry Macqueen

Cu: Collin Firth, Stanley Tucci, Pippa Haywood, Peter Macqueen, James Dreyfus

Cinematografele în care filmul va rula în prima săptămână:

București:  Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Park Lake, Cinema Elvira Popesco, Cinema Muzeul Țăranului, CINEPLEXX Băneasa, Happy Cinema Rahova, Holywood Multiplex.

Alba Iulia: Cinema Colours 3D

Bârlad: Cityplex Victoria Bârlad

Caransebeș: Cinema Luna 3D

Cluj-Napoca: Cinema Victoria

Constanța: Cinema Jean Constantin

Craiova: Cinema Inspire VIP, Cinema Colours

Galați: Cinema Prof Ioan Manole

Iași: Cinema Ateneu

Petroșani: Cinema 3D Șerban Ionescu

Ploiești: CINEMA CITY  Ploiești Shopping City

Reșița: Cinema Dacia

Sfântu Gheorghe: Cinema Arta by Cityplex

Sibiu: Centrul Cultural Ion Besoiu, Cinegold

Timișoara: CINEMA CITY Timișoara Shopping City

Târgu Mureș: Cinema Arta 3D

Toplița: Cinema 3D Călimani

Parteneri media: Magic FM, Ziarul Metropolis, Cinemap, Zile și nopți, Liternet, Cinemagia

Parteneri: Savantgarde

Cu sprijinul Programului Europa Creativă al Uniunii Europene

Distribuit de: FREEALIZE

 

 

 

 

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.